Salt la conţinut

Salt la cuprins

Lumea în obiectiv

Lumea în obiectiv

Lumea în obiectiv

„Volumul gheţurilor [arctice] care s-au topit în acest an [2007] ne-a uluit pur şi simplu, şi nu pentru că bate toate recordurile, ci pentru că efectiv le spulberă.“ (MARK SERREZE, NATIONAL SNOW AND ICE DATA CENTER, SUA)

Potrivit grupului de experţi New Economics Foundation, „dacă toţi oamenii din lume ar consuma resursele în ritmul în care se consumă în Statele Unite, ar fi nevoie de 5,3 planete Pământ pentru a satisface rata consumului. . . . Cifra ar fi de 3,1 dacă ne-am raporta la Franţa şi Marea Britanie, de 3 dacă ne-am raporta la Spania, de 2,5 la Germania şi de 2,4 la Japonia“. (REUTERS NEWS SERVICE, MAREA BRITANIE)

„Mai mult rău decât bine“?

„În majoritatea cazurilor, transfuziile în care se foloseşte sânge stocat în bănci de sânge pot face mai mult rău decât bine“, se spune într-un raport al Centrului Medical al Universităţii Duke din Durham (Carolina de Nord, SUA). Studiile efectuate au dezvăluit că, în rândul celor cărora li s-a administrat sânge, „s-au înregistrat mai multe cazuri de infarct, insuficienţă cardiacă, accident vascular cerebral şi chiar deces“ decât în rândul celor cărora nu li s-a administrat sânge. Care să fie explicaţia? „Oxidul nitric din globulele roşii începe să se descompună la scurt timp după ce ele sunt scoase din organism.“ Oxidul nitric este esenţial în menţinerea vaselor de sânge dilatate, permiţând globulelor roşii să ducă oxigenul la ţesuturile organismului. „Se pare că milioane de bolnavi primesc sânge care nu mai poate transporta eficient oxigenul“, precizează raportul.

TV-manie în Bhutan

Bhutanul, micuţul regat din Himalaya, a rezistat zeci de ani farmecului mass-mediei. Dar, după ce mulţi locuitori s-au plâns că nu au putut urmări Campionatul Mondial de Fotbal din 1998, guvernul a decis ca în 1999 să se introducă televiziunea şi în ţara lor. Potrivit unei ştiri din Buthan, actualmente locuitorii pot viziona 40 de canale şi sunt deja dependenţi de filmele americane şi de telenovelele indiene. În loc să stea împreună, să cânte şi să vorbească, aşa cum obişnuiau să facă, familiile stau acum în faţa televizorului. O femeie se plânge că nu prea mai are timp pentru nimic altceva, nici măcar pentru rugăciuni. „Chiar şi când învârt moara mea de rugăciuni, mă gândesc tot la televizor“, cuvintele ei fiind citate într-un articol apărut în cotidianul The Peninsula din Qatar. „Mulţi se tem însă că locuitorii ţării vor începe să cumpere lucruri de care nu au nevoie, cum fac oamenii din celelalte ţări. «Televiziunea şi reclamele insuflă dorinţe ce nu pot fi satisfăcute, dată fiind situaţia economică a locuitorilor de aici.»“

Funcţionari în permanenţă. . . întrerupţi!

„Munca la birou pare a fi uneori un şir constant de întreruperi şi de apeluri telefonice“, precizează revista New Scientist. Cercetările efectuate pe un eşantion de lucrători din domeniul comunicaţiilor au dezvăluit că aceştia lucrează, în medie, 3 minute neîntrerupt! Întrucât întreruperile le pot lua până la 2 ore din ziua de muncă, unii angajaţi care au mult de lucru la birou se folosesc de calculator ca să facă o diferenţiere între apelurile urgente şi cele ce pot fi amânate. Iată şi câteva sugestii pentru toţi funcţionarii: „Fiţi sinceri cu ceilalţi, . . . spuneţi-le că efectiv nu aveţi nici măcar un minut la dispoziţie, dacă lucrurile stau într-adevăr aşa“ şi. . . adunaţi-vă tot curajul „ca să vă închideţi căsuţa de e-mail, telefonul şi messenger-ul până terminaţi ce aveţi de făcut“.