„Binecuvântările domniei lui Cristos, regele condus de spiritul lui Iehova“
„Binecuvântările domniei lui Cristos, regele condus de spiritul lui Iehova“
▪ „Un om stăpâneşte peste alt om spre paguba lui.“ Această afirmaţie consemnată în Eclesiastul 8:9 descrie cât se poate de bine istoria guvernării umane. Ar putea oamenii să o ducă mai bine? Se va repeta istoria? Aceste întrebări vor fi analizate în cadrul discursului public ce se va ţine cu ocazia Congresului de District „Să ne lăsăm conduşi de spiritul lui Dumnezeu“ din 2008. Acest discurs intitulat „Binecuvântările domniei lui Cristos, regele condus de spiritul lui Iehova“ se va concentra asupra singurei persoane care va domni cu dreptate şi iubire: Isus Cristos, cel care şi-a dat viaţa în folosul nostru (Matei 20:28).
Prin ce se deosebeşte Isus de toţi ceilalţi conducători? Profetul Isaia răspunde: „Peste el se va aşeza spiritul lui Iehova [Dumnezeu], spirit de înţelepciune şi de pricepere, spirit de sfat şi de tărie, spirit de cunoştinţă şi de teamă de Iehova, iar desfătarea lui va fi în teama de Iehova. El nu va judeca după cele văzute de ochii săi, nici nu va mustra după cele auzite cu urechile sale. Îi va judeca pe cei de condiţie umilă cu dreptate şi va mustra cu nepărtinire în folosul celor smeriţi de pe pământ“ (Isaia 11:2–4).
Vi se pare atrăgătoare această descriere? Dacă da, vă invităm să asistaţi la unul dintre sutele de congrese de district ale Martorilor lui Iehova care vor începe să se ţină în întreaga lume din această lună. Pentru a afla care este cel mai apropiat loc de congres, luaţi legătura cu Martorii lui Iehova din localitate sau scrieţi-le editorilor la una dintre adresele menţionate la pagina 5 a acestei reviste. În numărul din 1 martie 2008 al revistei Turnul de veghe, puteţi găsi lista locurilor în care se vor ţine congrese în România şi în alte câteva ţări.