Ceva mai bun decât „valurile perfecte“

Relatare de Karl Heinz Schwoerer

M-am născut în 1952 în Pittsburgh (Pennsylvania, SUA) şi am copilărit în New Smyrna Beach (Florida, SUA). În adolescenţă a început să-mi placă surfingul. De fapt, surfingul a devenit lucrul cel mai important din viaţa mea.

ÎN 1970, am intrat la Universitatea de Aeronautică Embry-Riddle din Daytona Beach (Florida). Voiam să devin pilot în aviaţia civilă. Dar eram din ce în ce mai dezamăgit de guvern, care, în opinia mea, ducea un război nedrept în Vietnam. Complet dezgustat de societatea în care trăiam, ca mulţi alţi tineri de seama mea, am abandonat studiile şi am adoptat stilul de viaţă hippy. Aveam părul lung şi mă drogam.

Nu după mult timp am cunoscut-o pe Susan, o fată cu spirit aventurier, talentată în pictură şi în arta fotografiei. Am cântărit bine lucrurile şi mi-am dat seama că, mulţumindu-ne cu o viaţă simplă, nu trebuia să muncesc decât şase-opt luni în construcţii, în Florida, iar restul anului îl puteam petrece împreună în cort, pe plajele de pe coasta Pacificului din Mexic şi America Centrală.

Devin conştient de necesităţile spirituale

Viaţa pe frumoasele plaje tropicale părea lipsită de griji. Sue picta şi făcea fotografii, iar eu făceam surfing. O viaţă de vis! Dar, după câţiva ani, ne-am dat seama că nu eram complet satisfăcuţi. Ceva ne lipsea. În vara anului 1975, pe când eram în Costa Rica, pe coasta Pacificului, încercam să găsesc iluminarea spirituală. Citeam cărţi despre religiile şi filozofiile orientale, foarte populare la vremea aceea.

Cum acele cărţi citau deseori Biblia pentru a dovedi acurateţea învăţăturilor prezentate, m-am gândit că Biblia trebuie să conţină adevărul. Am obţinut o Biblie veche, versiunea King James, în schimbul unor ciuperci halucinogene. Dimineaţa făceam surf, iar după-amiaza citeam din Biblie. Deşi eram foarte entuziasmat că citesc Biblia, nu înţelegeam prea multe din ea.

„Nu ai întrebări biblice?“

În august 1975, am plecat din Costa Rica. În drum spre Statele Unite ne-am oprit la o farmacie din El Salvador să cumpărăm nişte medicamente. Deoarece nu reuşeam să ne înţelegem cu farmacistul, o altă clientă, pe nume Jenny, s-a oferit să ne ajute. Era o tânără de 16 ani din Statele Unite care vorbea fluent spaniola. Ne-a spus că ea şi părinţii ei sunt Martori ai lui Iehova şi s-au mutat în El Salvador ca să-i ajute pe oameni să înţeleagă Biblia.

Jenny m-a întrebat: „Nu ai întrebări biblice?“

 „Cum să nu!“, i-am răspuns. În ciuda aspectului nostru, Jenny ne-a invitat imediat la ea ca să-i cunoaştem pe părinţii ei, Joe şi Nancy Trembley. I-am acceptat invitaţia. Toată după-amiaza le-am pus întrebări biblice. Modul în care Joe şi Nancy ne-au răspuns la ele ne-a impresionat foarte mult. Mă îndemnau să caut chiar în Biblia mea şi ziceau: „Hai să vedem ce spune Biblia“.

Cum se făcuse târziu, ne-au invitat să rămânem la ei peste noapte. Dar nu ne-au lăsat să dormim în aceeaşi cameră, pentru că eu şi Sue nu eram căsătoriţi. În acea noapte, Sue şi Jenny au vorbit ore în şir din Biblie: începând cu Adam şi Eva şi terminând cu Armaghedonul.

Biblia verde

A doua zi, înainte de a pleca din oraş, Joe şi Nancy ne-au dat mai multe reviste Turnul de veghe şi Treziţi-vă!, câteva cărţi şi o Biblie, Sfintele Scripturi — Traducerea lumii noi. Pe atunci, această Biblie avea coperte tari, verzi. Joe ne-a dus să vedem şi Sala Regatului. Clădirea în care se întruneau Martorii lui Iehova pentru a studia Biblia era simplă şi modestă. „Ce diferenţă faţă de bisericile ostentative ale creştinătăţii, unde oamenii învaţă atât de puţine lucruri din Biblie!“, mi-am zis în sinea mea.

