Baikal — cel mai adânc lac din lume

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN RUSIA

VEACURI la rând, triburile de mongoli din sudul Siberiei l-au privit cu veneraţie. Deşi unele lacuri au o suprafaţă mai mare, acesta este cel mai adânc lac cu apă dulce din lume, având cel mai mare volum de apă. Unul dintre numele lui ce au supravieţuit până în zilele noastre este Baikal, care se pare că înseamnă „apă multă“ sau „mare“. Întrucât lacul este „atât de întins şi atât de schimbător“, localnicii spun uneori când ies în larg că „pleacă pe mare“.

Inima ruşilor vibrează de emoţie când vorbesc despre Baikal. După părerea unei cercetătoare din Moscova, Baikalul este „un fragment muzical încântător, pe care toţi îl învaţă de mici“. „Notele“ sunt variate: ţărmuri ce-ţi taie respiraţia, apă incredibil de limpede şi o diversitate de vieţuitoare pe care nu le găseşti prin alte părţi.

Văzut din spaţiu, lacul Baikal seamănă cu un ochi albastru pe jumătate închis. Având o lungime de circa 636 km şi o lăţime de 80 km, el conţine o cincime din apa dulce de pe glob: mai mult decât Marile Lacuri din America de Nord la un loc! Baikalul are o adâncime de peste 1.600 m. Dacă ar seca brusc, pentru a fi reumplut ar trebui ca, timp de un an, toate fluviile şi râurile din lume să se verse numai în el!

Născut din ciocnirea continentelor

Potrivit geologilor, în îndepărtatul trecut al planetei, placa indiană care se deplasa spre nord s-a ciocnit violent de placa eurasiatică. În urma impactului, uriaşe plăci de rocă s-au încreţit de parcă ar fi fost foiţe de aluminiu. Aşa s-au format munţii Himalaya. Unii geologi cred că impactul a reactivat mai multe rifturi adânci din Siberia, între care şi Riftul Baikal. În timp, din cauza aluviunilor aduse de ploaie de pe versanţii muntoşi din jur, pe fundul riftului s-a depus un strat de sedimente gros de peste 7 km. Deasupra s-a acumulat apa, dând naştere lacului Baikal. În prezent, peste 300 de râuri şi pâraie se varsă în lac. Un singur râu izvorăşte însă de aici: râul Angara.

Spre deosebire de majoritatea lacurilor vechi, Baikalul nu s-a umplut cu sedimente, nici nu s-a transformat în mlaştină. În opinia cercetătorilor, motivul ar fi deplasarea continuă a plăcilor tectonice, încă active, de sub lac. Această mişcare are ca rezultat lărgirea riftului. Prin urmare, în loc să se umple de sedimente, lacul devine tot mai adânc, an de an! Tot datorită mişcării acestor plăci, de pe  fundul lacului ţâşnesc coloane de apă fierbinte.

O privire în adâncurile lacului

O plimbare cu barca pe lac te înfioară, deoarece poţi vedea prin apa limpede ca cristalul până la 50 m adâncime! Micuţe crustacee numite epischura ajută la filtrarea apei din lac şi consumă algele şi bacteriile ce întunecă apa multor lacuri. În ajutor le vin racii de râu ce mişună în apele Baikalului, hrănindu-se cu deşeuri organice, care altminteri s-ar descompune. Prin urmare, apa este atât de curată, încât cu vreo două decenii în urmă, când s-a luat o probă pentru a fi examinată în laborator, apa a fost contaminată în mod cu totul surprinzător. . . chiar de recipientul de sticlă!

Însă Baikalul nu e renumit doar pentru apele-i limpezi ca cristalul. El se deosebeşte de alte lacuri prin cantitatea neobişnuit de mare de oxigen din apă. În unele lacuri adânci nu mai există oxigen la o anumită adâncime, obligând astfel majoritatea vieţuitoarelor acvatice să trăiască mai aproape de suprafaţă. În Baikal, în schimb, curenţii verticali şi orizontali transportă oxigenul până la cele mai mari adâncimi. Ca urmare, întregul lac freamătă de viaţă.

În apele reci, curate creşte nestingherită o „pădure“ subacvatică. Bureţii verzi, care se ramifică asemenea coralilor, adăpostesc o mulţime de vieţuitoare acvatice mici. Multe organisme iubitoare de căldură se adună în jurul orificiilor hidrotermale ale lacului. Dintre cele peste 2.000 de specii de vieţuitoare care trăiesc în lac, 1.500 se găsesc doar aici.

Lacul Baikal este renumit şi pentru omúl, o specie de coregon arctic, apreciat de pescari pentru carnea lui gustoasă. Există însă şi alte vieţuitoare neobişnuite, chiar ciudate. O specie de viermi plaţi ajunge la peste 30 cm lungime şi se hrăneşte cu peşti. Iar printre granulele de nisip trăiesc nenumărate organisme unicelulare. Dar, probabil, cel mai ciudat  peşte de aici este golomianka. Se găseşte numai în Baikal, ceea ce creşte faima lacului.

