Să-i cunoaştem pe locuitorii Timorului de Est
Să-i cunoaştem pe locuitorii Timorului de Est
DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN AUSTRALIA
TIMORUL DE EST, sau Timor Leste, e o ţară micuţă, care ocupă jumătatea estică a insulei Timor. Atât cuvântul malaez din care provine numele „Timor“, cât şi cuvântul portughez Leste înseamnă „est“. Denumirea e cât se poate de potrivită, întrucât insula se află în extremitatea estică a arhipelagului indonezian.
Timorul de Est se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 14 800 km2, mai puţin de jumătate din suprafaţa Olandei. Deşi mică, insula cuprinde elemente naturale specifice Asiei şi Australiei. Vegetaţia luxuriantă a junglelor tropicale contrastează cu păşunile aride şi arboretul uscat de eucalipţi. Fauna este şi ea un amestec de specii australiene şi asiatice. Se pot zări, de pildă, marsupiale şi păsări tipic australiene alături de maimuţe şi crocodili marini asiatici. Dar ce se poate spune despre locuitorii Timorului de Est? Aţi dori să-i cunoaşteţi?
Amintiri din perioada colonială
După cât se pare, primii care au debarcat pe insula Timor au fost navigatorii portughezi. Era prin 1514. În acele vremuri, întinse păduri de santal îmbrăcau colinele insulei. Întrucât lemnul de santal era foarte valoros, portughezilor le-a fost de ajuns să vadă aceste păduri că au şi dorit să întemeieze aici o colonie comercială. Şi Biserica Catolică a arătat interes faţă de insulă, intenţionând să trimită misionari care să-i convertească pe băştinaşi. Mânaţi de aceste două obiective, portughezii au început colonizarea insulei în 1556.
Cu toate acestea, colonia a rămas oarecum izolată şi neglijată. În 1656, când olandezii au preluat controlul asupra jumătăţii vestice a insulei, portughezii s-au retras în partea estică a ei. În cele din urmă, în 1975, după mai bine de 400 de ani de dominaţie colonială, portughezii au renunţat complet la acest teritoriu.
În acelaşi an, pe insulă a izbucnit un război civil. În următorii 24 de ani, aproximativ 200 000 de est-timorezi, aproape un sfert din populaţie, au murit în luptele purtate aici. În 1999, asupra ţării s-a abătut un nou val de violenţe. Au fost distruse până la 85% din locuinţe şi o mare parte din infrastructură. Sute de mii de oameni s-au refugiat în munţi. În cele din urmă, Naţiunile Unite au intervenit pentru a pune capăt devastărilor şi a restabili ordinea.
De atunci, est-timorezii încearcă să-şi refacă viaţa. În mai 2002, Timorul de Est, mai exact Republica Democratică a Timorului de Est, a fost recunoscut oficial ca nou stat pe harta lumii.
Un mozaic cultural
Timorul de Est se poate mândri cu un amestec interesant de culturi şi limbi. Vreme de secole, schimburile comerciale, migraţia unor populaţii asiatice şi australo-asiatice, precum şi colonizarea insulei de către europeni şi-au lăsat adânc amprenta asupra ţării. Deşi în afaceri şi în administraţie se foloseşte portugheza, pentru 80% din populaţie, lingua franca oficială este tetum, o limbă bogată în cuvinte portugheze. Diferitele grupuri etnice existente în ţară vorbesc cel puţin alte 22 de limbi.
În zonele rurale, regii locali au şi în prezent un rol important în viaţa sătenilor. Ei organizează şi conduc ceremonii, împart pământuri şi se ocupă de alte chestiuni tradiţionale. De treburile civile şi administrative se ocupă însă o căpetenie aleasă de popor.
Religia este rezultatul contopirii animismului tradiţional cu catolicismul adus de colonizatori. Cultul strămoşilor, vrăjitoria şi spiritismul au pătruns în toate domeniile vieţii. Nu e neobişnuit ca oamenii care merg la biserică să se ducă şi la vraci, adică la matan do’ok, cum îi zic localnicii, ca să li se prezică viitorul, să fie vindecaţi de boli ori să fie ocrotiţi de spiritele rele.
