Toledo — un fascinant mozaic de culturi medievale

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN SPANIA

ÎN INIMA Peninsulei Iberice răsare o uriaşă colină de granit. Veacuri la rând, fluviul Tajo i-a cioplit marginile, încingând-o din trei părţi. Aici s-a născut oraşul Toledo, un important avanpost, simbolul Spaniei şi al culturii spaniole.

Străzile înguste şi întortocheate ale bătrânului oraş îi poartă astăzi pe turişti într-o altă lume. Porţile, castelele şi podurile păstrează în peisajul urban parfumul medieval, fiind mărturii tăcute ale zilelor când Toledo era unul dintre cele mai importante oraşe europene.

Toledo însă nu este un oraş tipic european. Chiar gara are un aer oriental. La o privire atentă, monumentele şi, de altfel, toate lucrările de artă vorbesc despre măiestria civilizaţiilor care au înflorit de-a lungul veacurilor pe aceste meleaguri. Cam cu 700 de ani în urmă, în Secolul lui de aur, Toledo a fost spaţiul ideal împletirii a trei culturi medievale.

Un mozaic de culturi

Celţii şi iberii au ridicat în acest loc strategic un oraş. Odată ajunşi în Spania, romanii  au dat oraşului un nume nou, Toletum (din tollitum, însemnând „înălţat“), şi l-au transformat în capitală a provinciei. Potrivit istoricului roman Titus Livius, oraşul era „mic, dar bine fortificat datorită poziţiei geografice“. După căderea Imperiului Roman, vizigoţii au cucerit Spania şi au făcut din Toledo capitala lor. În veacul al VI-lea, regele Reccared a respins arianismul, pas care a dus la transformarea Spaniei în centru al catolicismului, iar a  oraşului Toledo în reşedinţa celui mai de seamă arhiepiscop.

Scena religioasă s-a schimbat când Toledo a devenit parte a califatului musulman. Străzile înguste ale vechiului oraş datează chiar din această perioadă, secolele VIII-XI. Caracterul tolerant al musulmanilor acelei vremi a îngăduit coexistenţa, în acelaşi spaţiu, a creştinilor, evreilor şi maurilor. Deşi în 1085 oraşul a fost cucerit de regele catolic Alfonso al VI-lea, aceste culturi au dăinuit aici încă vreo câteva veacuri.

În Evul Mediu au fost ridicate multe dintre cele mai impresionante monumente ale oraşului. Tot atunci, conducătorii catolici au făcut din Toledo capitala lor, evreii din partea locului şi-au folosit iscusinţa în meşteşuguri şi în comerţ, iar artizanii musulmani şi-au pus talentul în slujba arhitecturii. Erudiţi cu convingeri religioase diferite, din nu mai puţin de trei religii, au lucrat cot la cot în cadrul Şcolii de Traducători. De-a lungul secolelor al XII-lea şi al XIII-lea, ei au tradus numeroase lucrări antice în latină şi în spaniolă. Graţie muncii acestor traducători, Occidentul a putut beneficia ulterior de vastul tezaur de cunoştinţe ştiinţifice al lumii arabe.

Secolul al XIV-lea însă a pus capăt perioadei de toleranţă religioasă. Mii de evrei au pierit în pogromurile religioase. Pe vremea când Columb descoperea America, Inchiziţia spaniolă îşi stabilea un tribunal în Toledo. Evreii şi musulmanii erau acum nevoiţi să aleagă între exil şi convertirea cu forţa la catolicism.

Monumente ce amintesc de un trecut de aur

Mai bine de o sută de monumente veghează în inima oraşului Toledo. O asemenea bogăţie de importanţă istorică a determinat UNESCO să înscrie oraşul pe Lista patrimoniului mondial. Două dintre cele mai impresionante construcţii medievale sunt podurile care unesc malurile fluviului Tajo. Pe un pod se poate pătrunde în oraş din partea de răsărit, iar pe celălalt din partea de apus. Puţini turişti trec cu vederea uriaşa poartă Puerta Nueva de Bisagra, care străjuieşte intrarea în vechiul oraş, aflat la adăpostul zidurilor.

Două monumente domină însă oraşul. La răsărit se vede Alcázar: o masivă fortăreaţă de formă pătrată. Veacuri la rând, ea a fost praetorium (reşedinţa guvernatorului roman), palat al monarhilor vizigoţi, fortăreaţă arabă şi reşedinţă a regilor spanioli. Acum găzduieşte Muzeul Armatei şi o vastă bibliotecă. Şi, cum Toledo este prin excelenţă un centru religios, în inima oraşului stăpâneşte o uriaşă catedrală gotică. — Vezi chenarul de la pagina 17.