Micuţul peşte este translucid, cu irizaţii. Trăieşte aproape de fundul lacului şi naşte pui. O treime din corpul lui este grăsime, bogată în vitamina A. Deşi rezistă la presiunile mari de la adâncimi între 200 m şi 450 m, când este expus la lumina solară, corpul i se topeşte, rămânându-i doar oasele şi grăsimea. Golomianka este o delicatesă pentru cel mai celebru „locuitor“ al Baikalului: foca de Baikal, sau nerpa. Este singura focă din lume care trăieşte numai în apă dulce.

Lacul în toate anotimpurile

Aproximativ cinci luni pe an, lacul Baikal este îngheţat. Spre sfârşitul lunii ianuarie, gheaţa are o grosime de peste un metru. Brăzdată de striaţii, ea seamănă cu un mozaic ce scânteiază în lumina soarelui ca ochiurile de geam. Deoarece e atât de transparentă, încât se pot vedea pietrele de pe fundul lacului, gheaţa pare foarte subţire. În realitate însă este incredibil de rezistentă. Cu un secol în urmă, în timpul Războiului Ruso-Japonez, fiind iarnă, armata rusă a montat o cale ferată pe gheaţă peste care au trecut fără probleme 65 de locomotive!

De pe la sfârşitul lui aprilie şi până în iunie, gheaţa se sparge trosnind asurzitor. Zgomotele neîntrerupte din această perioadă a anului creează „simfonia gheţii“, cum o numesc localnicii. Naturalistul Gerald Durrell a asemănat muzica gheţii cu „clinchetul cimbalelor [şi] torsul pisoilor“. Imediat ce vremea se încălzeşte, vântul şi valurile adună sloiurile strălucitoare şi le aruncă pe mal.

Când gheţurile dispar, se întorc păsările. Unele dintre locuitoarele permanente ale lacului, precum mierla de apă, stau pe timpul iernii în zona de unde izvorăşte râul Angara, singura parte a lacului ce nu îngheaţă niciodată. Când  vremea se încălzeşte, ele se alătură celorlalte păsări de apă: raţelor, gâştelor, lebedelor şi stârcilor cenuşii.

În iunie, urşii se îndreaptă cu mic, cu mare spre malul lacului unde-i aşteaptă un adevărat ospăţ: larve de friganidă. Cum e vremea ca aceste larve să se transforme în insecte, urşii, fericiţi, le prind cu limba, nepăsători la bâzâitul din jur. În această perioadă a anului, multe animale şi păsări vin şi ele pe mal, atrase de festinul de aici.

Primăvara şi vara, lacul se umple de alge, care le asigură hrana micilor crustacee şi dau apei o nuanţă verzuie. De obicei însă, privite de pe mal, apele lacului Baikal sunt turcoaz în apropierea uscatului şi de un albastru-închis ca apele oceanului, în larg.

Peisajul e variat: de la dune de nisip la faleze impresionante. Golfurile pitoreşti şi promontoriile de o frumuseţe ce-ţi taie respiraţia l-au determinat pe un scriitor să descrie priveliştea drept „o întindere sidefie, în veşnică schimbare“ — o scenă ai cărei protagonişti sunt apa şi cerul!

Spre sfârşitul anului, pe lac se stârnesc tot mai des furtuni. Toamna, vânturile ce bat pe lac capătă uneori puterea unor uragane. Apele liniştite ale lacului pot deveni cât ai clipi foarte agitate, valurile ajungând până la 4–6 m înălţime. Şi în alte perioade ale anului vântul suflă cu putere scufundând chiar bărci de pescuit şi ambarcaţiuni mari de pasageri.

Un ţinut ce te surprinde la tot pasul

Gândindu-ne la Siberia, cu climatul ei aspru, ne-am putea imagina lacul Baikal drept un uriaş rece, solitar. În realitate însă, este înconjurat de peisaje uluitor de variate ce freamătă de viaţă. Cele patru lanţuri de munţi maiestuoşi ce străjuiesc lacul sunt habitatul renilor şi al caprelor de munte siberiene, specie pe cale de dispariţie.

La altitudini mai joase începe stepa. Unele dintre aceste porţiuni de şes ar putea fi numite „grădinile“ Siberiei, datorită extraordinarei lor varietăţi de flori sălbatice. Printre speciile rare de păsări ce trăiesc în stepă amintim elegantul cocor mic şi dropia, cea mai mare pasăre din Asia.

Alt element peisagistic este taigaua, pădurea deasă de conifere ce înconjoară lacul Baikal. Taigaua este de două ori mai mare decât pădurea amazoniană din Brazilia. Asemenea acesteia, taigaua are un rol vital în menţinerea echilibrului ecologic şi climatic al planetei. Aici îşi duc traiul diverse specii de păsări, printre care şi cocoşul de munte, o specie de cocoş sălbatic, renumit pentru spectacolul pe care îl dă în perioada de împerechere şi pentru „cântecul“ său unic. Eleganta raţă de Baikal (în fotografia de la pagina 17) este un alt musafir obişnuit al lacului.