Curioşi şi ospitalieri
Locuitorii Timorului de Est sunt din fire veseli, curioşi şi ospitalieri. „Ne place extraordinar de mult să învăţăm, să vorbim, să stăm în compania altor oameni, chiar şi a celor pe care nu-i cunoaştem“, a spus preşedintele ţării Kay Rala Xanana Gusmão.
Cei ce sunt invitaţi să ia masa la o familie de est-timorezi mănâncă împreună cu bărbatul, capul familiei. Soţia şi copiii îi servesc cu mâncare. Abia mai târziu iau şi ei masa. Un gest de politeţe ar fi ca, pentru început, musafirul să ia puţin din mâncare. Apoi, acesta îşi poate arăta aprecierea pentru bucătăreasă cerând o porţie suplimentară.
Majoritatea specialităţilor locale au la bază orez, porumb ori manioc, în combinaţie cu legume şi zarzavaturi. Iată cum se prepară de pildă gustosul saboko, o specialitate est-timoreză: se amestecă sardinele cu sos de tamarin şi mirodenii, după care compoziţia se rulează în frunze de palmier. În schimb, carnea încă este un lux, fiind foarte scumpă.
Glasuri voioase de copii
Timorul de Est este o naţiune de tineri, aproape jumătate din populaţie fiind copii. Multe familii au 10 până la 12 copii.
În drum spre şcoală, copiii merg adesea de mână: băieţi cu băieţi, fetiţe cu fetiţe. Strada răsună de râsete şi cântece. Instruirea şcolară nu se limitează la materiile de studiu. Copiii învaţă şi norme de comportament şi de bună-cuviinţă.
Niciodată nu veţi vedea un copil est-timorez jucându-se singur ori în linişte. La distracţie iau parte toţi copiii din vecini! Unul dintre jocurile lor îndrăgite este dudu karreta. Cadrul unei roţi de bicicletă devine, în imaginaţia lor, o maşină. Copiii împing roata cu un băţ, schimbându-i din când în când direcţia. În timp ce roata se rostogoleşte pe stradă, copiii aleargă după ea râzând cu poftă.
Însă viaţa unui copil est-timorez nu înseamnă numai joacă. Copiilor li se încredinţează diverse munci, cum ar fi să macine porumb cu ajutorul unui bare grele de oţel. Îi vezi lucrând fericiţi, cu zâmbetul pe buze, fără să le pese că s-au născut în una dintre cele mai sărace zece ţări ale lumii.
O ţară în suferinţă
Din cauza sărăciei extreme, est-timorezii duc o viaţă grea. De pildă, 40% din locuitori trăiesc cu mai puţin de 1,5 euro pe zi — din această sumă abia dacă îşi pot întreţine familia. În plus,
infrastructura ţării este inadecvată. Iată ce se spune într-un raport guvernamental: „La nivel naţional, trei din patru persoane trăiesc în locuinţe fără curent electric, trei din cinci nu beneficiază de canalizare, iar jumătate din populaţie nu are acces la apă potabilă“.În astfel de condiţii, mulţi au probleme de sănătate. Din cauza malnutriţiei, a malariei, a tuberculozei şi a altor boli, speranţa medie de viaţă este de 50 de ani. Se estimează că un copil din zece moare înainte de a împlini vârsta de cinci ani. În 2004, mai puţin de 50 de medici s-au îngrijit de aproximativ 800 000 de oameni, întreaga populaţie a ţării.
În prezent, guvernele multor ţări colaborează cu Naţiunile Unite pentru a ajuta Timorul de Est să se refacă în urma conflictelor. În plus, datorită bogatelor zăcăminte de petrol şi de gaze naturale din Marea Timor, economia ţării are şanse să se dezvolte. Cu toate acestea, cele mai valoroase bunuri ale Timorului de Est sunt locuitorii, care, deşi umili, nu se dau uşor bătuţi. O est-timoreză i-a mărturisit corespondentului nostru: „Suntem noi săraci, dar în niciun caz nefericiţi!“
„Veşti bune despre ceva mai bun“
În ultimii ani, Martorii lui Iehova le-au adus locuitorilor Timorului de Est „veşti bune despre ceva mai bun“ (Isaia 52:7; Romani 10:14, 15). În 2005, membrii singurei congregaţii din această ţară au petrecut aproape 30 000 de ore vorbindu-le altora despre minunatele promisiuni ale Bibliei referitoare la apropiatul paradis pământesc. — Psalmul 37:10, 11; 2 Petru 3:13.
