Lumea în obiectiv
Lumea în obiectiv
▪ „Circa o treime din fetele din Statele Unite rămân însărcinate înainte de a împlini 20 de ani.“ (CENTRELE AMERICANE PENTRU CONTROLUL ŞI PREVENIREA BOLILOR)
▪ Potrivit unui studiu efectuat în Statele Unite în rândul a 420 de bărbaţi ce sunt „victime ale violenţei domestice, circa 3 din 10 au fost bătuţi sau abuzaţi în vreun alt fel“. (AMERICAN JOURNAL OF PREVENTIVE MEDICINE)
Copii poligloţi?
Mulţi părinţi se tem că, dacă micuţii lor cresc într-un mediu în care se vorbesc două limbi, aceştia nu vor mai putea vorbi fluent limba maternă. Totuşi, în opinia unei echipe de cercetători din Toronto (Canada), echipă coordonată de specialista în neuroştiinţe Laura-Ann Petitto, realitatea este cu totul alta. „Încă de la naştere, ţesuturile neurale . . . sunt pregătite să înveţe nu numai o limbă, ci mai multe limbi“, afirmă Petitto. Majoritatea copiilor bilingvi au rezultate şcolare mult mai bune decât copiii care nu ştiu decât o singură limbă. „Părinţii trebuie să facă tot posibilul să-şi înveţe copiii o a doua limbă dacă vor ca aceştia să se bucure de toate beneficiile pe care le aduce cu sine cunoaşterea a două limbi“, se arată în ziarul Toronto Star.
Pornografia şi efectele ei devastatoare asupra copiilor
Copii de o vârstă tot mai fragedă urmăresc online materiale pornografice şi violente. Potrivit opiniei lui Heinz-Peter Meidinger, preşedinte al Asociaţiei Filologilor Germani, mulţi băieţi de cel puţin 12 ani ştiu cum şi unde să găsească site-uri web cu scene de o violenţă extremă sau cu imagini pornografice degradante. Deşi lasă impresia că sunt tari şi neafectaţi de ceea ce văd, în realitate ei sunt şocaţi şi tulburaţi de aceste imagini. Meidinger îi îndeamnă pe părinţi să se străduiască să afle ce e în mintea copiilor lor şi ce urmăresc aceştia online.
Planuri de divorţ
Din ce în ce mai mulţi australieni încheie un contract prenupţial pentru a se asigura că viitorul partener întruneşte anumite condiţii în privinţa stilului de viaţă, arată ziarul Sunday Telegraph din Sydney. Contractele prenupţiale precizează cum îşi vor împărţi cei doi bunurile în caz de divorţ. În prezent, multe astfel de contracte stipulează şi stilul de viaţă pe care fiecare partener trebuie să-l aibă pentru ca relaţia lor să dăinuie. Clauzele stabilesc cine găteşte, cine face curăţenie, cine conduce maşina, dacă sunt permise animale de companie, ce greutate să aibă partenerii, cine plimbă câinele şi cine duce gunoiul. Avocata Christine Jeffress arată că oamenii „nu se mai aşteaptă ca relaţia lor să dureze o viaţă-ntreagă“.
Părinţi care nu ştiu să arate afecţiune
„Întrucât nu ştiu cum să-şi manifeste afecţiunea faţă de micuţii lor, tot mai mulţi părinţi au nevoie de un manual de instrucţiuni“, se arată în revista poloneză Newsweek Polska. Părinţii trebuie să înveţe lucruri esenţiale. De pildă, trebuie să înveţe să-şi îmbrăţişeze copiii, să se joace cu ei şi să le cânte, activităţi vitale pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor. Studiile arată însă că, „în familiile poloneze, părinţii petrec cel mai mult timp cu copiii lor vizionând programe TV şi mergând la cumpărături“. Pe lista activităţilor desfăşurate de părinţi cu copiii lor, joaca se află doar pe locul al şaselea.