Jantar Mantar — un observator fără telescoape

De la corespondentul nostru din India

CEI CE vizitează Jantar Mantar-ul din New Delhi (India) rămân uimiţi văzând structurile de aici. Probabil se întreabă: Chiar e un observator? Celor obişnuiţi cu clădirile moderne pline de o mulţime de instrumente astronomice performante le vine greu să creadă că aceste structuri de piatră ciudate, înălţate într-un parc imens, ar fi un observator. Totuşi, asta era Jantar Mantar-ul la începutul secolului al XVIII-lea, când a fost construit. Dar interesant este că acest observator a furnizat informaţii detaliate şi destul de exacte despre corpurile cereşti chiar şi fără ajutorul telescoapelor şi al altor instrumente existente la acea vreme în Europa.

Jantar Mantar reprezintă numele a trei din cele cinci observatoare construite de maharajahul Sawai Jai Singh II, conducător din dinastia Rajput. Cuvântul „jantar“ vine din termenul sanscrit „yantra“, care înseamnă „instrument“, iar „mantar“ vine tot din sanscrită,  mai exact din cuvântul „mantra“, care înseamnă „formulă“. Întrucât în India exista obiceiul de a crea rime pentru accentuare, s-a format numele Jantar Mantar.

O plăcuţă fixată în 1910 pe unul dintre instrumentele Jantar Mantar-ului din New Delhi indică anul 1710 drept anul în care s-a realizat observatorul. Totuşi, cercetări mai recente sugerează că lucrările s-ar fi încheiat în anul 1724. Aşa cum vom vedea, datele biografice despre Jai Singh vin în sprijinul acestei concluzii. Dar mai întâi să aruncăm o privire asupra instrumentelor acestui observator, despre care se crede că este cel mai vechi observator de acest gen.

Structuri de piatră folosite ca instrumente

Observatorul dispune de patru instrumente făcute din piatră şi cărămidă. Cel mai remarcabil este Samrat yantra, sau Instrumentul suprem, care e „în esenţă un cadran solar cu ore egale“. Reprezintă cea mai importantă realizare a lui Jai Singh. Este format dintr-un uriaş triunghi făcut din cărămidă, având înălţimea de 21,3 m, baza de 34,6 m şi grosimea zidului de 3,2 m. Ipotenuza triunghiului, lungă de 39 m, este paralelă cu axa Pământului şi indică spre Polul Nord. De o parte şi de alta a triunghiului, sau a gnomonului, se află câte un cvadrant cu gradaţii care indică orele, minutele şi secundele. Deşi cadrane solare simple existau de sute de ani, Jai Singh a transformat acest instrument de bază folosit la măsurarea timpului într-un instrument de precizie cu care se puteau măsura declinaţia şi alte coordonate ale corpurilor cereşti.

Celelalte trei structuri ale observatorului sunt instrumentele Rama yantra, Jayaprakash yantra şi Mishra yantra. Au fost rodul unui proiect complicat şi puteau măsura declinaţia, altitudinea şi azimutul Soarelui şi ale stelelor. Instrumentul Mishra indica chiar şi momentul când era ora douăsprezece în diferite oraşe de pe glob.

Toate instrumentele amintite, cu excepţia Mishra yantra, au fost inventate de Jai Singh. Erau mult mai complexe şi mai bune decât oricare alt instrument existent pe atunci în India şi au fost folosite la realizarea unor almanahuri şi tabele astronomice exacte. Aveau un aspect plăcut la vedere, elegant şi furnizau informaţii valoroase. În cele din urmă însă, telescopul şi celelalte instrumente astronomice inventate au făcut ca acestea să fie scoase din uz. Dar de ce acest bărbat de o erudiţie deosebită nu s-a folosit în cercetările sale din astronomie şi de unele instrumente existente la vremea aceea în Europa, cum ar fi telescopul optic? Vom afla răspunsul analizând câteva lucruri despre maharajah şi cadrul istoric în care a trăit.

„Dedicat studiului ştiinţei matematicii“

Jai Singh s-a născut în 1688 în statul indian Rajasthan. Tatăl său, un maharajah din Amber, capitala teritoriului ocupat de clanul Kachavaha al nobililor Rajput, se afla sub  autoritatea dinastiei mogulilor din Delhi. Tânărul prinţ a primit o instruire aleasă, ajungând să cunoască limbile hindi, sanscrită, persană şi arabă. De asemenea, a primit o bună instruire şi în matematică, astronomie şi arte marţiale. Însă una dintre materii îi era foarte dragă prinţului. Într-un document din acea vreme se spune: „De când a început să-şi folosească gândirea logică şi până la maturitate, Sawai Jai Singh a fost în întregime dedicat studiului ştiinţei matematicii (astronomiei)“.

În 1700, tatăl său a murit, iar Jai Singh a urcat pe tron în Amber, la vârsta de numai 11 ani. La scurt timp, tânărul rege a fost chemat de împăratul mogul la curtea sa din sudul Indiei. Aici, Singh l-a întâlnit pe Jagannātha, un bun cunoscător al matematicii şi astronomiei. Acesta avea să devină mai târziu principalul asistent al regelui. Pe plan politic, poziţia tânărului maharajah a fost nesigură până în anul 1719, când în Delhi a început să domnească Muḥammad Shāh. Jai Singh a fost chemat imediat în capitală pentru a se întâlni cu noul conducător mogul. Se pare că la această întrevedere, ce a avut loc în noiembrie 1720, Jai Singh a propus construirea unui observator, proiect care s-a materializat probabil în 1724.

