ÎN FEBRUARIE 1987, un bărbat de 85 de ani a decis să întrerupă tratamentul prin dializă. După două săptămâni, el a murit liniştit acasă, avându-l la căpătâi pe fiul său.

Ultimele zile petrecute împreună le-au oferit celor doi ocazia să mediteze la un subiect pe care îl mai discutaseră: Se sfârşeşte totul cu viaţa prezentă? Tatăl, un bărbat cu pregătire universitară, era sceptic. El fusese influenţat de teoria evoluţiei şi era dezgustat de ipocrizia religiei. Întrucât se considera agnostic, spunea că nu se poate şti dacă există sau nu Dumnezeu.

Dorind să-i ofere mângâiere şi speranţă, fiul său i-a explicat de ce moartea nu pune definitiv capăt vieţii. Când s-a apropiat clipa despărţirii, tatăl a recunoscut că i-ar plăcea să trăiască din nou dacă ar putea să-şi recapete vigoarea şi sănătatea.

Majoritatea oamenilor, dacă nu chiar toţi, ar dori să trăiască din nou dacă şi-ar recăpăta sănătatea şi vigoarea şi ar trăi într-o lume paşnică. Oamenii se deosebesc de animale, despre care Biblia spune că sunt fiinţe „fără raţiune“, călăuzite de instinct (2 Petru 2:12). Noi ne îngropăm morţii şi ne gândim la viitor. Nu vrem să îmbătrânim, să ne îmbolnăvim şi să murim. Totuşi, acestea sunt realităţi ale vieţii.

Ne întristăm când noi înşine sau o persoană dragă se află în pragul morţii. Biblia însă ne încurajează să nu ne temem de moarte. Ea spune: „Mai bine să mergi într-o casă de jale decât într-o casă de petrecere“. Şi adaugă: „Cel viu să-şi îndrepte inima spre lucrul acesta“ (Eclesiastul 7:2). De ce trebuie să ne îndreptăm inima spre lucrul acesta, sau să reflectăm profund la moarte?

Un motiv este că ne naştem cu dorinţa de a trăi şi de a ne bucura de viaţă într-un mediu paşnic şi sigur. Nimeni nu vrea să moară. Ne este foarte greu, dacă nu chiar imposibil, să acceptăm că vom muri. Biblia arată de ce: „[Dumnezeu] a pus în inima oamenilor chiar şi veşnicia“ (Eclesiastul 3:11). Vrem să trăim, nu să murim. Gândiţi-vă: Ar fi dorinţa aceasta atât de puternică dacă scopul originar al Creatorului nostru n-ar fi fost să trăim pentru totdeauna? Este oare posibil să trăim din nou şi să ne bucurăm la nesfârşit de sănătate şi fericire?

În AARP The Magazine, publicată de Asociaţia Americană a Pensionarilor, a apărut cu un an în urmă articolul „Viaţă după moarte“. Au fost intervievate multe persoane trecute de 50 de ani, iar rezultatele au dezvăluit că „aproape trei sferturi (73%) au fost de acord cu afirmaţia: «Cred că există viaţă după moarte»“. Revista a mai arătat că aproape un sfert dintre cei intervievaţi au fost de acord cu afirmaţia: „Cred că moartea pune definitiv capăt vieţii“. Dar asta vor în realitate oamenii să creadă?

În acelaşi articol erau redate cuvintele lui Tom, un catolic din New York: „Preoţii predică despre viaţa de apoi. Foarte bine! Oamenii aceştia au tot felul de idei, dar noi trebuie să hotărâm singuri în ce să credem. Eu merg la liturghie, îmi trăiesc viaţa ca şi cum ar exista viaţă de apoi, dar nu cred în aşa ceva. Dacă există, cu atât mai bine, voi primi mai mult decât mă aştept“.

 Asemenea lui Tom, mulţi oameni sunt sceptici. Bărbatul menţionat la începutul acestui articol obişnuia să-i spună fiului său: „Religia este pentru cei ce nu pot înfrunta realitatea morţii“. Totuşi, aşa cum el şi alţi sceptici au fost nevoiţi să recunoască, miracolele nu pot fi explicate decât acceptând ideea că există un Creator atotputernic.

De exemplu, la numai trei săptămâni de la concepere, în embrionul uman încep să se formeze celulele creierului. Aceste celule se înmulţesc în avalanşă, numărul lor ajungând uneori chiar la un sfert de milion pe minut! După nouă luni, se naşte un copil al cărui creier are o extraordinară capacitate de a învăţa. James Watson, specialist în biologie moleculară, a numit creierul uman „cel mai complex lucru care a fost descoperit până la ora actuală în univers“.

Când meditaţi la astfel de miracole, nu vă simţiţi copleşit de admiraţie, asemenea multor oameni? Aţi găsit răspuns la întrebarea pe care a pus-o un om credincios din vechime: „Dacă bărbatul viguros moare, poate el trăi din nou“? Acest om i-a spus plin de încredere lui Dumnezeu: „Tu vei chema şi eu îţi voi răspunde. Îţi va fi dor de lucrarea mâinilor tale“ (Iov 14:14, 15).

Cu siguranţă, merită să analizaţi dovezile care arată că revenirea la viaţă este posibilă.