Albinăreii — acrobaţi multicolori ai văzduhului
Albinăreii — acrobaţi multicolori ai văzduhului
De la corespondentul nostru din Spania
IMAGINAŢI-VĂ o familie de păsări în al căror penaj se regăsesc aproape toate culorile curcubeului. În zbor, ele întrec chiar şi cele mai iuţi insecte. De asemenea, sunt printre puţinele specii de păsări ce trăiesc în familii în care rudele ajută la creşterea puilor. Acestea sunt doar trei dintre nenumăratele caracteristici fascinante ale albinăreilor, numiţi şi prigorii.
Însă iubitorii de păsări sunt atraşi mai cu seamă de penajul viu colorat al acestor înaripate. Din cauza penelor lipsite de culoare, multe păsări mâncătoare de insecte trec neobservate. Însă jocurile de culoare şi acrobaţiile aeriene ale albinăreilor sunt fără pereche, spectacole de neuitat pentru iubitorii de păsări. Penajul reflectă cele mai variate culori vii: diferite nuanţe de verde, albastru, roşu şi galben. Straiele unor specii precum albinărelul european au toate aceste culori, uneori chiar mai multe! Iar o specie australiană a căpătat pe bună dreptate numele de albinărel-curcubeu (Merops ornatus).
Scenele pe care îşi dau albinăreii reprezentaţiile se află în Africa, Asia, Australia şi sudul Europei. Întrucât rareori îi găseşti în captivitate, cel mai potrivit loc pentru a admira acrobaţiile lor este sălbăticia. „Când urmăreşti aceste păsări îndrăzneţe şi energice eşti ca vrăjit“, spune Wildwatch. „Întrucât pe mulţi albinărei nu-i sperie prezenţa omului, fotografii au multe ocazii să îi surprindă.“
Acrobaţii uluitoare
Albinăreii sunt specialişti în capturarea din zbor a gâzelor. Şi pentru că preferă insectele mari, care zboară repede, precum albinele, viespile şi bărzăunii, păsările trebuie să fie foarte iuţi şi agile. Ele au şi un văz foarte fin. Albinărelul european poate zări o albină sau o viespe de la 100 m distanţă. *
Pentru a-şi prinde prada, unii albinărei se năpustesc în picaj asupra insectei. Sau, cel mai adesea, ei se cocoaţă pe o ramură mai înaltă de unde pornesc ca o săgeată spre insectele ce trec prin preajmă. Alte specii se folosesc de o tehnică şi mai dificilă. Mai întâi, zboară foarte aproape de sol în spatele şi dedesubtul insectei, fără să intre în câmpul ei vizual. Apoi măresc uşor viteza, îşi înalţă capul şi, cu ciocul lor lung, prind insecta în aer.
Unii albinărei africani se folosesc şi de alte ajutoare în capturarea insectelor. Zboară pe lângă animale şi păsări mai mari sau chiar în preajma vehiculelor care pun în mişcare insectele. Îndrăzneţul albinărel stacojiu chiar face uneori autostopul, urcând pe spinarea unui struţ, a unei capre sau a unei zebre. Aceste gazde nu numai că sunt puncte de observaţie ideale pentru albinărei, dar şi stârnesc lăcustele şi cosaşii cu care se hrănesc ei. Şi tufişurile în flăcări sunt un adevărat festin pentru stolurile de albinărei stacojii *, care pur şi simplu se ghiftuiesc cu cosaşii ce încearcă să scape de pârjol.
Când albinăreii îşi fac toaleta
Pentru a putea zbura iute, albinărelul trebuie să aibă penele în cea mai bună stare. Pasărea are la dispoziţie un întreg arsenal de tehnici prin care îşi înlătură paraziţii şi îşi păstrează penele curate. Iar asta nu e lucru de şagă. Un albinărel petrece 10 la sută din întreaga zi spre propria-i bunăstare.
În timp ce se încălzeşte în razele matinale ale soarelui, albinărelul îşi curăţă de obicei şi penele. În căldura soarelui, paraziţii sunt mai activi, fiind mai uşor de ciugulit. Unor specii de albinărei le place să stea la soare împreună. S-au observat grupuri de păsări stând toate în aceeaşi poziţie. Cu spatele către soare şi cu aripile deschise, albinăreii aduc cu nişte turişti întinşi la plajă.
Spălatul e mai puţin frecvent şi constă de obicei într-o scufundare rapidă în apă în timpul zborului. În zonele aride, albinăreii se mulţumesc să se scalde şi în praf. După aceea, ca o regulă, păsările petrec timp curăţându-şi penele şi scărpinându-se. Toaleta zilnică este principala metodă de eliminare a paraziţilor, care le dau în permanenţă bătaie de cap păsărilor ce cuibăresc în galerii subterane, precum albinăreii.
