Televizorul — un „educator subtil“

TELEVIZORUL poate fi un instrument didactic foarte eficient. Prin intermediul lui, aflăm despre ţări pe care probabil nu le vom vizita niciodată şi despre popoare pe care, altminteri, nu le-am cunoaşte. „Călătorim“ prin jungle tropicale şi pe gheţari, pe piscuri semeţe şi în adâncul oceanelor. Pătrundem în lumea fascinantă a atomilor şi a stelelor deopotrivă. Aflăm despre evenimente care au loc pe tot globul. Înţelegem mai bine politica, istoria, cultura şi evenimentele curente. Televiziunea surprinde omul în momente de cumpănă, dar şi de fericire. Distrează, educă şi influenţează.

Cu toate acestea, multe programe nu sunt nici utile, nici educative. Cele mai aprinse critici vin probabil din partea celor ce dezaprobă categoric scenele explicite de sex şi de violenţă, care sunt foarte multe pe micul ecran. De pildă, în urma unui studiu efectuat în Statele Unite, s-a observat că circa două din trei programe TV conţin scene de violenţă, rata de difuzare a  acestor scene fiind de şase pe oră. Când un tânăr va fi ajuns la maturitate, el va fi vizionat mii de scene de violenţă, inclusiv crime. Şi scenele erotice sunt la ordinea zilei. Două treimi din programele TV includ discuţii despre sex, iar 35% cuprind scene ce înfăţişează relaţii sexuale, prezentate de obicei ca având loc spontan între persoane necăsătorite şi ca necomportând niciun risc. *

Programele ce aduc în prim-plan sexul şi violenţa au mare căutare. Filmele americane de acţiune, care sunt difuzate în cele din urmă şi pe micile ecrane, ajung uşor pe piaţa din lumea întreagă. Interpretarea nu trebuie să fie desăvârşită şi nici replicile inteligente. Mai mult, sunt uşor de înţeles. Pentru a câştiga atenţia telespectatorilor, astfel de filme aduc în prim-plan bătăi, crime, efecte speciale şi sex. Dar, ca să le capteze atenţia vreme îndelungată, e mereu nevoie de ceva nou. Telespectatorii se satură repede de acelaşi lucru. Senzaţionalul devine banal. Pentru a menţine viu interesul telespectatorilor, producătorii vor să şocheze sau să stârnească emoţii puternice, mergând până la extreme. Astfel, numărul scenelor de violenţă şi de sex creşte, iar imaginile sunt din ce în ce mai explicite, mai sadice.

Opinii contradictorii despre influenţa televizorului

Ce efect are asupra telespectatorilor un regim axat pe violenţă şi sex? Criticii declară că violenţa din programele TV naşte agresivitate şi lipsă de compătimire faţă de victimele violenţei din viaţa reală. Ei mai spun că scenele erotice promovează promiscuitatea şi pun normele morale sub semnul întrebării.

 Dar chiar are vizionarea programelor TV acest efect? Pe marginea acestui subiect s-au purtat zeci de ani discuţii aprinse. S-au făcut sute de studii şi s-au scris mii de cărţi şi articole pe această temă. Problema de fond este dificultatea de a demonstra aşa-numita reacţie în lanţ, de pildă, că vizionarea de la o vârstă fragedă a programelor TV violente dă naştere mai târziu la un comportament agresiv. Uneori e dificil să demonstrezi relaţia cauză-efect. Gândiţi-vă, de exemplu, că aţi luat un medicament, care nu v-a mai fost prescris niciodată, iar peste câteva ore faceţi urticarie. Nu e greu să vă daţi seama că reacţia alergică a fost produsă de acel medicament. Uneori însă alergia se declanşează treptat. În acest caz, e mai greu să faceţi legătura între reacţia alergică şi un anumit medicament, deoarece alergia poate avea cauze multiple.

La fel de greu este să demonstrezi că violenţa de pe micul ecran duce la infracţiuni şi comportament antisocial. Multe studii însă au dovedit că o astfel de legătură există. În plus, unii infractori au declarat că din cauza televizorului au dezvoltat un comportament violent. Dar oamenii sunt expuşi la multe influenţe în viaţa de zi cu zi. Jocurile video violente, atitudinea prietenilor şi a familiei faţă de semeni, precum şi condiţiile de trai pot da naştere unui comportament agresiv.

