Îi ajută pe fermieri să supravieţuiască în sertão

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN BRAZILIA

ÎN SERTÃO *, o regiune semiaridă din nord-estul Braziliei, care se întinde pe 1 100 000 km², vieţuiesc aproximativ 10 milioane de capre. Aici, vară înseamnă nouă luni de cer fără nori, căldură toridă, pământ ars de soare, tare ca piatra. Cursurile de apă parcă sunt înghiţite de pământ, copacii sunt despuiaţi de frunze, vântul e fierbinte şi uscat, iar animalele domestice cutreieră ţinutul în căutare de ceva plante care s-ar mai putea găsi.

Însă caprele originare din Brazilia se pare că fac abstracţie de această climă secetoasă. Când seceta loveşte crunt ţinutul, numărul vitelor şi al oilor scade, dar numărul caprelor creşte. Cum reuşesc caprele să supravieţuiască?

Gura — făcută pentru a le ţine în viaţă

Mulţi oameni care trăiesc în sertão spun că o capră mănâncă orice, până şi ciubote, şei şi articole de îmbrăcăminte. Profesorul João Ambrósio, cercetător la Centro Nacional de Pesquisa de Caprinos, institut aflat în oraşul Sobral (nord-estul Braziliei), confirmă ideea că aceste animale pot trăi cu un tip de hrană care, după cât se pare, nu poate fi digerată: rădăcini, frunze uscate, coaja a peste 60 de specii de plante ş.a.m.d. Alte animale domestice, precum vitele, depind aproape în totalitate de iarbă.

Caprele nu sunt mofturoase, iar ăsta e un atu. Însă cel mai mare avantaj al lor este . . . gura. João Ambrósio spune că vitele apucă hrana cu limba, ceea ce nu le permite să aleagă, de exemplu, o singură frunză sau numai coaja unei plante. Caprele, în schimb, se folosesc de gura mică, buzele flexibile şi dinţii ascuţiţi pentru a alege părţile cele mai hrănitoare ale plantelor. Întrucât reuşesc să găsească şi să aleagă puţina hrană care există, caprelor li s-a dus vestea că distrug vegetaţia. „De vină e omul, care obligă animalele să trăiască în asemenea condiţii. Caprele doar încearcă să supravieţuiască“, afirmă Ambrósio.

Creşterea caprelor e importantă aici

Nu ne surprinde deloc că aceste capre rezistente au un rol esenţial în agricultura de subzistenţă practicată în sertão. Pentru multe familii, ele reprezintă o importantă sursă de proteine. Cum carnea de vită e scumpă, nelipsite de pe masa localnicilor sunt carnea de capră prăjită sau fiartă şi buchada (stomac de capră umplut cu orez şi burtă tăiată cubuleţe). Pentru a-şi spori veniturile, oamenii vând pieile de capră la  tăbăcării. Aşadar, dacă apare ceva neprevăzut, caprele pot fi îndată transformate în bani, iar proprietarii îşi pot cumpăra medicamente sau alte lucruri necesare.

Caprele cresc practic singure. Acesta este un alt avantaj. În timpul zilei, turmele mici pasc laolaltă într-o regiune neîmprejmuită cu garduri, numită caatinga, sau crâng. La căderea serii, caprele recunosc vocea stăpânului lor, fiecare întorcându-se cuminte la ţarcul ei. Fermierul se ocupă de capre doar în perioada de împerechere a acestora. Atunci el le pune deoparte pe cele care sunt pentru tăiere, le îngrijeşte pe cele bolnave şi marchează iezii cu fierul roşu. Fiind atât de uşor de crescut, până şi orăşenii ţin câteva capre în grădina din spatele locuinţei lor. Unii, în pofida legilor locale, le lasă să cutreiere prin oraş. Aşadar, nu e ceva neobişnuit să vezi o capră păscând în piaţa centrală a oraşului.

Cele câteva secole de experienţă au demonstrat că, în cazul micilor fermieri, creşterea caprelor e o îndeletnicire importantă. Să ne gândim că a creşte opt capre pretinde tot atâta volum de muncă şi suprafaţă de teren cât sunt necesare pentru a creşte o singură vacă. Şi încă ceva. Să presupunem că un fermier are cinci vaci. Dacă una moare, înseamnă că a pierdut 20% din cireada sa. Dar să presupunem că în loc de cinci vaci ar creşte 40 de capre. Creşterea lor ar necesita acelaşi volum de muncă şi aceeaşi suprafaţă de pământ. Moartea unei capre însă ar însemna pierderea a doar 2,5% din turma sa! E lesne de înţeles de ce aproape un milion de familii braziliene consideră caprele un fel de poliţă de asigurare împotriva secetei sau a compromiterii recoltelor.

Stimulente pentru a munci din greu

În statul Bahia trăiesc cele mai mari turme de capre, care numără cu miile. Se spune că în Uauá, un orăşel situat la 800 km de capitala statului, numărul caprelor întrece numărul locuitorilor, raportul fiind de cinci la unu. Practic ocupaţia de bază a comunităţii este creşterea caprelor sau activităţile înrudite cu aceasta. Localnicii au o vorbă: „În Uauá, caprele îi cresc pe oameni, nu invers“.