Tot în acea zi, am ajuns la graniţa cu Guatemala. Biblia verde a creat multă confuzie printre vameşi. Erau nedumeriţi: ştiau că era Biblia folosită de Martorii lui Iehova, dar noi nu arătam deloc a Martori! În pofida înfăţişării noastre, după câteva minute, ne-au lăsat să plecăm. Asta ne-a mirat enorm căci, de obicei, căutau prin toată maşina şi prin bagaje după droguri sau alte bunuri de contrabandă. De atunci am început să considerăm Biblia verde un soi de amuletă.

Citind Biblia şi auxiliarele de studiu, ne-am convins că găsisem adevărul despre Dumnezeu. În timp ce mergeam cu maşina prin Mexic, abia aşteptam să petrecem două săptămâni la Puerto Escondido, locul meu preferat de surf. Eram hotărât ca, după ce mă voi bucura de „valurile perfecte“, să mă întorc în Florida şi să-i slujesc lui Iehova.

În cele două săptămâni, dimineaţa făceam surf, iar după-amiaza stăteam pe plajă şi citeam din Biblie şi din auxiliarele de studiu. Într-o zi, Biblia verde i-a atras atenţia unei fetiţe de opt ani, care a insistat să ne ducă în acea seară undeva. Nu înţelegeam unde, dar ne-am dat seama că era ceva legat de Biblia verde. Deşi am refuzat, ea a insistat. În cele din urmă, după câteva zile, ne-am hotărât să mergem cu ea. Ne-a dus la Sala Regatului a Martorilor lui Iehova, o mică structură de bambus, acoperită cu paie. Toţi au dat mâna cu noi şi ne-au îmbrăţişat de parcă eram prieteni de-o viaţă.

Am fost impresionaţi de purtarea plină de respect a celor din auditoriu. Câţiva copii se  tot uitau la noi, poate pentru că nu mai văzuseră până atunci pe nimeni cu părul atât de lung şi blond. Părinţii trebuiau să le spună mereu să fie atenţi la program. Totuşi, Iehova folosise tocmai un copilaş ca să ne aducă la întrunire, prima noastră întrunire!

Hotărâţi să-i slujim lui Iehova

După două săptămâni de valuri perfecte, mi-am vândut toate boardurile şi ne-am îndreptat spre Florida. Am început să studiem Biblia cu Martorii lui Iehova şi să asistăm la toate întrunirile congregaţiei. Hotărâţi să-i slujim lui Iehova, nu am mai locuit împreună şi am rupt legăturile strânse cu vechii prieteni. Mi-am ras barba şi mi-am tăiat părul. Sue şi-a cumpărat câteva rochii. Patru luni mai târziu ne-am căsătorit, iar în aprilie 1976, ne-am botezat, simbolizându-ne astfel dedicarea lui Dumnezeu.

În sfârşit, viaţa noastră avea un sens! Fiindu-i recunoscători lui Iehova pentru toate binecuvântările pe care le-a revărsat asupra noastră, doream să ne întoarcem într-o ţară unde se vorbeşte spaniola pentru a predica vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu. Dar bătrânii creştini din congregaţia noastră ne-au sfătuit: „Mai staţi un pic. Ca să puteţi da cu adevărat o mână de ajutor acolo, ar fi bine ca mai întâi să creşteţi spiritualiceşte“. Le-am ascultat sfatul, iar apoi ne-am fixat obiectivul de a deveni pionieri, sau proclamatori cu timp integral ai Martorilor lui Iehova.

Sue a început pionieratul în ianuarie 1978. Şi eu aveam aceeaşi dorinţă, dar eram încă plin de datorii căci nu-mi plătisem taxele universitare. Mi-a venit în minte o soluţie destul de simplă: să declar faliment şi astfel să pot face pionierat.

Dând dovadă de înţelepciune, bătrânii ne-au sfătuit să nu dăm curs acestui plan, explicându-ne că nu ar fi în armonie cu principiile biblice care ne îndeamnă „să ne purtăm cinstit în toate“ (Evrei 13:18). Aşa că a trebuit să muncesc ca să-mi plătesc datoriile. În cele din urmă, în septembrie 1979, mi-am atins obiectivul de a face pionierat alături de Sue. Pentru că ne-am păstrat viaţa simplă, n-a mai trebuit să lucrez decât două zile pe săptămână.

