Cum se conduce un elefant

REDARE

Cum se conduce un elefant

DE LA CORESPONDENTUL NOSTRU DIN INDIA

CONDUCĂTORUL de elefanţi îşi pregătea liniştit cina pe malul râului Narmada. Îşi lăsase băieţelul între trompa şi picioarele din faţă ale elefantului său, care se odihnea. Copilul tot încerca să o ia din loc, dar în zadar. De fiecare dată, „elefantul tolănit îşi încolăcea uşor trompa în jurul băieţelului trăgându-l încetişor la locul lui“, povesteşte cartea Project Elephant. „Tatăl îşi vedea în continuare de gătit, încrezător că fiul lui era «pe mâini bune».“

Elefanţii de muncă sunt în slujba omului de circa 4 000 de ani. În Antichitate, elefanţii erau dresaţi în special pentru a fi folosiţi pe câmpul de luptă. În India de azi, ei sunt dresaţi pentru a munci. Sunt folosiţi în exploatări forestiere, în ceremonii religioase, în reclame, la nunţi, la circ şi chiar la cerşit. Dar cum sunt domesticiţi elefanţii? Şi cum sunt ei dresaţi?

Cum se dresează un elefant

În India există mai multe centre dotate cu echipamentul necesar îngrijirii puilor de elefant care au fost capturaţi, abandonaţi sau răniţi în sălbăticie. Un astfel de centru se află în Koni (statul Kerala). Aici, puii sunt pregătiţi pentru muncă. Un conducător de elefanţi trebuie mai întâi să câştige încrederea puiului. Şi va reuşi să i-o câştige hrănindu-l. Puiul recunoaşte vocea conducătorului său, iar când e chemat la masă, vine într-un suflet ca să-şi primească porţia de lapte cu mei. De regulă, dresajul pentru muncă începe doar când elefantul are în jur de 13 ani. Elefanţii sunt puşi la muncă abia după ce împlinesc 25 de ani. Conform legilor din Kerala, elefanţii ar trebui „pensionaţi“ la 65 de ani.

Pentru a conduce un elefant fără a pune în pericol viaţa nimănui, conducătorul trebuie să fie la rândul lui bine instruit. Potrivit Asociaţiei pentru Protecţia Elefanţilor din Trichur (Kerala), cine vrea să devină un conducător de elefanţi trebuie să urmeze un curs intensiv de cel puţin trei luni. În tot acest timp, el învaţă să dea comenzi şi ajunge să cunoască foarte bine elefantul şi modul lui viaţă.

Un elefant ajuns la maturitate e mai greu de dresat. La început, elefantul e ţinut într-un ţarc. Din exterior, dresorul îl învaţă să se deprindă cu comenzile verbale. În Kerala, un conducător de elefanţi foloseşte circa 20 de comenzi şi gesturi pentru a-şi îndemna elefantul să îndeplinească anumite sarcini. Conducătorul rosteşte comenzile clar şi răspicat. În acelaşi timp îşi îmboldeşte animalul cu un băţ şi îi arată ce să facă. Ori de câte ori ascultă, elefantul e răsplătit cu ceva ce-i place. Numai când e sigur că elefantul e prietenos, dresorul intră în ţarc şi îl mângâie. Astfel încrederea între cei doi creşte. După un timp, elefantul poate fi scos din ţarc. E nevoie însă de multă prudenţă deoarece încă poate avea unele porniri de animal sălbatic. Până când nu e complet îmblânzit, elefantul va fi scos la plimbare sau dus la spălat doar legat cu lanţuri între doi elefanţi folosiţi la dresaj.

După ce elefantul învaţă comenzile verbale, conducătorul se aşază pe spinarea lui şi îl învaţă să răspundă şi la comenzile date cu degetele de la picioare sau cu călcâiele. Pentru a-l face să meargă înainte, conducătorul apasă cu degetele mari de la picioare în spatele urechilor elefantului. Pentru a-l face să meargă înapoi, apasă umerii animalului cu ambele călcâie. Ca să nu deruteze elefantul, un singur conducător îi va da comenzi verbale. Elefantul învaţă toate comenzile în trei sau patru ani şi nu le uită niciodată. Deşi creierul lui este mic în raport cu corpul, elefantul este un animal foarte inteligent.

Cum se îngrijeşte un elefant

Orice conducător doreşte ca elefantul lui să fie sănătos şi bine dispus. Baia zilnică e foarte importantă în acest sens. Când îl spală, conducătorul îi freacă pielea groasă, dar moale şi sensibilă, cu pietre şi cu coji de nucă de cocos.