Primii ieduţi apar prin mai, la cinci luni după începerea sezonului de împerechere. Devotaţi muncii lor, păstorii încep lucrul la patru dimineaţa şi nu se opresc până la şapte seara: adună caprele, le adapă, caută iezii care s-au pierdut sau îi salvează pe cei aflaţi în pericol. Cu multă dibăcie, ei prind caprele cu lasoul şi le mulg zilnic, pentru ca ieduţii să nu se îndoape cu lapte şi să moară. De asemenea, le îngrijesc rănile şi le tratează când sunt infestate de tăuni, pentru ca nu cumva să rămână mici găuri în pielea caprelor, care i-ar reduce din valoare.

 Toată această grijă are la bază iubirea, dar nu o iubire complet dezinteresată. Prin sistemul de retribuire tradiţional, quarteação (împărţire în patru), folosit în Uauá şi în alte localităţi rurale, păstorii harnici sunt recompensaţi. La patru iezi născuţi într-un sezon de împerechere, ei primesc unul. Dacă proprietarul e mai generos, le oferă păstorilor un ied din trei. Fiecărui ieduţ i se dă un număr de identificare. Bileţelele cu numerele sunt puse într-un vas, iar apoi sunt extrase la întâmplare. Deoarece prin metoda asta păstorii se pot alege cu un ied şchiop sau slab, în loc de unul sănătos ori gras, ei au grijă de turmă ca şi cum ar fi a lor.

Mai mult de la caprele braziliene

Caprele braziliene sunt descendentele caprelor aduse pe aceste meleaguri de colonizatorii europeni pe la începutul secolului al XVI-lea. Însă, caprele autohtone sunt în general mai mici şi dau mult mai puţin lapte decât „strămoaşele“ lor europene.

De exemplu, capra braziliană canindé nu dă nici măcar un litru de lapte pe zi, pe când ruda sa europeană, capra bezoar din Marea Britanie, poate da circa 3,8 l pe zi. De zeci de ani visul multor fermieri şi zootehnişti este acela de a obţine o rasă de capre care să îmbine rezistenţa caprei autohtone cu însuşirile productive ale rudei sale europene. Astfel, „vaca săracului“, cum îi spun mulţi caprei, ar putea deveni aurul fermierului din sertão.

Prin încrucişarea rasei autohtone cu altele străine s-a obţinut în scurt timp o capră de talie mai mare, care dă mai mult lapte. Un institut de cercetări agricole din statul Paraíba, aflat în nord-estul Braziliei, a obţinut rezultate bune prin încrucişarea caprei autohtone cu rase din Italia, Germania şi Marea Britanie. Animalele astfel obţinute erau de talie mai mare, erau rezistente la clima uscată şi dădeau mai mult lapte. Varietăţile care înainte dăduseră sub un litru de lapte pe zi produc acum între 2,2 şi 3,8 litri pe zi.

Centrul de Cercetări din Sobral a obţinut, prin alte mijloace, rezultate la fel de bune, dar mai ieftin de implementat. Cercetătorii au observat că animalele preferau frunzele anumitor copaci, însă le puteau mânca numai când acestea cădeau. Pentru ca ele să aibă mai multă hrană, au fost tăiate toate crengile unor copaci, de la o anumită înălţime în sus. Astfel, copacii erau forţaţi să dea lăstari mai jos, la înălţimea la care ajungeau caprele. Rezultatul? Caprele care păşteau într-o asemenea zonă au crescut de patru ori în greutate!

În pofida acestor progrese, proprietarii de turme mici se confruntă cu o problemă pe care e greu de crezut că ştiinţa o va rezolva. Despre ce e vorba? Un fermier spunea despre „capre că s-au obişnuit atât de mult cu cei care le îngrijesc, încât au devenit nişte animale de companie. Prin urmare, a tăia o capră poate fi o adevărată problemă!“ Proprietarii pur şi simplu nu vor să se despartă de „animalele lor de companie“! Să fie oare acesta un alt motiv pentru care capra supravieţuieşte în aceste ţinuturi aride?

[Notă de subsol]

[Chenarul/Fotografia de la pagina 27]

Adevărul despre laptele de capră

Mulţi spun că se digeră greu, alţii, că miroase urât. Dar să nu credeţi tot ce se spune! Dacă aveţi probleme cu digerarea laptelui de vacă, probabil că medicul sau dieteticianul vă va prescrie produse din lapte de capră ca înlocuitor. Deşi laptele de capră e mai bogat în proteine şi în grăsimi, particulele de grăsime sunt mai mici şi mai uşor de digerat. Dar ce se poate spune despre miros?

În realitate, laptele de capră nu are miros. Dacă simţiţi un miros puternic, respingător, atunci capra a fost mulsă în condiţii neigienice sau a stat în apropierea unui ţap. Glandele localizate înapoia coarnelor ţapului produc un hormon care atrage femela; acest hormon însă contaminează tot ceea ce atinge masculul.

[Provenienţa fotografiei]

CNPC-Centro Nacional de Pesquisa de Caprinos (Sobral, CE, Brazilia)

[Harta de la pagina 25]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Sertão

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Capra alege cele mai bune părţi ale unei plante cu gura-i parcă special concepută în acest scop

[Provenienţa fotografiei]

Dr. João Ambrósio-EMBRAPA (CNPC)

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 25]

Harta: Mountain High Maps® Copyright © 1997 Digital Wisdom, Inc.; capre: CNPC-Centro Nacional de Pesquisa de Caprinos (Sobral, CE, Brazilia)