Învăţând adevărul biblic, unii est-timorezi au fost eliberaţi de sub jugul opresiv al spiritismului. De exemplu, Jacob, un cap de familie care are cinci copii, a practicat mult timp spiritismul. El oferea cu regularitate jertfe de animale spiritelor morţilor. Acest obicei era o mare povară financiară pentru familia sa. Un pui care trebuia adus ca sacrificiu îl costa aproape salariul pe o zi, iar pentru o capră sau un porc oferite ca sacrificiu în ocazii speciale trebuia să-şi dea salariul pe mai multe săptămâni.
Între timp, Fransiska, soţia lui Jacob, a început să studieze Biblia cu Martorii lui Iehova. Ea i-a arătat soţului ei versete care demonstrau că morţii nu sunt conştienţi de nimic şi că nu le pot face rău celor vii (Eclesiastul 9:5, 10; Ezechiel 18:4). Acceptând ce spune Biblia, amândoi au decis să nu mai ofere jertfe spiritelor. Furioase, rudele i-au renegat, spunându-le că spiritele se vor răzbuna şi îi vor ucide. Jacob şi Fransiska au rămas însă fermi de partea adevărului, zicându-le: „Iehova ne va ocroti“.
Jacob începuse şi el să studieze Biblia şi să asiste la întrunirile creştine împreună cu familia sa. Ca urmare, el a făcut şi alte schimbări lăudabile. Deşi fumase ani la rând câte un pachet de ţigări pe zi, a reuşit să se lase de fumat. În plus, a învăţat să scrie şi să citească. Şi Fransiska a făcut schimbări: de pildă, n-a mai mestecat nucă de betel. În cele din urmă, în 2005, Jacob şi Fransiska s-au botezat ca Martori ai lui Iehova. În prezent, ei îşi folosesc cu înţelepciune banii pentru a-şi instrui copiii şi a-şi acoperi cheltuielile medicale.
Aşa cum a prezis Isus, vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu este predicată „până în cea mai îndepărtată parte a pământului“, chiar şi locuitorilor micului stat Timorul de Est, oameni curioşi, ospitalieri şi generoşi. — Faptele 1:8; Matei 24:14.
[Chenarul/Fotografia de la pagina 17]
„Încă o iţă şi-o suveică“
Când venea pe lume o fetiţă, est-timorezii obişnuiau să anunţe naşterea ei prin expresia „încă o iţă şi-o suveică“. De aici înţelegem care este ocupaţia veche de secole a femeilor est-timoreze: ţesutul tais-ului, o pânză cu modele ornamentale. Din tais se fac haine de sărbătoare, pături şi articole ce devin moştenire de familie. Bunicile le învaţă pe tinere să cultive bumbacul, să-l adune, să-l toarcă, să-l vopsească şi să ţeasă din el frumoase pânze cu modele multicolore. Ţesutul unei singure bucăţi de tais poate lua un an sau chiar mai mult, în funcţie de cât de complex este modelul ţesăturii. Întrucât fiecare zonă are propriul model tradiţional, un bun cunoscător al meşteşugului poate spune, fără să stea pe gânduri, unde a fost făcut un anume tais.
[Harta de la pagina 14]
(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)
PAPUA NOUA GUINEE
INDONEZIA
TIMORUL DE EST
AUSTRALIA
[Legenda fotografiei de la pagina 15]
Casă conică tradiţională
[Legenda fotografiei de la pagina 16]
„Dudu karreta“, un joc îndrăgit de copii
[Legenda fotografiei de la paginile 16, 17]
Jacob şi familia sa