Viaţa în colonie
Majoritatea albinăreilor sunt foarte sociabili. Mai multe specii cuibăresc în mari colonii, unele numărând până la 25 000 de exemplare. Ele aleg în general malurile nisipoase ale râurilor, în care îşi pot săpa cu uşurinţă galeriile. Cuibărind în colonii, albinăreii se apără mai bine de prădători. Colaborând strâns între ele, păsările reuşesc să localizeze fără întârziere zonele mai bogate în surse de hrană. Chiar şi atunci când sunt în căutarea hranei, sociabilii albinărei păstrează legătura unii cu alţii prin chemările lor stridente.
La unele specii, precum albinărelul cu capul alb (Merops bullockoides), întreaga familie participă la creşterea puilor. * Ajutoarele sunt de regulă urmaşii mai mari ai părinţilor, iar colaborarea lor asigură creşterea cu succes a unui număr dublu de pui. „Ajutoarele îşi aduc contribuţia în toate sarcinile ce ţin de înmulţirea speciei: ajută la săparea cuibului, la clocirea ouălor şi, cel mai important, la hrănirea puilor“, se explică în cartea Kingfishers, Bee-Eaters and Rollers.
Membrilor aceleiaşi familii le place foarte mult să stea cocoţaţi împreună. Fiecare pasăre stă atât de aproape de cealaltă, încât ai impresia că se îngrămădesc ca să intre toate într-o fotografie de grup. Uneori, mai multe păsări se înghesuie unele în altele pe aceeaşi rămurică, obicei care, în nopţile reci, le ajută să-şi păstreze căldura corpului.
Păsări atrăgătoare, dar cu o slăbiciune
De curând, albinăreii au început să consume lăcuste, îndeosebi în vestul Africii, unde lăcustele migratoare care distrug abundă. Albinărelul stacojiu chiar şi-a modificat obiceiurile legate de cuibărit şi de migrare ca să profite de abundenţa de hrană. Acum el se ia după roiurile de lăcuste migratoare în timp ce acestea zboară de-a lungul fluviului Niger.
Cu toate acestea, aşa cum lasă să se înţeleagă şi numele lor, albinăreii au o slăbiciune: albinele. Prin urmare, e limpede că nu sunt păsările preferate ale apicultorilor. Dar slăbiciunea lor are şi o latură pozitivă: albinăreii vânează şi viespi şi bărzăuni, insecte care atacă albinele. Mai mult, toamna, albinăreii mănâncă albinele bătrâne care foarte probabil aduc în stup tot felul de boli.
„Iubitorii de păsări admiră mult albinăreii datorită splendidului lor penaj viu colorat“, precizează cartea Handbook of the Birds of the World. În safariurile africane, unele locuri de cuibărit ale acestor păsări le oferă turiştilor privelişti de neuitat.
Aşadar, dacă locuiţi în zone frecventate de albinărei, faceţi-vă puţin timp ca să urmăriţi spectacolul unic pe care-l dau aceşti multicolori acrobaţi ai văzduhului.
[Note de subsol]
^ par. 7 Când prind insecte cu ac, precum albinele sau viespile, albinăreii sunt atenţi să nu le înghită decât după ce înlătură veninul. De obicei, poposesc pe un ram şi freacă atent de lemn abdomenul insectei pentru ca aceasta să elimine veninul. Păsările chiar îşi închid o clipă ochii, evitând astfel să fie stropite cu venin.
^ par. 9 În regiunile vestice ale Africii, albinărelul stacojiu a fost poreclit „frate cu focul“, datorită acestui obicei.
^ par. 16 O colonie din Kenya de circa 400 de albinărei cu capul alb era alcătuită din 60 de familii. Vorbind despre structura lor socială, cercetătorii spun că este probabil una dintre cele mai complexe structuri studiate vreodată la păsări.
[Legenda fotografiei de la pagina 23]
Albinărel mic, estul Africii
[Legenda fotografiei de la pagina 23]
Albinărel-curcubeu, Australia
[Legenda fotografiei de la pagina 23]
Albinărel somalez, Kenya
[Legenda fotografiei de la pagina 23]
Albinărel cu capul alb, Africa
[Legenda fotografiei de la pagina 24]
Albinărei europeni, Spania
Scenă romantică în care un albinărel îi oferă unei femele un ţânţar
[Legenda fotografiei de la pagina 24]
Albinărei, Israel
[Legenda fotografiei de la pagina 24]
Albinărei stacojii, Botswana
[Legenda fotografiei de la pagina 25]
Albinărei stacojii, Botswana
[Provenienţa fotografiei]
©kevinschafer.com
[Legenda fotografiei de la pagina 25]
Albinărei stacojii, Singapore