Nu e de mirare atunci că există puncte de vedere contradictorii. Un psiholog canadian a scris: „Studiile ştiinţifice nu au demonstrat că programele TV violente ar cauza un comportament agresiv şi nici că i-ar desensibiliza pe telespectatori“. În schimb, American Psychological Association Committee on Media and Society a declarat: „Nu încape nicio îndoială că dedicând tot mai mult timp vizionării programelor TV violente, oamenii ajung să tolereze din ce în ce mai mult agresivitatea şi să dezvolte un comportament tot mai agresiv“.

Gândiţi-vă la influenţa programelor TV

Să ne amintim că specialiştii discută în contradictoriu despre dovezi, cu alte cuvinte dacă se poate dovedi că violenţa de pe micul ecran naşte violenţă. Puţini sunt cei ce susţin că televizorul nu are nicio influenţă asupra minţii şi comportamentului uman. Să ne gândim puţin. O singură imagine ne poate face să ne mâniem, să izbucnim în lacrimi sau să ne bucurăm. Muzica răscoleşte cele mai profunde sentimente. Cuvintele, chiar şi cele de pe pagina tipărită, îndeamnă la reflecţie, la acţiune şi stârnesc emoţii. Câtă putere trebuie să aibă atunci imaginile în mişcare, muzica şi cuvintele dacă sunt împletite cu măiestrie! Nu e surprinzător că televizorul exercită o atracţie atât de mare! Şi poate fi la îndemâna oricui. Un scriitor declară: „De când omul a învăţat să-şi aştearnă ideile în scris . . . niciun alt mijloc de transmitere a ideilor n-a avut un impact atât de profund asupra civilizaţiei“.

Companiile cheltuiesc anual miliarde de dolari pe publicitate deoarece ştiu că oamenii sunt influenţaţi de ceea ce văd şi aud. Nu cheltuiesc atâţia bani pentru că presupun că publicitatea ar putea da rezultate, ci pentru că ştiu că va da rezultate. Publicitatea le vinde produsele. În 2004, Compania Coca-Cola a cheltuit 2,2 miliarde de dolari făcând publicitate pe tot globul la produsele sale în diverse publicaţii, la radio şi la televiziune. A meritat această investiţie? În acel an compania a obţinut un profit de circa 22 de miliarde de dolari! Agenţii de publicitate ştiu că o singură reclamă nu are un efect prea mare. De aceea se bazează pe ani de reclame, pe „îndoctrinarea“ publicului.

Dacă 30 de secunde de publicitate ne influenţează gândirea şi comportamentul, atunci multele ore petrecute în faţa televizorului au cu siguranţă influenţă asupra noastră. „Deşi efectul nu e vizibil imediat, televizorul acţionează, chiar şi prin intermediul celui mai banal program de divertisment, ca un educator subtil“, spune autorul cărţii Television — An International History. Iar în cartea A Pictorial History of Television se arată: „Televizorul ne schimbă modul de gândire“. Aşadar, ar trebui să ne întrebăm: Îmi influenţează televizorul gândirea aşa cum aş dori?

Cei care îi slujesc lui Dumnezeu privesc cu multă seriozitate această chestiune. Majoritatea programelor TV sunt în contradicţie cu principiile nobile ale Bibliei şi cu normele morale prezentate în ea. Stilul de viaţă şi obiceiurile pe care le condamnă Scripturile sunt înfăţişate pe micul ecran ca potrivite, normale şi chiar la modă. Valorile  creştine şi persoanele care par să le adopte sunt cel mai adesea ignorate, dispreţuite şi chiar luate în derâdere în programele TV. Un scriitor şi-a exprimat părerea de rău, zicând: „Nu e suficient că anormalul e prezentat ca normal. Trebuie ca normalul să devină anormal!“ De prea multe ori ne şopteşte acest „educator subtil“ că „binele este rău şi că răul este bine“! — Isaia 5:20, NW.