Un mamifer deja celebru care colindă ţinutul este samurul de Barguzin. Pentru blana lui lucioasă a fost vânat fără milă. Totuşi, graţie eforturilor ecologiştilor, populaţia de samuri începe să se refacă. În strădania de a salva acest frumos animal în 1916 s-a înfiinţat Rezervaţia Naturală Barguzin pe malurile lacului Baikal. În prezent, trei rezervaţii naturale se învecinează cu lacul. Există, de asemenea, trei parcuri naţionale deschise publicului larg.

Fascinaţi de adâncurile creaţiei

Lacul Baikal face parte din patrimoniul mondial al UNESCO şi reprezintă o apreciată destinaţie turistică. Anual vin aici peste 300.000 de turişti din toate colţurile lumii. „Baikalul este acum paradisul naturaliştilor şi o destinaţie idilică de vacanţă“, precizează un ghid turistic. „Plajele frumoase, potecile de drumeţie, observarea păsărilor şi plimbările cu barca fac din Baikal unul dintre cele mai căutate locuri de vacanţă din Asia.“

Odată ajuns aici nu poţi să nu meditezi la înţelepciunea nemărginită a lui Dumnezeu şi la măreţia creaţiei sale. Cine altul decât Dumnezeu ar fi putut aduce în existenţă asemenea minunăţii: uluitoarele procese naturale ce susţin o multitudine de forme de viaţă! Stând pe malul lacului Baikal poate că exclami asemenea scriitorului biblic: „O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi cunoştinţei lui Dumnezeu!“ — Romani 11:33.

[Chenarul/Fotografia de la paginile 16, 17]

O FOCĂ CE TRĂIEŞTE NUMAI ÎN APĂ DULCE

Lacul Baikal este locuinţa a zeci de mii de foci de Baikal. Pe toată perioada anului, ele se hrănesc cu peşti ce trăiesc la mari adâncimi. Nu se ştie sigur cum a ajuns această specie de focă chiar în inima Siberiei, de altfel unicul loc în care poate fi găsită. Ruda ei cea mai apropiată trăieşte la 3.220 km depărtare!

Foca de Baikal (nerpa) are ochii foarte mari, apropiaţi şi o faţă lată. Este cea mai mică focă din lume, măsurând cel mult 1,4 m lungime. Adesea pot fi văzute grupuri de foci stând la soare pe bolovani. Ele sunt prietenoase şi nu au obiceiul să muşte sau să se îmbrâncească cum fac majoritatea focilor. Se pare că nerpa este cea mai sociabilă focă de pe glob.

Un biolog care studiază focile a observat că nerpa „e chiar mai blândă decât liniştita focă inelată. Când e prinsă cu plasa pentru a fi studiată, nerpa îi lasă pe oameni să pună mâna pe ea fără să-i muşte“. O lucrare de referinţă amintea că nişte scafandri de mare adâncime s-au apropiat de foci care dormeau în apă. Când le-au atins, ba chiar le-au întors pe partea cealaltă, focile nici nu s-au trezit!

[Provenienţa fotografiei]

Dr. Konstantin Mikhailov/Naturfoto-Online

 [Chenarul/Fotografia de la pagina 18]

UN LOC DE EXIL

În perioada 1951–1965, mulţi Martori ai lui Iehova au fost exilaţi în zona lacului Baikal, deoarece au refuzat să-şi încalce convingerile religioase. În 1951, Praskovia Volosianko a fost dusă pe insula Olhon, cea mai mare insulă a Baikalului. Ca să supravieţuiască, ea şi ceilalţi Martori exilaţi au muncit din greu pescuind cu plasa. Praskovia a găsit însă modalităţi de a participa la un alt tip de „pescuit“. Folosindu-se de Biblie, le-a împărtăşit vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu multor locuitori ai insulei.

În 1953, Praskovia şi alţi şase Martori au fost arestaţi deoarece predicau. Ea a fost condamnată la 25 de ani închisoare. După ce a fost eliberată, a slujit cu fidelitate într-o congregaţie din Usole-Sibirskoe, un oraş din regiunea Irkutsk, până la moartea ei survenită în 2005. În prezent, în zona lacului Baikal şi în oraşul Irkutsk din apropiere există aproximativ 30 de congregaţii ale Martorilor lui Iehova.

[Harta de la pagina 15]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

RUSIA

Lacul Baikal

[Legenda fotografiei de la paginile 16, 17]

Lacul Baikal şi munţii Saian

[Provenienţa fotografiei]

© Eric Baccega/age fotostock

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Raţa de Baikal

[Provenienţa fotografiei]

Dr. Erhard Nerger/ Naturfoto-Online

[Provenienţa fotografiei de la pagina 15]

Dr. Konstantin Mikhailov/Naturfoto-Online

[Provenienţa fotografiilor de la pagina 18]

© Eric Baccega/age fotostock; Boyd Norton/Evergreen Photo Alliance