Salt la conţinut

Salt la cuprins

Minusculele nestemate ale insulei Niihau

Minusculele nestemate ale insulei Niihau

Minusculele nestemate ale insulei Niihau

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN HAWAII

IARNĂ de iarnă, valuri furioase izbesc coasta insulei Niihau, aducând spre ţărm şi pe unele plaje cochilii minuscule de melci marini, iar asta în cantităţi uriaşe. Numită şi „Insula Interzisă“, Niihau este cea mai mică dintre cele şapte insule locuite ale arhipelagului Hawaii. Suprafaţa ei nu depăşeşte 180 km2. Nu ne miră, aşadar, că această insulă vulcanică adăposteşte una dintre cele mai mici comori ale lumii: splendidele cochilii de Niihau.

Spre deosebire de insula cea mai apropiată, Kauai (aflată la o distanţă de 27 km nord-est), Niihau are un relief în mare parte plan şi este aridă. Dar de ce este numită „Insula Interzisă“? Niihau este proprietate privată, accesul persoanelor neinvitate fiind interzis. Locuitorii insulei nici măcar nu au nevoie de centrală electrică, apă curentă, magazine sau oficiu poştal. În încercarea de a-şi păstra cultura străveche, cei circa 230 de hawaiieni de pe insulă comunică în limba hawaiiană. Când nu pasc vitele sau oile, majoritatea „exploatează mina lor de aur“, minusculele cochilii de Niihau *.

În lunile calde de iarnă din Hawaii, familiile merg pe jos sau cu bicicleta până la plajele neatinse de civilizaţie sau în golfuleţele dintre stânci, unde petrec în fiecare zi ore întregi adunând cochilii. După ce sunt culese, cochiliile sunt puse la uscat în locuri umbroase. Odată sortate după calitate şi mărime, cochiliile sunt transformate în delicate coliere, adevărate ghirlande în miniatură, numite lei. Pe insulele mai verzi, majoritatea lei-urilor se fac din flori. Dar „florile“ insulei Niihau sunt cochiliile.

„Giuvaierurile“ mării

În Hawaii, cochiliile se folosesc de mult timp ca bijuterii. Pe la sfârşitul veacului al XVIII-lea, exploratori precum căpitanul James Cook au văzut în Hawaii podoabe făcute din cochilii şi au scris despre ele în jurnalul lor de bord. Ba chiar au luat cu ei câteva, unele provenind chiar din Niihau. Cu trecerea timpului, încântătoarele coliere de Niihau puteau fi văzute la gâtul femeilor de vază din întregul arhipelag, între care dansatoare şi femei din familia regală. În secolul al XX-lea, datorită magazinelor de suveniruri, turismului şi soldaţilor care au trecut prin Hawaii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, aceste „giuvaieruri“ cu totul aparte au pătruns şi pe alte pieţe. Superbele şiraguri purtate odinioară doar de hawaiienele de viţă nobilă împodobesc acum gâtul admiratoarelor de peste mări şi ţări.

Cochiliile folosite cel mai adesea în confecţionarea lei-urilor de Niihau se numesc în hawaiiană momi, laiki şi kahelelani. Varietatea culorilor şi a modelelor îl pun la grea încercare pe artizan — adesea o femeie —, din mâinile căruia ies şiraguri meşteşugit împletite, adevărate opere de artă. Se folosesc circa 20 de varietăţi de momi lucioase şi ovale, a căror culoare variază de la alb strălucitor la maro-închis. Sunt foarte apreciate pentru luciul ca de ulei şi dimensiunile mici (numai 10 mm). Când cochiliile momi sunt înşirate în mult preţuitul stil Lei Pikake, mâinile artizanului dau naştere unor coliere ce par mai degrabă ghirlande de iasomie albă plăcut mirositoare, în hawaiiană pikake.

Şiragurile multiple de cochilii laiki strălucitoare, ce seamănă cu bobul de orez, sunt podoaba preferată de miresele hawaiiene. Aceste cochilii lucioase încântă ochii prin nuanţele lor, ce variază de la alb pur şi alb ca de fildeş la bej-gălbui, unele având chiar striaţii maronii. Cochiliile kahelelani, numite probabil după un şef de trib hawaiian din trecut, au numai 5 mm. Delicatele cochilii în formă de turban sunt cel mai greu de prins în şiraguri, iar lei-urile făcute din kahelelani sunt cele mai scumpe. Culoarea lor variază de la rubiniu intens la roz aprins, o culoare rar întâlnită, care ridică preţul colierului de aproape trei ori.

Şiragurile de Niihau — adevărate opere de artă

Odată ce s-a hotărât asupra modelului, artizanul înlătură nisipul din cochilii şi le găureşte cu o sulă cu vârf subţire. Deşi lucrează cu atenţie şi migală, una din trei cochilii se sparge. Iată de ce trebuie să aibă la îndemână multe cochilii pentru a duce la bun sfârşit un lei, probabil după ani de zile! Cochiliile sunt înşirate pe un fir de nailon întărit cu ceară de albine sau cu un ciment care se usucă repede. De obicei, la capetele şiragului se prinde o micuţă cochilie în formă de nasture, cum ar fi o cochilie „disc-solar“ sau o puka, iar acolo unde capetele şiragului se prind laolaltă se adaugă una sau două cochilii de kauri.

Stilurile în care se pot înşira cochiliile sunt aproape tot atât de variate precum tipurile de cochilii. Între stiluri se numără stilul clasic ce constă într-un singur şirag de momi albe (lung de 150–190 cm), lei de tip funie alcătuit din sute de minuscule cochilii kahelelani şi ghirlande împletite în modele geometrice complexe, unele conţinând nu numai cochilii, ci şi seminţe. Meşteşugul confecţionării colierelor lei este istovitor, pretinde mult timp şi solicită mult ochii. Însă ingenioşii artizani de pe Niihau creează cu multă răbdare coliere complicate, de o frumuseţe nemaiîntâlnită. Fiecare lei este unic. E lesne de înţeles de ce pot rivaliza cu pietrele preţioase şi bijuteriile de familie, unele costând mii de dolari!

E-adevărat, spre deosebire de celelalte insule ale arhipelagului Hawaii, insula Niihau este destul de aridă, slab populată şi izolată. Dar graţie ingenioşilor ei artizani, oameni de pe meleaguri îndepărtate se pot bucura de comorile însoritelor plaje ale „Insulei Interzise“.

[Note de subsol]

^ par. 4 Deşi astfel de cochilii se găsesc şi pe celelalte insule din Hawaii şi, practic, peste tot în Pacific, cantitatea şi calitatea diferă de la un loc la altul.

[Legenda fotografiei de la paginile 24, 25]

Odată sortate după calitate şi mărime, cochiliile uscate sunt transformate în delicate coliere

[Provenienţa fotografiei]

© Robert Holmes

[Legenda fotografiei de la pagina 25]

Împletituri din cochilii „momi“

[Provenienţa fotografiei de la pagina 24]

© drr.net