Scurte biografii ce slujesc drept exemplu — partea a II-a

Aşa cum s-a arătat în „Scurte biografii ce slujesc drept exemplu — partea I“ *, principiile biblice le pot oferi familiilor stabilitate în aceste timpuri critice. Celor care trăiesc potrivit normelor sale, Iehova Dumnezeu le promite: „Îţi voi da perspicacitate şi te voi învăţa calea pe care trebuie să mergi. Te voi sfătui cu ochiul asupra ta“ (Psalmul 32:8).

Când ai probleme financiare. Banii sunt adesea un motiv de aprige discuţii în familie. Însă principiile biblice pot ajuta orice familie să aibă un punct de vedere corect cu privire la bani. Isus a spus: „Nu vă mai îngrijoraţi pentru sufletele voastre, ce veţi mânca sau ce veţi bea, sau pentru corpurile voastre, cu ce vă veţi îmbrăca. . . . Tatăl vostru ceresc ştie că aveţi nevoie de toate aceste lucruri“ (Matei 6:25, 32).

La pagina 23 puteţi citi relatarea lui Issachar, din Statele Unite, care arată cum au reuşit el şi familia lui să facă faţă problemelor financiare pe care le-au avut după ce uraganul Katrina le-a distrus casa.

Când un membru al familiei este bolnav. Cu toţii ne îmbolnăvim. În cele mai multe cazuri însă, ne însănătoşim rapid. Dar ce putem face când un membru al familiei are o boală cronică? Biblia spune că Iehova îi poate susţine pe cei aflaţi „pe patul de suferinţă“ (Psalmul 41:1–3). Cum poate fi familia un mijloc prin care Iehova se îngrijeşte de cei bolnavi?

La pagina 24 puteţi citi relatarea lui Hajime, din Japonia, care povesteşte cum el şi fiicele lui au colaborat pentru a o îngriji pe Noriko, soţia lui, după ce aceasta a fost diagnosticată cu o boală îngrozitoare.

Când îţi moare un copil. Moartea unui copil este una dintre cele mai cumplite tragedii ce se pot abate asupra unei familii. Iehova promite că va şterge lacrimile pe care le cauzează astfel de tragedii (Revelaţia 21:1–4). Chiar şi în prezent, el le oferă mângâiere celor îndoliaţi (Psalmul 147:3).

La pagina 25 puteţi citi relatarea lui Fernando şi a Dilmei, din Statele Unite, care povestesc cum i-a ajutat Biblia să facă faţă morţii fetiţei lor.

Biblia este un ghid demn de încredere pentru familiile care se confruntă cu probleme, aşa cum reiese din relatările ce urmează.

[Notă de subsol]

 [Chenarul/Fotografiile de la pagina 23]

Cum am făcut faţă problemelor financiare

Relatare de Issachar Nichols (Statele Unite)

„Uraganul Katrina ne-a distrus casa, lăsând în urmă doar o placă de beton. Şcoala la care predam a rămas sub ape o lună şi jumătate.“

ÎN VARA anului 2005, eu, soţia mea, Michelle, şi fetiţa noastră de doi ani, Sydney, locuiam în oraşul Bay St. Louis (Mississippi, SUA). Fiind Martori ai lui Iehova, eu şi Michelle ne doream să participăm cât mai mult la lucrarea de predicare. Eram profesor de informatică la o şcoală aflată în apropiere de New Orleans (Louisiana, SUA). Predam trei zile pe săptămână, iar o mare parte a timpului rămas o foloseam învăţându-i pe alţii ce spune Biblia. Duceam cu adevărat o viaţă frumoasă. Când am aflat că uraganul Katrina se îndrepta ameninţător spre zona noastră, am luat imediat măsuri să părăsim casa.

În urma uraganului, casa noastră din Bay St. Louis a fost distrusă, iar şcoala din New Orleans la care predam a fost înghiţită de ape. Cu ajutorul banilor primiţi de la guvern şi de la companiile de asigurări am reuşit să ne găsim o locuinţă. Mi-a fost însă greu să-mi găsesc o sursă sigură de venit. Mai mult, soţia mea a contractat un virus din apa contaminată. Şi pentru că sistemul imunitar i-a slăbit, a contractat şi virusul Nilului de Vest de la o înţepătură de ţânţar. Între timp, cheltuielile noastre, dar şi costurile legate de asigurări au crescut mult.

