Bătrâna Tamisa — preţioasa comoară a Angliei

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN ANGLIA

Cele patru izvoare ale Tamisei — numită cu drag Bătrâna Tamisa — îşi au obârşia pe încântătoarele dealuri Cotswold din zona central-sudică a Angliei. Şerpuind înspre est 350 km, Tamisa primeşte în drumul ei alte râuri şi se varsă în Marea Nordului printr-un estuar de aproximativ 29 km lăţime. Acest fluviu relativ scurt a avut un rol însemnat în istoria Angliei, iar povestea lui fascinantă merită ascultată.

IULIUS CAESAR şi armatele sale romane au invadat pentru prima dată pământul britanic în jurul anului 55 î.e.n. Când a revenit în anul următor, el nu a mai putut înainta din cauza fluviului pe care l-a numit Tamesis, sau Tamisa. Ţara a fost cucerită 90 de ani mai târziu de împăratul roman Claudiu.

În acea vreme, mlaştinile se extinseseră pe ambele maluri ale Tamisei. Dar, cam la 50 km de estuar, în amonte, până unde pătrundea mareea, armata romană a ridicat mai târziu un pod din lemn. Pe malul nordic al râului au făcut un port pe care l-au numit Londinium *.

În următoarele patru secole, romanii au început să facă negoţ şi în alte zone din Europa şi să importe produse de lux din bazinul mediteranean şi chiar lemn din Liban. Mărfurile ce trebuiau să ajungă în Londra erau transportate pe Tamisa. Astfel, Londra, cu sistemul său radial de străzi, a devenit rapid un important centru comercial.

Influenţa lui Wilhelm Cuceritorul

După ce Imperiul Roman s-a prăbuşit, iar legiunile romane s-au retras în 410 e.n. din Britannia, Londra a fost abandonată, iar negoţul pe Tamisa, întrerupt. Până în secolul al XI-lea, când Wilhelm Cuceritorul şi oştile sale normande au invadat Anglia, regii anglo-saxoni fuseseră încoronaţi la Kingston — o localitate aflată pe Tamisa, la 19 km mai sus de Londra, unde apa fluviului era mică şi putea fi trecută cu uşurinţă. În 1066, după ce a fost încoronat la Westminster,  Wilhelm a construit în cetatea romană Turnul Londrei. El intenţiona nu numai să ia în stăpânire şi să dezvolte acea comunitate cu spirit mercantil, ci şi să controleze accesul la port. Negoţul a înflorit din nou, iar populaţia Londrei a ajuns la circa 30 000 de locuitori.

La aproximativ 35 km vest de Londra, în oraşul ce poartă astăzi numele Windsor, Wilhelm Cuceritorul a mai înălţat o fortăreaţă pe un afloriment de calcar. Ea a luat locul unei rezidenţe regale saxone. De aici, priveliştea asupra Tamisei e splendidă. Castelul Windsor este rodul multor extinderi şi schimbări, fiind şi astăzi un important punct de atracţie turistică al Marii Britanii.

În 1209, după 30 de ani de muncă, a prins viaţă un mare proiect: un pod de piatră construit în Londra peste Tamisa, unul dintre primele poduri de acest fel din Europa. Această construcţie măreaţă, pe care s-au înălţat magazine, case şi chiar o capelă, avea două poduri mobile şi un turn de apărare la Southwark, în partea sa sudică.

Regele Ioan fără Ţară (1167–1216) a semnat faimoasa Magna Charta în 1215 la Runnymede, oraş aflat pe Tamisa, în apropiere de Windsor. Prin acest act era obligat să garanteze libertăţile civile ale englezilor şi îndeosebi libertăţile Londrei, libertatea negustorilor şi libertatea comerţului în port.

Tamisa aduce prosperitate

De-a lungul veacurilor ce-au urmat, negoţul pe Tamisa a înflorit. În timp, fluviul a ajuns neîncăpător pentru numărul mare de vase ce făceau comerţ pe râu. Cu două sute de ani în urmă, pe Tamisa puteau ancora doar 600 de vase. Însă, uneori, alte 1775 aşteptau în port să-şi descarce marfa. Din pricina marii aglomeraţii, jaful devenise o problemă serioasă. Hoţii dezlegau noaptea vasele, lăsându-le în voia valurilor şi jefuindu-le. Ei puneau bunurile furate în bărci mici şi le transportau pe Tamisa pentru a le vinde, făcând din asta un mijloc de câştigare a existenţei. Pentru a pune  capăt acestei probleme, Londra a înfiinţat poliţia fluvială, prima de acest fel din lume. Ea este la datorie şi în zilele noastre.