După baie, elefantul ia micul dejun. Conducătorul îi pregăteşte un fel de furaj — o pastă groasă din grâu, mei şi năut. Felul principal constă în bambus, frunze de palmier şi iarbă. Elefantul este în culmea fericirii dacă primeşte şi morcovi cruzi şi trestie-de-zahăr. Elefanţii îşi petrec cea mai mare parte a timpului mâncând. Consumă zilnic circa 140 kg de hrană şi 150 l de apă! Pentru a rămâne bun prieten cu elefantul, conducătorul trebuie să-i satisfacă aceste necesităţi.

Consecinţele abuzurilor

Blândul elefant indian nu poate fi condus şi pus la muncă peste puterile lui. Elefanţii se răzvrătesc împotriva conducătorilor care îi pedepsesc strigând la ei sau maltratându-i. Ziarul indian Sunday Herald vorbea despre un mascul adult care „a devenit violent . . . deoarece fusese chinuit de nişte conducători de elefanţi. Ca reacţie la bătaia pe care o primea de la conducătorul lui, elefantul s-a înfuriat şi a devenit de necontrolat. . . . Drept urmare, a trebuit să i se administreze tranchilizante“. În aprilie 2007, ziarul India Today International semnala: „În ultimele două luni, peste zece masculi adulţi au devenit violenţi în timpul unor festivaluri. Din ianuarie anul trecut, 48 de conducători şi-au pierdut viaţa atacaţi de elefanţi înfuriaţi“. Astfel de manifestări apar adesea în timpul rutului — o stare fiziologică anuală, corespunzătoare sezonului de împerechere —, când nivelul de testosteron al unui mascul adult sănătos creşte. Drept urmare, acesta poate avea manifestări agresive şi imprevizibile faţă de alţi elefanţi masculi şi faţă de oameni. Rutul poate dura între 15 zile şi trei luni.

Un elefant poate deveni agitat şi atunci când e vândut şi preluat de un nou conducător. Ataşamentul lui faţă de fostul conducător este evident. Pentru ca elefantul să suporte mai uşor schimbarea, fostul conducător călătoreşte de obicei cu el până la noua lui casă. Aici, ambii conducători vor lucra cu elefantul până când noul stăpân se familiarizează cu firea animalului. Un elefant poate deveni şi mai agitat când conducătorul lui moare şi trebuie dat în grija altcuiva. În cele din urmă însă, elefantul acceptă noua situaţie.

Deşi unora s-ar putea să le fie frică de acest puternic animal terestru, un elefant bine dresat îi va fi mereu supus unui stăpân blând. Dacă e tratat cu blândeţe, elefantul nici măcar nu trebuie ţinut în lanţuri când stăpânul lui lipseşte puţin timp. Conducătorul lui nu trebuie decât să-şi pună băţul cu un capăt pe piciorul elefantului şi cu celălalt pe pământ şi să-i spună elefantului să nu se mişte. Ascultător, animalul rămâne nemişcat. Când se va întoarce, conducătorul va găsi băţul exact unde l-a lăsat. Aşa cum s-a arătat şi în introducere, relaţia dintre elefant şi conducătorul lui este de-a dreptul emoţionantă când la baza ei stă încrederea.

[Chenarul/Ilustraţia de la pagina 18]

RELAŢIA DINTRE OM ŞI ELEFANT — O ISTORIE LUNGĂ

Oamenii au domesticit elefanţi încă din timpuri străvechi. Probabil primul exemplu care ne vine în minte este cel al lui Hannibal, un general cartaginez din vechime. În secolul al III-lea î.e.n., oraşul nord-african Cartagina era în război cu Roma. Lungul şir de bătălii, ce-au durat un veac, au ajuns cunoscute în istorie sub numele de războaiele punice. Hannibal adună o oştire în oraşul spaniol Cartagena cu gândul să mărşăluiască spre Roma. Aflat în fruntea armatei sale de 25 000 de bărbaţi — însoţiţi de 37 de elefanţi africani şi nenumărate animale de povară încărcate cu provizii —, Hannibal trece mai întâi Pirineii intrând pe teritoriul ce aparţine actualmente Franţei, iar apoi trece Alpii, ajungând în Italia. Revista Archaeology a numit campania sa „cea mai îndrăzneaţă operaţiune militară din istorie“. Soldaţii lui au trebuit să înfrunte gerul năprasnic, viscolele, avalanşele de pietre şi triburile ostile din munţi. Călătoria a fost însă epuizantă pentru elefanţi. Au murit până la ultimul pe parcursul primului an al lui Hannibal în Italia.

[Provenienţa ilustraţiei]

[Legenda fotografiei de la pagina 17]

Conducătorul de elefanţi freacă pielea groasă, dar moale şi sensibilă a elefantului

[Provenienţa fotografiei]

[Provenienţa fotografiei de la pagina 16]

TREZIŢI-VĂ!