Pentru a ne adapta noii situaţii, am învăţat să fim mai chibzuiţi în privinţa cheltuielilor, chiar şi când era vorba de necesităţi. În plus, a trebuit să fiu mai puţin pretenţios în alegerea unui loc de muncă.

Trebuie să recunosc că nu ne-a fost uşor să pierdem tot ce aveam. Suntem însă fericiţi că am scăpat cu viaţă! Toate cele întâmplate n-au făcut decât să ne conştientizeze că lucrurile materiale au o valoare relativă. De fapt, ne-am amintit de cuvintele lui Isus: „Chiar dacă cineva are din belşug, viaţa lui nu depinde de lucrurile pe care le are“ (Luca 12:15).

Ne-am dat seama că, indiferent cât de mari erau pierderile noastre, alţii pierduseră şi mai mult. Unii îşi pierduseră chiar viaţa. De aceea m-am implicat imediat în acţiunile de ajutorare, încercând să-i consolez pe cei ce au suferit din cauza uraganului.

În acele clipe grele, Psalmul 102:17 ne-a adus multă mângâiere. Aici se spune că Iehova Dumnezeu „se va întoarce spre rugăciunea celor lipsiţi şi nu le va dispreţui rugăciunea“. Ca familie am simţit din plin sprijinul său!

[Chenarul de la pagina 23]

După ce uraganele Katrina şi Rita au lovit coasta americană a Golfului Mexic în 2005, Martorii lui Iehova au înfiinţat imediat 13 centre de ajutorare, 9 depozite de alimente şi 4 depozite de combustibil. Aproape 17 000 de voluntari Martori din Statele Unite, dar şi din alte 13 ţări au venit să dea o mână de ajutor. Au reparat mii de locuinţe avariate.

 [Chenarul/Fotografiile de la pagina 24]

O boală grea s-a abătut asupra soţiei mele

Relatare de Hajime Ito (Japonia)

„Ne plăcea mult să gătim împreună. La un moment dat însă Noriko s-a îmbolnăvit grav. Acum nu mai poate să mănânce şi să bea pe cale naturală. Nu mai poate nici să vorbească. E imobilizată într-un scaun cu rotile şi respiră cu ajutorul unui aparat.“

ÎN MAI 2006, soţia mea, Noriko, a început să aibă probleme de vorbire. În vara aceluiaşi an, starea ei s-a agravat: mânca şi bea cu dificultate. În septembrie i s-a pus diagnosticul de scleroză laterală amiotrofică (SLA), boală degenerativă care afectează celulele nervoase din măduva spinării şi din bulbul rahidian. În doar patru luni, viaţa noastră s-a schimbat total. Şi nu era decât începutul.

La scurt timp, lui Noriko i-a paralizat limba, iar apoi şi mâna dreaptă. I s-a făcut o gastrostomie în urma căreia a putut fi hrănită printr-un tub introdus în stomac. I s-a făcut şi o traheostomie pentru a putea respira direct prin trahee. După această intervenţie chirurgicală, Noriko n-a mai putut vorbi. Cât de traumatizant trebuie să fi fost acest lucru pentru Noriko, care fusese o femeie plină de viaţă! Suntem Martori ai lui Iehova, iar Noriko şi fiicele noastre erau evanghelizatoare cu timp integral. Acum Noriko respiră cu ajutorul unui aparat şi stă mai tot timpul în pat.

Totuşi, Noriko nu se dă bătută! De pildă, ea asistă la întrunirile creştine în scaunul cu rotile, având respiratorul fixat de scaun. Întrucât auzul ei a fost grav afectat, una din fete scrie cu litere mari ideile prezentate ca să se poată bucura şi Noriko de program. Chiar dacă a întrerupt serviciul cu timp integral, soţia mea continuă să le scrie scrisori oamenilor pentru a le împărtăşi speranţa pe care ne-o dă Biblia. În acest sens foloseşte un echipament special instalat la calculatorul nostru (2 Petru 3:13; Revelaţia 21:1–4).

