Copiii pe net — Ce trebuie să ştie părinţii
Copiii pe net — Ce trebuie să ştie părinţii
PÂNĂ nu demult, se credea că e de-ajuns să ţii calculatorul într-un loc unde se circulă ca să-ţi ştii copilul în siguranţă, să nu ajungă să vadă latura întunecată a lumii virtuale. Totuşi, dacă vreţi să-l protejaţi, nu e suficient să-i interziceţi accesul la internet în camera lui, lucru pe care de altfel e firesc să-l faceţi. Prin conexiuni wireless (fără fir), tinerii pot accesa acum internetul oriunde s-ar afla. Multe telefoane mobile sunt şi ele dotate cu programe de acces la internet. Ca să nu mai vorbim de internet café-uri, chioşcuri-internet, biblioteci şi de soluţia mereu la îndemână: te duci la un prieten. Aşa stând lucrurile, e lesne de înţeles de ce părinţii nu pot şti tot ce fac copiii lor pe net.
Să vedem câteva opţiuni pe care le au tinerii pe net şi care sunt pericolele.
E-MAIL-URI
Ce sunt? Mesaje scrise şi trimise electronic.
De ce atrag? Sunt o modalitate rapidă şi ieftină de a ţine legătura cu familia şi prietenii.
Ce trebuie să ştiţi. E-mail-urile nesolicitate, aşa-zisele „spam“-uri, nu sunt doar agasante, dar adesea conţin mesaje cu aluzii indecente sau de o obscenitate flagrantă. Unele conţin link-uri spre site-uri unde oricine, mai ales un copil inocent, îşi poate da datele personale, iar asta poate duce la furt de identitate. Răspunzând la astfel de mesaje, chiar dacă ceri să nu le mai primeşti, confirmi că adresa ta e activă şi vei fi în continuare bombardat cu ele.
WEBSITE-URI
Ce sunt? Pagini electronice create şi întreţinute de diverse persoane, organizaţii, instituţii de învăţământ şi firme.
De ce atrag? Există milioane de site-uri pe care tinerii pot face cumpărături şi cercetări, pot discuta cu prietenii, descarcă şi ascultă muzică, joacă şi descarcă jocuri video.
Ce trebuie să ştiţi. Tot felul de indivizi fără scrupule exploatează internetul. Multe site-uri prezintă scene de sex explicite şi este foarte uşor să dai peste ele. În SUA, de pildă, s-a făcut un sondaj printre tineri între 8 şi 16 ani, iar 90% dintre ei au spus că au dat peste materiale pornografice, de cele mai multe ori în timp ce-şi făceau temele.
Există şi site-uri care promovează jocurile de noroc în rândurile tinerilor. Un studiu realizat în Canada dezvăluie că 1 din 4 băieţi din clasele a zecea şi a unsprezecea recunosc că au accesat astfel de site-uri, iar gradul ridicat de dependenţă pe care îl creează ele îi îngrijorează pe bună dreptate pe specialişti. În plus, aşa-numitele site-uri „pro-ana“ glorifică „stilul de viaţă“ al anorexicilor. * Există şi site-uri care incită la violenţă şi ură împotriva minorităţilor religioase şi etnice. Unele site-uri arată cum se fac bombe, otrăvuri şi cum se organizează atacuri teroriste. Scene sângeroase, de o violenţă extremă, domină jocurile online.
CHAT ROOM-URI
Ce sunt? Spaţii electronice în care poţi purta discuţii în direct, organizate de obicei pe domenii de interes.
De ce atrag? Copilul poate comunica şi cu persoane necunoscute pe teme de interes comun.
Ce trebuie să ştiţi. Pedofilii intră de obicei pe chat sperând să-i ademenească pe copii într-o discuţie despre sex sau chiar să-i convingă să se întâlnească cu ei. Să ne gândim ce i s-a întâmplat unei doamne din colectivul de autori al unei cărţi despre siguranţa pe internet. În timp ce făcea muncă de cercetare, s-a dat drept fetiţă de 12 ani. În cartea What in the World Are Your Kids Doing Online? (Ştii ce fac copiii tăi pe net?) se spune: „Aproape imediat un necunoscut a invitat-o pe un chat privat. Când a pretins că nu ştia cum să ajungă acolo, noul ei prieten i-a explicat pas cu pas cum să procedeze. Apoi a întrebat-o dacă voia să facă sex [online] cu el“.