Pentru a se asigura buna funcţionare a portului, trebuiau luate mai multe măsuri. Astfel, în secolul al XIX-lea, Parlamentul britanic a aprobat construirea celui mai mare sistem de docuri din lume, pe ambele malurile joase ale Tamisei. Primele construite au fost Docurile Comerciale Surrey, Docurile londoneze şi Docurile Indiei de Vest şi de Est, în anii 1800. Au urmat Docul regal Victoria, în 1855, şi Docul regal Albert, în 1880.

Doi ingineri, tată şi fiu — Marc I. şi Isambard K. Brunel — au unit în 1840 cele două maluri ale Tamisei construind primul tunel subacvatic din lume. Tunelul are 459 m lungime şi este încă folosit, făcând parte din întinsa reţea de metrou a Marii Londre. În 1894, au fost încheiate şi lucrările la cel mai mare obiectiv turistic modern: Podul Turnului. Cele două braţe ale podului mobil au deschiderea de 76 m, înlesnind trecerea vaselor mari printre cele două turnuri gemene. Dacă urcaţi vreo 300 de trepte, ajungeţi pe o pasarelă unde privelişti superbe se deschid înaintea ochilor.

În secolul al XX-lea, sistemul de docuri londonez era bine echipat pentru a face faţă numărului crescând de vapoare mari necesare aprovizionării oraşului. În 1921, când a fost finalizat ultimul doc, numit după regele George al V-lea, Londra ajunsese „cel mai mare şi mai bogat complex portuar din lume“.

Un fluviu al palatelor, al nobilimii şi al fastului

Deşi Londra era în plin proces de modernizare, străzile erau proaste, nepavate, iar iarna, deseori impracticabile. Prin urmare, cea mai rapidă cale de transport era Tamisa, care a devenit de-a lungul anilor o arteră maritimă foarte aglomerată. Bine cunoscutul strigăt „Sus ramele!“ răsuna neîncetat pe malurile râului. Erau barcagii zgomotoşi care, adunaţi pe cheiuri, căutau de zor muşterii pe care să-i ducă de pe un mal al râului pe celălalt, în susul ori în josul lui, ori chiar de-a lungul afluenţilor săi, pe Fleet şi pe Walbrook, demult dispăruţi sub străzile londoneze care azi le poartă numele.

Timpul s-a scurs, iar Londra a început să aducă mult cu Veneţia. Terasele splendidelor palate de pe malul Tamisei dădeau spre râu. Era deja la modă ca nobilii să locuiască pe malul fluviului, iar palatele Greenwich, Whitehall şi Westminster ne-o confirmă cu prisosinţă. Hampton Court a fost căminul multor regi şi regine ai Angliei, iar castelul Windsor, aflat în susul râului, este şi acum reşedinţă regală.

În 1717, Georg Friedrich Händel a compus Muzica apelor special pentru regele George I, cu ocazia unui picnic regal pe apă. Într-un ziar din acea vreme s-a scris că eleganta barcă a regelui era însoţită de „un număr mare de vase care au împânzit râul“. Alături de barca regală plutea vasul celor 50 de muzicieni, care au făcut să răsune de trei ori compoziţia lui Händel de-a lungul celor opt kilometri parcurşi în susul râului, de la Westminster la Chelsea.

Un râu al plăcerii şi al relaxării

Până la construirea Podului Westminster în anii 1740, singura cale de trecere a pietonilor  peste Tamisa era Podul Londrei, care mai târziu a fost renovat, iar în anii 1820, refăcut complet. Stâlpii care susţineau cele 19 bolţi ale structurii originale din piatră împiedicau râul să-şi urmeze lin cursul. Drept urmare, de-a lungul celor circa 600 de ani de existenţă a podului, apele Tamisei au îngheţat de cel puţin opt ori, prilej cu care se ţineau mari „bâlciuri pe gheaţă“ şi aveau loc multe evenimente sportive. Se frigeau vite, iar nobilii mâncau pe gheaţă. Cărţile şi jucăriile cu înscrisul „cumpărate de pe Tamisa“ erau vândute repede. Ziare şi chiar copii ale rugăciunii „Tatăl nostru“ erau tipărite pe fluviul îngheţat.

