Micuţii cavaleri ai mării

REDARE

Micuţii cavaleri ai mării

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN AUSTRALIA

BALENELE, delfinii sau rechinii sunt, fără îndoială, vieţuitoare marine impresionante. Gândindu-ne la ele, imaginaţia noastră parcă prinde aripi. Însă marea este locuinţa ‘vietăţilor mici şi mari’ (Psalmul 104:25). Pentru cei cu un fin simţ al detaliului, micuţele vieţuitoare sunt şi ele o adevărată încântare.

De exemplu, pe fundul oceanelor mişună vietăţi ce aleargă cu paşi mărunţi şi repezi. Ele sunt ca nişte „cavaleri în armură“. Dar, spre deosebire de cavalerii evului mediu, mulţi dintre micuţii „cavaleri ai mării“ poartă o armură împodobită cu splendide culori şi modele. Aceşti mici locuitori ai adâncurilor aparţin unui grup de animale numit crustacee şi sunt cunoscuţi, în general, sub numele de crevete.

Din plancton în farfurie

Poate că pentru unii crevetele nu sunt decât nişte delicioase fructe-de-mare. Însă, înainte să ajungă în farfurie, crevetele au o viaţă destul de variată. Unele femele îşi ţin strâns pe abdomen ouăle fecundate până când din ele ies larvele; altele îşi lasă ouăle în voia curenţilor, ajungând singure la maturitate.

La ecloziune, larvele de crevetă se numesc zoeae. Ele trec apoi prin mai multe stadii larvare, când arată cu totul şi cu totul altfel decât la maturitate. După ce stau un timp în masa planctonică, zoeae se lasă în cele din urmă pe fundul oceanului unde, încetul cu încetul, capătă binecunoscuta formă a unei crevete adulte.

O nouă armură

Dar cum reuşesc să crească crevetele adulte, dacă sunt închise într-o armură dură? „Procesul (numit ecdisie, sau năpârlire) implică formarea unei cuticule moi în interiorul celei vechi“, se arată în cartea A Field Guide to Crustaceans of Australian Waters. „Vechea cuticulă cade, iar animalul absoarbe apă umflând noua cuticulă flexibilă, pentru ca mai târziu să aibă spaţiu unde să crească.“ Cartea Australian Seashores explică procesul astfel: „Animalul trebuie să iasă din vechiul înveliş chitinos în întregime, cu toate perechile de apendice (destul de multe), unele fiind mari şi puternice, altele, mici şi fine. Perechile de apendice sunt trase aşa cum ne tragem noi degetele dintr-o mănuşă“.

Dar cum reuşesc crustaceele să-şi tragă afară perechile mari de apendice, cum sunt muşchii cleştilor, prin spaţiile înguste de la articulaţii? Autorul lucrării de mai sus, William Dakin, explică: „Acest lucru e posibil doar pentru că părţile vii ale corpului lor sunt moi şi pot fi trase afară chiar şi prin deschideri mici. De fapt, în timpul procesului de năpârlire, sângele din picioare e trimis la alte părţi ale corpului, astfel încât vietatea îşi poate contracta uşor picioarele în timpul ieşirii din crustă“. Noua cuticulă păstrează însă dungile, spiralele şi culorile vii ale vechii cruste, şi aceasta dintr-un motiv bine întemeiat.

Culorile — camuflaj şi publicitate

Unele crevete care trăiesc printre tentaculele anemonelor sunt parţial transparente sau au armuri ale căror culori se aseamănă cu cele ale gazdelor. Aceste crevete camuflate beneficiază de protecţia braţelor anemonelor şi îşi câştigă dreptul de a sta acolo îndeplinind unele „treburi gospodăreşti“ şi îndepărtând pietricelele şi nisipul acumulate pe gazdă.

Alte crevete sunt viu colorate, cum e cazul crevetelor-curăţătoare. De obicei, ele trăiesc sub recifuri, iar culorile lor strălucitoare par să facă publicitate serviciilor de curăţenie pe care le oferă. Peştii care au paraziţi pe ei dau târcoale locuinţei crevetelor-curăţătoare, invitându-le să „colinde“ pe trupurile lor. Creveta intră nestingherită chiar şi în gura şi în branhiile peştilor. Aceste „crevete-medici“ se hrănesc cu paraziţii şi cu substanţa mucilaginoasă ce acoperă peştii.

Indiferent de culoarea sau de rolul pe care îl au aceste micuţe giuvaieruri vii, un lucru e sigur: armura lor e mult mai impresionantă decât cea a cavalerilor de odinioară.