Creşterea puilor în lumea animalelor

De la corespondentul nostru din Spania

SPRE deosebire de oameni, care petrec în jur de douăzeci de ani cu creşterea şi educarea copiilor, multe animale trebuie să-şi instruiască pe deplin puii în doar câteva luni de vară. Exemplele următoare vor demonstra cât de dificilă e sarcina părinţilor din lumea animalelor, sarcină pe care o au de îndeplinit an de an.

1. Barza albă Barza din imaginea alăturată nu-şi vede capul de treburi cât e vara de lungă. Ca să-şi hrănească înfometaţii pui, ea trebuie să zboare de nenumărate ori până la cel mai apropiat lac şi să le aducă de-ale gurii: broaşte, peştişori, şopârle sau lăcuste, ca să nu mai vorbim de repararea din când în când a cuibului. Cât e ziulica de lungă, ambii părinţi sunt într-un neobosit du-te-vino. Iar puii sunt nişte hămesiţi. Gândiţi-vă: în primele săptămâni de viaţă, ei pot consuma zilnic o cantitate de hrană egală cu jumătate din greutatea corpului lor! Chiar şi după ce învaţă să zboare, tinerele berze depind câteva săptămâni de părinţii lor.

2. Ghepardul Familia gheparzilor este aproape întotdeauna „monoparentală“, ca să spunem aşa, deoarece mama se îngrijeşte de pui. Ea trebuie să vâneze aproape zilnic ca să se hrănească suficient şi să le poată asigura astfel necesarul de lapte celor 3-5 pui. Dar vânătoarea nu e floare la ureche, pentru că ghepardul eşuează de cele mai multe ori când porneşte în urmărirea prăzii. În plus, tot la câteva zile, mamele trebuie să-şi mute puii într-o altă vizuină, pentru că leii sunt mereu pe urmele puilor vulnerabili. Odată ce aceştia împlinesc şapte luni, mama începe să-i iniţieze în arta vânătorii, „curs“ care durează cam un an. Puii rămân în preajma mamei un an, un an şi jumătate.

3. Cufundacul pitic Cufundacii şi puii lor sunt inseparabili. La scurt timp după ce ies din găoace, puii îşi părăsesc cuibul plutitor şi se instalează comod pe spinarea părinţilor, între aripă şi penele dorsale. Aici găsesc căldura şi ocrotirea de care au nevoie în timp ce mama sau tatăl înoată încoace şi încolo. Părinţii se scufundă după hrană şi duc puii cu schimbul. Deşi bobocii învaţă foarte repede să se scufunde, ei nu se despart de părinţi o bună bucată de timp.

4. Girafa Girafele rareori nasc mai mult de un pui o dată, iar motivul nu e greu de înţeles. Un pui abia născut, asemenea celui din fotografie, cântăreşte până la 60 kg şi are cam 2 m înălţime! La o oră după naştere, puiul stă deja pe propriile-i picioare în timp ce suge. Deşi la scurt timp începe să pască, puiul va fi alăptat nouă luni. Când îl pândeşte vreun pericol, el se adăposteşte la loc sigur între picioarele mamei. Puternicele ei lovituri cu piciorul alungă mai toţi prădătorii.

5. Pescăruşul albastru Pescăruşii albaştri trebuie să fie eficienţi şi selectivi când pescuiesc pentru puii lor. Ornitologii au descoperit că ambii părinţi îşi hrănesc puii abia ieşiţi din ou cu peştişori mai mici de 1-2 cm. Pasărea duce grijulie în cioc peştişorul cu capul înainte, astfel încât înfometaţii pui să-l poată înghiţi cu uşurinţă. Pe măsură ce puii cresc, părinţii le  aduc peştişori din ce în ce mai mari, mărindu-le astfel treptat porţia de mâncare. La început, fiecare pui e hrănit cam la 45 de minute. Dar când împlinesc 18 zile, părinţii nu-i mai văd sătui şi trebuie să-i hrănească tot la 15 minute! Tânăra pasăre din imagine şi-a părăsit deja cuibul şi, în scurt timp, va putea pescui singură! Acum vă gândiţi că în sfârşit părinţii pot lua o bine meritată pauză. Dar nu aşa stau lucrurile cu pescăruşii albaştri! Ei trebuie să o ia de la capăt cu puii din a doua pontă a aceleiaşi veri.

Fireşte, există încă multe lucruri necunoscute în ce priveşte diferitele metode pe care le folosesc animalele în a-şi creşte puii. Totuşi, cu cât naturaliştii descoperă mai multe, cu atât mai evident este că instinctele părinteşti sunt o forţă puternică în lumea animalelor. Dacă Dumnezeu şi-a înzestrat cu astfel de capacităţi creaţia animală, cu atât mai mult doreşte el ca oamenii să le asigure copiilor lor hrana şi educaţia de care au nevoie.