Mai aproape de zilele noastre, University Boat Race, o întrecere care se desfăşura între echipajele universităţilor Oxford şi Cambridge, a început să se ţină în fiecare primăvară. Mulţimile adunate pe malurile Tamisei, între Putney şi Mortlake, încurajau cu urale echipele intrate în competiţie. Echipajele, compuse fiecare din opt participanţi, vâsleau pe o distanţă de aproape şapte kilometri în mai puţin de 20 de minute. Prima competiţie de acest fel a avut loc în 1829 în susul râului, la Henley. După ce competiţia s-a mutat mai în josul Tamisei, Henley şi-a sponsorizat propria regată regală, cel mai vechi şi mai distins eveniment de acest gen din Europa. Anual, cei mai buni vâslaşi ai lumii iau parte la acest eveniment care include probe de vâslit pe o distanţă de aproximativ 1 600 m. Regata de vară este în prezent un eveniment monden.

Într-un ghid despre Marea Britanie se spune că, „unduind pe lângă dealuri, păduri, pajişti, case de ţară, sate pitoreşti şi târguri, Tamisa oferă privelişti fascinante. . . . Pe porţiuni întinse de-a lungul râului nu vezi nici o şosea, dar un drum de edec există întotdeauna. Şoferii pot admira râul în oraşe, în timp ce-şi văd de drum, însă frumuseţea tăcută a Tamisei poate fi apreciată pe deplin numai din barcă sau de pe malurile ei“.

Dacă veţi vizita vreodată Anglia, rezervaţi-vă timp pentru a vă plimba pe Tamisa şi pentru a pătrunde tainele istoriei ei. De la fermecătorul peisaj al izvoarelor şi până în estuarul ce forfoteşte de activitate sunt atâtea de văzut, de făcut şi de învăţat! Cu siguranţă, Bătrâna Tamisa nu vă va dezamăgi!

[Notă de subsol]

[Chenarul de la pagina 27]

TAMISA ÎN LITERATURĂ

Jerome K. Jerome a surprins atmosfera tihnită a Tamisei în cartea sa Three Men in a Boat (Trei într-o barcă). Ea povesteşte vacanţa a trei prieteni care au plecat cu câinele lor în susul Tamisei, de la Kingston la Oxford. Scrisă în 1889 şi tradusă în multe limbi, cartea rămâne „un roman clasic, plin de umor spumos“.

The Wind in the Willows (Vântul prin sălcii) este o altă poveste bine cunoscută, îndrăgită de copii şi de adulţi deopotrivă. Scrierea ei s-a încheiat în 1908, iar scriitorul acesteia, Kenneth Grahame, a locuit în Pangbourne, un oraş aflat pe malurile Tamisei. Este o poveste despre animale ce trăiesc în râu sau pe malurile lui.

[Chenarul/Ilustraţia de la pagina 27]

REGELE ŞI TAMISA

Regele Iacob I, care a domnit în prima parte a veacului al XVII-lea, a cerut la un moment dat 20 000 £ de la Corporaţia Londrei. Când Lord Mayor (primarul Londrei) i-a refuzat cererea, regele l-a ameninţat: „Am să te distrug pe tine şi pe oraşul ăsta al tău pentru totdeauna. Am să-mi iau de aici curţile de judecată, chiar Curtea şi Parlamentul, şi am să le duc în Winchester sau în Oxford şi am să fac din Westminster un loc pustiu. Să vedem atunci ce-o să se aleagă de tine!“ Drept răspuns primarul a zis: „Negustorii Londrei mai au totuşi o speranţă: Maiestatea Voastră nu poate lua şi Tamisa!“

[Provenienţa informaţiilor/ilustraţiei]

Din cartea Ridpath’s History of the World (Vol. VI)

[Hărţile de la pagina 24]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

ANGLIA

Londra

Fluviul Tamisa

[Provenienţa fotografiei]

Hartă: Mountain High Maps® Copyright © 1997 Digital Wisdom, Inc.

[Legenda fotografiei de la paginile 24, 25]

Big Ben şi Parlamentul, Westminster, Londra

[Legenda ilustraţiei de la pagina 25]

Podul Londrei, construit din piatră în 1756

[Provenienţa ilustraţiei]

Din cartea Old and New London: A Narrative of Its History, Its People, and Its Places (Vol. II)

[Legenda ilustraţiei de la pagina 26]

Această gravură din 1803 înfăţişează fluviul Tamisa şi sute de vase ancorate în port

[Provenienţa ilustraţiei]

Corporaţia Londrei, London Metropolitan Archive

[Legenda ilustraţiei de la paginile 26, 27]

Gravură înfăţişând bâlciul pe gheaţă din 1683

[Provenienţa ilustraţiei]

Din cartea Old and New London: A Narrative of Its History, Its People, and Its Places (Vol. III)