Lumea în obiectiv
Lumea în obiectiv
▪ „Există atât de multe dovezi ştiinţifice în favoarea evoluţiei, încât aceasta pare a fi un fapt ce ne îmbogăţeşte cunoştinţele despre viaţă.“ (PAPA BENEDICT al XVI-lea)
▪ „Autorităţile se luptă . . . să strângă fonduri pentru a face inspecţia a 74 000 de poduri «cu probleme structurale» din Statele Unite şi pentru a le repara. Măsurile au fost luate după ce un pod rutier, vechi de 40 de ani, din Minneapolis [Minnesota], a cedat la o oră de vârf, prăbuşindu-se în fluviul Mississippi de la o înălţime de 18 m şi curmând viaţa [a 13 oameni].“ (THE WEEK, SUA)
Majoritatea încalcă legea
„Concepţia larg-răspândită potrivit căreia majoritatea respectă legea este greşită“, afirmă ziarul londonez The Times. „Britanicii recunosc că respectă doar acele legi care le convin, şi numai când le convine.“ Cercetările efectuate pentru Centre for Crime and Justice Studies de la King’s College (Londra) arată că majoritatea celor ce încalcă legea aparţin segmentului „respectabil“ al societăţii. O treime din cei chestionaţi plătesc cash ca să evite unele taxe, o treime păstrează banii dacă primesc mai mult ca rest şi o cincime recunosc că fură de la locul de muncă. Cercetătorii au tras concluzia că acest comportament „indică, într-o mai mare măsură decât violenţa şi criminalitatea, cât de decăzută este starea morală a societăţii“.
Arme nucleare „în mâna lui Dumnezeu“?
Biserica Ortodoxă Rusă a binecuvântat munca celor răspunzători de stocarea şi întreţinerea armelor nucleare ale Rusiei. Într-un mesaj citit în timpul unei ceremonii ce s-a ţinut în Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova şi publicat în ziarul Krasnaia Zvezda, patriarhul Alexei al II-lea al Bisericii Ortodoxe Ruse a afirmat: „Mă rog lui Dumnezeu . . . ca armele nucleare făurite de voi şi încredinţate vouă să rămână pe vecie în mâna lui Dumnezeu şi să fie folosite doar în politica de intimidare şi în represalii“.
Miere în Israelul antic
„Deţinem dovezi arheologice care confirmă descrierea biblică a Israelului . . . ca fiind «o ţară în care curge lapte şi miere» (sau cel puţin «o ţară în care curge miere»)“, se afirmă într-un comunicat al Universităţii Ebraice a Institutului de Arheologie din Ierusalim. În situl arheologic de la Tel Rehov, din valea Bet-Şean (Israel), s-au descoperit trei rânduri de stupi cilindrici de lut, stivuiţi pe cel puţin trei nivele. Stupina, care datează din „secolele X–IX î.e.n.“, se pare că „a adăpostit circa 100 de stupi“, precizează comunicatul. Apicultorii estimează că aceasta s-ar putea să fi produs anual „cam o jumătate de tonă de miere“.
Animalele de companie înainte de toate!
Potrivit unui sondaj efectuat pe internet, „unu din patru australieni declară că ţine mai mult la animalul de companie decât la tovarăşul de viaţă sau la părinţi“, precizează online ziarul The Sydney Morning Herald. Dintre cei chestionaţi într-un sondaj întreprins de o companie australiană ce oferă servicii financiare, unu din trei a spus că cheltuieşte „mai mulţi bani şi timp pentru animalul de companie decât pentru propriile probleme de sănătate“. Între tehnicile medicale aplicate la animalele de companie se numără imagistica prin rezonanţă magnetică (RMN), chirurgia laparoscopică, grefele de oase, chimioterapia, transplantul de organe, protezarea de şold şi chiar chirurgia pe creier.