Trebuie să avem mare grijă ce programe vizionăm, pentru că ne influenţează gândirea. Biblia afirmă: „Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept, dar cine se însoţeşte cu nebunii va avea necaz“ (Proverbele 13:20). Biblistul Adam Clarke declară: „A umbla cu cineva presupune iubire şi ataşament. Mai mult, e imposibil să nu-i imiţi pe cei pe care îi iubeşti. E o vorbă: «Spune-mi cu cine te însoţeşti ca să-ţi spun cine eşti». Aşadar, zi-mi ce prieteni are cineva, şi-mi voi da numaidecât seama ce fel de om e“. Aşa cum am observat, majoritatea oamenilor petrec mult timp în compania unor personaje care nu sunt nici pe departe înţelepte şi pe care, altminteri, un creştin sincer nu şi-ar dori niciodată să le aibă ca oaspeţi.

Dacă medicul v-ar prescrie un medicament tare, probabil că aţi cântări cu atenţie avantajele, dar şi riscurile. Dacă nu luaţi tratamentul potrivit (sau dacă luaţi medicamentul bun în doză prea mare) vă puteţi pune în pericol sănătatea. Acelaşi lucru se poate spune şi despre vizionarea programelor TV. Prin urmare, e înţelept să avem mare grijă ce programe vizionăm.

Sub inspiraţie divină, apostolul Pavel i-a îndemnat pe creştini să se gândească la tot ceea ce e adevărat, serios, drept, cast, demn de iubit, cu o bună reputaţie, virtuos şi demn de laudă (Filipeni 4:6–8). Dacă vom da ascultare acestui sfat, vom fi fericiţi!

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 5]

„Televizorul este o invenţie prin care inviţi în casă oameni pe care altminteri nu i-ai vrea ca oaspeţi.“ — David Frost, prezentator de ştiri britanic

[Chenarul de la pagina 5]

CUM SE EXPLICĂ SCENELE DE SEX ŞI DE VIOLENŢĂ DIN BIBLIE?

Care este diferenţa dintre scenele de sex şi de violenţă prezentate la televizor şi cele din Biblie? Referirile pe care le face Biblia la sex şi la violenţă au scopul de a educa, nu de a destinde (Romani 15:4). Cuvântul lui Dumnezeu prezintă fapte istorice. Ne ajută să înţelegem punctul de vedere divin asupra unor chestiuni şi să învăţăm din greşelile altora.

În multe ţări, unde industria publicitară e în floare, scenele de sex şi de violenţă prezentate la televizor nu au scopul de a educa, ci de a aduce bani. Agenţii de publicitate vor să atragă cât mai mulţi oameni, iar sexul şi violenţa captează atenţia. Rezultatul? Oamenii se uită la reclame şi cumpără produsele. Prezentatorii de ştiri aplică regula: „Dacă e sânge, e în top“. Simplu spus, subiectele şocante (despre infracţiuni, dezastre naturale sau războaie) câştigă teren, lăsând în urmă ştirile mai puţin senzaţionale.

Deşi Biblia prezintă scene de violenţă, ea îi îndeamnă pe oameni să fie paşnici: să nu caute să se răzbune, ci să rezolve conflictele pe cale amiabilă. Ea promovează cu consecvenţă moralitatea sexuală. Din păcate, nu acesta este mesajul transmis de majoritatea programelor TV. — Isaia 2:2–4; 1 Corinteni 13:4–8; Efeseni 4:32.

[Chenarul/Fotografia de la pagina 7]

CEI MICI ŞI TELEVIZORUL

„În urma a zeci de ani de studii, comunitatea ştiinţifică şi cea medicală au concluzionat cu stupoare că scenele de violenţă prezentate la televizor au efecte nocive asupra copiilor.“ — The Henry J. Kaiser Family Foundation.

„[Suntem de acord cu] Academia Americană de Pediatrie potrivit căreia «copiii sub doi ani nu trebuie [să se uite la televizor]». Aflându-se într-o perioadă în care creierul lor cunoaşte o dezvoltare uluitoare, aceşti copii trebuie să se joace şi să interacţioneze cu oameni din lumea reală pentru a-şi dezvolta aptitudinile fizice şi relaţionale.“ — The National Institute on Media and the Family.

[Legenda fotografiei de la paginile 6, 7]

Îmi influenţează televizorul gândirea aşa cum mi-aş dori?