Dar de ce a dorit acest maharajah să construiască un observator? Jai Singh şi-a dat seama că în India tabelele astronomice şi almanahurile conţineau mari inexactităţi şi că în domeniul astronomiei se făcuseră puţine progrese. Prin urmare, s-a hotărât să realizeze noi tabele care să corespundă cu poziţia reală a aştrilor vizibili pe bolta cerească. De asemenea, dorea să pună la dispoziţie instrumente pentru observaţii oricui se dedica studiului astronomiei. Astfel, Jai Singh a strâns o mulţime de cărţi din Franţa, Anglia, Portugalia şi Germania. La curtea sa au venit erudiţi de la şcoli de astronomie europene, islamice şi hinduse. A organizat chiar prima expediţie de documentare a celor din Orient în Europa, cu obiectivul de a strânge informaţii referitoare la astronomie şi de a aduce cărţi şi instrumente europene.

Între Orient şi Occident, o mare prăpastie

Dar de ce Jai Singh a construit structuri de piatră când în Europa se foloseau deja telescopul, micrometrul şi vernierul? Şi de ce se pare că nu cunoştea teoriile heliocentrice ale lui Copernic şi Galileo Galilei?

O parte din vină a avut-o slaba comunicare dintre Orient şi Occident. Dar aceasta nu a fost singurul impediment. De vină a fost şi climatul religios al vremii. Erudiţii brahmani au refuzat să meargă în Europa, întrucât traversarea oceanului ar fi putut însemna pierderea privilegiilor castei lor. Iar europenii care l-au ajutat pe Jai Singh să adune informaţii au fost în mare parte iezuiţi. Potrivit lui Virendra Nath Sharma, care a scris biografia lui Jai Singh, Inchiziţia le interzisese atât iezuiţilor, cât şi credincioşilor catolici să accepte teoriile lui Galileo Galilei şi ale altor oameni de ştiinţă care susţineau că Pământul se învârte în jurul Soarelui. Pentru Biserică această idee era o erezie şi o învăţătură ateistă. Aşadar, nu e de mirare că emisarii trimişi în Europa de Jai Singh nu au inclus pe „lista lor de cumpărături“ lucrările lui Copernic şi ale lui Galilei, nici noile instrumente folosite în sprijinul teoriilor heliocentrice.

Dorinţa de cunoaştere nu se stinge

Jai Singh a trăit într-o epocă dominată de intoleranţă şi fanatism. În pofida realizărilor lui remarcabile în ce priveşte actualizarea cunoştinţelor despre corpurile cereşti, în India s-au făcut puţine progrese în acest domeniu de-a lungul deceniilor ce au urmat. Cu toate acestea, observatorul Jantar Mantar e o dovadă a eforturilor omului însetat de cunoaştere.

Sute de ani înainte ca Jai Singh să arate interes faţă de mişcarea corpurilor cereşti, şi alţi oameni dornici de cunoaştere au privit bolta cerească încercând să înţeleagă minunăţiile Universului. În mod sigur, oamenii vor continua ‘să-şi ridice ochii’ spre cer în dorinţa de a cunoaşte mai multe despre lucrările mâinilor lui Dumnezeu. — Isaia 40:26; Psalmul 19:1.

[Diagrama/Fotografia de la pagina 18]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Samrat yantra era un cadran solar exact. Umbra triunghiului uriaş cădea pe cvadranţii curbaţi (vezi cercul alb) pe care erau marcate gradaţii

[Diagrama/Fotografia de la pagina 18]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Jayaprakash yantra este alcătuit din două emisfere goale pe dinăuntru, având trasate semne pe suprafaţa concavă. Reticulele se aflau între nişte puncte de pe margine

Din interiorul Rama yantra, un observator putea să stabilească poziţia unei stele folosind unele semne sau marginea unei ferestre aflate pe aceeaşi linie cu steaua respectivă

[Diagrama/Fotografia de la pagina 18]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Mishra yantra indica momentul când era ora douăsprezece în diferite oraşe

[Diagrama de la pagina 19]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Linie de observaţie a punctului, Jai Singh a făcut ca această străveche metodă de observare să fie foarte exactă

Pentru a localiza poziţia unei stele, trebuie să i se cunoască altitudinea (înălţimea pe cer) şi azimutul (distanţa spre est faţă de nordul real)

La Samrat yantra, două persoane puteau identifica cu exactitate poziţia unei stele şi o puteau înregistra

[Provenienţa fotografiei]

Jos: din cartea SAWAI JAI SINGH AND HIS ASTRONOMY, publicată de Motilal Banarsidass Publishers (P) Ltd., Jawahar Nagar Delhi, India

[Harta de la pagina 19]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

INDIA

New Delhi

Mathura

Jaipur

Varanasi

Ujjain

Jai Singh a construit în India cinci observatoare, inclusiv pe cel din New Delhi

[Provenienţa fotografiei de la pagina 18]

Portretul: prin amabilitatea Roop Kishore Goyal