Catedrala şi alte biserici din Toledo se mândresc cu lucrările faimosului pictor stabilit aici: El Greco („Grecul“), pe numele său adevărat, Doménikos Theotokópoulos. În zona în care a locuit, în vechiul cartier evreiesc, se află acum un muzeu care găzduieşte câteva dintre pânzele sale.

Privit de pe colinele de la miazăzi, Toledo încântă ochiul. Farmecul oraşului însă poate fi cel mai bine savurat hoinărind pe străduţele lui înguste. Pierdut în timp, călătorul e fascinat de pasajele bătrâne şi cochete, de clădirile vechi, de balcoanele frumos decorate şi de ademenitoarele buticuri de suveniruri.

Deşi Toledo îţi lasă impresia că aici timpul a stat pe loc, vine vremea să-ţi iei rămas bun de la el, şi nu oriunde, ci pe malul sudic al fluviului Tajo. Spre sfârşitul zilei, soarele îmbrăţişează oraşul cu razele lui calde, iar monumentele par a-şi recăpăta gloria de odinioară.

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 17]

CELE TREI CIVILIZAŢII TOLEDANE

În Evul Mediu, Toledo era format din trei cartiere în care catolici, evrei şi musulmani îşi duceau viaţa după propriile legi şi tradiţii. Câteva dintre vechile lor locaşuri de închinare sunt acum puncte de atracţie turistică.

➤ O moschee din secolul al X-lea, cunoscută azi sub numele de Cristo de la Luz, poartă pecetea măiestriei zidarilor musulmani. Se află în zona odinioară numită Medina, unde locuiau musulmanii avuţi.

➤ Deşi transformate mai târziu în biserici catolice, două sinagogi, vestigii ale epocii medievale, confirmă existenţa marii comunităţi evreieşti din Toledo. La un moment dat, aceasta constituia o treime din populaţia oraşului. Santa María la Blanca este cea mai veche. Interiorul ei, cu multe coloane bogat decorate, aduce cu cel al moscheii din imaginea de sus. Sinagoga El Tránsito (dreapta), mai încăpătoare, găzduieşte acum un muzeu sefardit, prezentând publicului mărturii ale culturii evreieşti.

➤ Lucrările de construcţie la cea mai mare catedrală gotică din Spania au început în secolul al XIII-lea, sfârşindu-se abia după două sute de ani.

 [Chenarul/Fotografiile de la pagina 18]

SĂBII ŞI MARŢIPAN

Preţ de peste două mii de ani, fierarii toledani au făurit săbii, oţelul de calitate devenind un fel de simbol al oraşului. Oştile lui Hannibal şi legiunile romane au mânuit săbii confecţionate în oraşul de pe malurile fluviului. Dorind să dea un plus de frumuseţe săbiilor şi armurilor toledane, meşterii musulmani au introdus, secole mai târziu, damaschinajul. În partea stângă a paginii este înfăţişată o sabie de Toledo (vezi articolul „Broderii de aur în oţel“, din Treziţi-vă!, 22 ianuarie 2005). În zilele noastre, fel de fel de săbii, alături de copii ale armurilor medievale te îmbie să treci pragul magazinelor de suveniruri. Săbiile întregesc colecţiile private şi pot fi văzute numai în filme, nicidecum pe câmpul de luptă.

În Toledo, tradiţia marţipanului s-a născut odată cu cucerirea oraşului de arabi. Spania se lăuda deja cu livezi întinse de migdali. Dar zahărul, un ingredient indispensabil în producerea marţipanului, lipsea. La 50 de ani de la invazia musulmanilor, vaste culturi de trestie-de-zahăr îmbrăcau sudul Spaniei. În secolul al XI-lea, marţipanul devenise una dintre specialităţile oraşului şi de atunci încoace face deliciul celor cu gusturi fine. În multe magazine din Toledo se vinde astăzi doar marţipan, frumos modelat în figurine. Cine nu gustă aceste delicatese nu se poate mândri cu o vizită la Toledo!

[Provenienţa fotografiei]

Agustín Sancho

[Harta de la pagina 16]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

PORTUGALIA

SPANIA

Madrid

Toledo

[Legenda fotografiei de la pagina 18]

Podul San Martin