Ne-am implicat cu toţii în îngrijirea lui Noriko. Ambele fiice şi-au schimbat locul de muncă pentru a putea da o mână de ajutor acasă. Eu şi fiicele noastre ne ocupăm de treburile gospodăreşti pe care înainte le făcea Noriko.

În unele dimineţi, Noriko pare obosită, iar eu îmi zic: „Aş vrea să-i spun s-o lase mai moale azi“. Dar ea vrea să le împărtăşească mesajul biblic altora. Când îi pregătesc calculatorul, ochii încep să-i strălucească de bucurie. Când scrie, se simte mai bine. Am ajuns să înţeleg cât de important este ‘să avem întotdeauna multe de făcut în lucrarea Domnului’ (1 Corinteni 15:58).

Relatarea lui Jason Stuart (bolnav de SLA), apărută în numărul din ianuarie 2006 al revistei Treziţi-vă!, a ajutat-o mult pe Noriko să nu se lase pradă descurajării. De fapt, când unii membri ai personalului medical se întreabă cum de reuşeşte să-şi păstreze atitudinea pozitivă, Noriko le „vorbeşte“ despre articol şi le oferă câte o copie. Soţia mea prinde putere când le împărtăşeşte altora convingerile ei religioase.

Deşi suntem căsătoriţi de 30 de ani, în ultimii trei ani am ajuns să apreciez la ea calităţi pe care înainte le luam de la sine înţeles. Sunt fericit că m-am căsătorit cu ea!

 [Chenarul/Fotografiile de la pagina 25]

Cum am înfruntat moartea fetiţei noastre

Relatare de Fernando şi Dilma Freitas (Statele Unite)

„Suferinţa provocată de moartea unui copil nu se poate descrie în cuvinte. Nu există durere mai mare.“

FETIŢA noastră, căreia i-am pus numele Precious, a murit în 16 aprilie 2006. N-avea decât zece zile. Când Dilma era în luna a treia de sarcină, medicii au descoperit că inima copilului prezenta o gravă afecţiune. Pe măsură ce momentul naşterii se apropia, era tot mai clar că fetiţa noastră avea să moară la scurt timp după naştere, asta în cazul în care trăia până atunci. Nouă însă ne era foarte greu să acceptăm acest lucru. Mai aveam trei fetiţe sănătoase şi nu puteam crede că Precious urma să moară.

După ce Precious a venit pe lume, un medic specializat în anomalii cromozomiale a diagnosticat-o cu trisomie 18, o boală rară ce afectează doar 1 din 5 000 de copii. Era evident că nu avea să trăiască mult timp. Ne simţeam complet neputincioşi. Singurul lucru pe care îl puteam face era să-i fim alături în puţinele zile pe care le avea de trăit. Asta am şi făcut.

Suntem foarte fericiţi că zece zile ne-am putut bucura de micuţa noastră Precious. Nu doar noi, ci şi fetele noastre s-au ataşat mult de ea. Am ţinut-o în braţe, i-am vorbit, am strâns-o la piept, am pupat-o şi am făcut o mulţime de fotografii cu ea. Chiar am încercat să ne dăm seama cu cine semăna cel mai mult. Medicul care îi pusese diagnosticul ne vizita zilnic la spital. A plâns împreună cu noi şi ne-a spus cât de mâhnit era şi el din cauza acestei situaţii. În timp ce stătea de vorbă cu noi, el chiar a desenat chipul fetiţei noastre ca să-şi amintească de ea şi ne-a dat şi nouă o copie.

Ca Martori ai lui Iehova suntem încredinţaţi că, aşa cum învaţă Biblia, Dumnezeu va transforma pământul în paradis şi îi va readuce la viaţă pe pământ pe cei ce au murit, inclusiv pe copiii mici asemenea lui Precious (Iov 14:14, 15; Ioan 5:28, 29). Aşteptăm cu nerăbdare ziua când o vom ţine din nou în braţe. De fiecare dată când auzim cuvântul „paradis“, această speranţă ne umple inima de bucurie. Până atunci însă, găsim mângâiere la gândul că ea se află în memoria lui Dumnezeu şi că nu mai suferă (Eclesiastul 9:5, 10).