Slujim la Betelul din Brooklyn

În aprilie 1980, după mai puţin de un an de pionierat, am avut parte de o surpriză frumoasă. Cu ceva timp înainte, ştiind că era nevoie de lucrători în construcţie, am completat amândoi câte un formular pentru a sluji la Betel, la sediul mondial al Martorilor lui Iehova, din Brooklyn, New York. Eram invitaţi să ne începem serviciul la Betel în 30 de zile! Ne încercau sentimente şi de bucurie, şi de tristeţe, deoarece ne plăcea mult pionieratul. Fiind indecişi, am discutat problema cu doi bătrâni, care ne-au ajutat să înţelegem ce privilegiu mare ne stătea în faţă. Ei ne-au sfătuit: „Mergeţi. Încercaţi să slujiţi un an la Betel“. Am vândut tot ce aveam şi am plecat la Brooklyn.

După doi ani, vreme în care am lucrat în construcţii, am fost invitat să slujesc la Biroul de proiectare, fiind instruit în realizarea proiectelor de rezistenţă. Sue a lucrat un an în legătorie, iar apoi a fost invitată la Departamentul de grafică. La fiecare aniversare a căsătoriei noastre, reflectam la anul ce a trecut, ne analizam situaţia şi dorinţele şi hotăram să continuăm serviciul la Betel.

Cu timpul, ne-am făcut prieteni buni. Mai mult, fiindcă la Betel duceam o viaţă plină de sens slujindu-le lui Iehova şi fraţilor noştri de pe întregul pământ, ne-am menţinut hotărârea de a rămâne aici. În 1989, am început să studiem spaniola şi am fost repartizaţi într-o congregaţie de limbă spaniolă din Brooklyn. Astfel, am avut bucuria de a sluji în acelaşi timp şi la Betel, şi într-o congregaţie de limbă străină.

Odată, Jenny ne-a făcut o vizită la Betelul din Brooklyn. Ni s-a părut interesantă versiunea ei despre întâlnirea noastră din El Salvador. Fusese la un studiu biblic şi i se făcuse rău. În drum spre casă, s-a gândit să-şi cumpere  nişte medicamente. Dintr-un motiv oarecare, n-a intrat în farmacia în care obişnuia să meargă, ci în cea în care intraserăm noi.

Slujim în alte ţări

Într-o zi, în 1999, supraveghetorul meu de la Betel mi-a pus o întrebare care m-a luat prin surprindere: „Ai fi dispus să mergi pentru trei luni la Biroul regional de proiectare de la filiala din Australia?“

„Da!“, am răspuns numaidecât. Nu a trecut mult şi eram deja în drum spre Australia. Am slujit acolo trei ani. A fost o adevărată plăcere să proiectez clădiri de filială pentru mai multe ţări din Orient şi din insulele Pacificului de Sud. În 2003, când ne-am întors în Brooklyn, ne aştepta o altă surpriză: o nouă repartiţie în străinătate. Eram invitaţi să slujim la Biroul regional pentru Sălile Regatului de la filiala din Brazilia, aflată la o oarecare distanţă de marele oraş São Paulo.

Slujim şi în prezent aici. Biroul supraveghează construirea de Săli ale Regatului în majoritatea ţărilor sud-americane. Călătoresc în diverse locuri ca să ajut la această lucrare şi să încurajez echipele de construcţie. Sue mă însoţeşte oriunde merg.

Ne păstrăm priorităţile în viaţă

Trebuie să recunosc că, deşi surfingul încă ocupă un loc special în inima mea, am găsit ceva mai bun decât „valurile perfecte“. Am reuşit să ţin surfingul la locul lui: a rămas doar o formă de destindere. Cu ajutorul plin de iubire al lui Sue, m-am concentrat asupra unui lucru mult mai important, serviciul adus iubitorului nostru Dumnezeu, Iehova.

Cel mai mult dorim să ne folosim viaţa şi talentele pentru a promova interesele Regatului şi pentru a susţine închinarea curată la Iehova Dumnezeu. De-a lungul vieţii, am învăţat că ceea ce contează cel mai mult nu este locul în care îi slujim lui Iehova, ci tocmai faptul că îi slujim lui din tot sufletul. — Coloseni 3:23.

[Text generic pe pagina 25]

„Deşi surfingul încă ocupă un loc special în inima mea, am găsit ceva mai bun decât «valurile perfecte»“

[Legenda fotografiei de la paginile 22, 23]

Fotografie în care eu fac surf, folosită ca poster la un festival de surfing

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

La 13 ani

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Stilul de viaţă hippy nu mi-a adus satisfacţii

[Legenda fotografiilor de la pagina 25]

Sus: ajut la construirea de Săli ale Regatului;

dreapta: în prezent, cu Sue