MESAJE RAPIDE
Ce sunt? Mesaje între două sau mai multe persoane, ce se afişează aproape instantaneu pe ecran. Acest serviciu este cunoscut drept instant messaging (MESS).
De ce atrag? Utilizatorul poate alege cu cine să discute dintr-o listă întreagă de „prieteni“ pe care şi-a creat-o. Nu e de mirare că un studiu canadian a arătat că 84% dintre tinerii de 16 şi 17 ani petrec mai bine de o oră pe zi ca să trimită astfel de mesaje prietenilor.
Ce trebuie să ştiţi. Acest tip de discuţii îi pot distrage pe copii de la învăţat sau de la alte activităţi care necesită concentrare. În plus, nu puteţi şti cu exactitate cu cine comunică fiul sau fiica voastră. La urma urmelor, nu puteţi auzi ce-şi spun.
BLOG-URILE
Ce sunt? Jurnale online.
De ce atrag? Tinerii pot scrie despre ce le trece prin minte, despre hobby-uri şi despre ce fac. Majoritatea blog-urilor le permit vizitatorilor să-şi scrie părerea, iar mulţi copii sunt încântaţi să vadă că cineva le-a citit jurnalul.
Ce trebuie să ştiţi. Pe blog poate intra oricine. Din imprudenţă, unii copii dezvăluie informaţii despre familia şi şcoala lor sau dau adresa de acasă. În plus, blog-urile pot strica reputaţia altora, inclusiv a autorului lor. Unele firme pot consulta blog-urile celor pe care vor să-i angajeze.
ONLINE SOCIAL NETWORKS
Ce sunt? Reţelele sociale online sunt site-uri care le permit tinerilor să creeze pagini web în care să posteze imagini, filmuleţe şi blog-uri. Mai sunt numite site-uri de comunitate.
De ce atrag? Când creează o pagină web, un tânăr are posibilitatea de a arăta cine este. Aceste reţele le permit tinerilor să-şi facă mulţi „prieteni“.
Ce trebuie să ştiţi. „Un astfel de site e ca o petrecere online la care pot apărea indivizi de-a dreptul înspăimântători“, spune o tânără pe nume Joanna. Datele personale publicate pe aceste site-uri pot fi folosite de tineri şi adulţi lipsiţi de scrupule. Iată de ce Parry Aftab, specialist în siguranţa pe internet, numeşte aceste site-uri „magazine unde infractorii sexuali găsesc tot ce vor“.
În plus, prieteniile pe net sunt de obicei superficiale. Pe paginile lor web, unii tineri îşi fac liste întregi de oameni cu care nu s-au întâlnit niciodată, şi asta doar ca să le arate altora cât de populari sunt. În cartea Generation MySpace (Generaţia MySpace), Candice Kelsey spune: „Ajungi să judeci valoarea unui om în funcţie de cât de mulţi îl simpatizează. Acest mod comercial de a privi lucrurile face din copii simple adrese, determinându-i să caute pe orice cale noi prieteni“. Astfel cartea What in the World Are Your Kids Doing Online? întreabă pe bună dreptate: „Cum poţi să-i faci pe copii să înveţe să aibă înţelegere faţă de alţii şi să se pună în situaţia lor când pe internet întâlnesc oameni şi se descotorosesc de ei doar cu un clic?“.
După ce am analizat aceste şase opţiuni de mare interes pentru tineri, să vedem şi cum vă puteţi ocroti copiii.
[Notă de subsol]
^ par. 12 Multe site-uri şi organizaţii „pro-ana“ susţin că nu promovează anorexia. Unele însă o prezintă drept un stil de viaţă, şi nicidecum o tulburare de comportament alimentar. Forum-urile de pe aceste site-uri te învaţă cum îţi poţi ascunde greutatea reală şi cum poţi face ca părinţii să nu afle cât mănânci.
[Text generic pe pagina 4]
În India, numărul utilizatorilor de net a crescut brusc: până la 54% doar într-un an! Mulţi dintre aceştia sunt tineri
[Text generic pe pagina 7]
„Părinţii pot considera că o cameră web îl ajută pe copil să comunice uşor şi ieftin cu rudele sau prietenii. Pentru un pedofil însă ea este o fereastră deschisă spre dormitorul copilului“ (Robert S. Mueller, Director al FBI)