Lumea în obiectiv
Lumea în obiectiv
Ministerul Cultelor din Serbia a acceptat cererea de înregistrare înaintată de persoana juridică ce reprezintă religia Martorilor lui Iehova. Potrivit dosarelor guvernului, Martorii lui Iehova sunt activi în această ţară cel puţin din 1930.
Se estimează că 95% din muzica descărcată în 2009 de pe net, la nivel mondial, a fost descărcată ilegal. (TIME, SUA)
Cutremurele — „cele mai devastatoare dezastre“
„Dintre toate catastrofele produse în ultimul deceniu, cutremurele au fost cele mai devastatoare“, precizează Strategia Internaţională a Naţiunilor Unite pentru Reducerea Dezastrelor, cu sediul la Geneva (Elveţia). Dintre cei care şi-au pierdut viaţa într-o calamitate în această perioadă, aproape 60% au fost victime ale cutremurelor. Acest „dezastru natural“ continuă să reprezinte o ameninţare serioasă, având în vedere că 8 din cele 10 oraşe cu cele mai mari populaţii din lume sunt situate pe falii tectonice. În ultimii 10 ani, 3 852 de dezastre naturale au cauzat moartea a peste 780 000 de oameni.
Profesie periculoasă
„În 2009, 110 jurnalişti au fost ucişi în exerciţiul funcţiunii, în acest an înregistrându-se cele mai multe decese din ultimul deceniu“ în rândul celor ce practică jurnalismul, dezvăluie un raport al Institutului Internaţional de Presă, cu sediul la Viena (Austria). În zone de conflict precum Afghanistan, Irak, Pakistan şi Somalia, „jurnaliştii au fost ţinta unor atacuri deliberate“ în ultimii ani, afirmă raportul. Drept urmare, „evenimentele complexe“ ce au loc în aceste zone sunt mai puţin mediatizate şi „îngrijorător de puţin înţelese“. În ultimul deceniu, cea mai periculoasă ţară pentru jurnalişti a fost Irakul, urmată în ordinea gradului de risc de Filipine, Columbia, Mexic şi Rusia.
Importurile ieftine descurajează hoţii
„Abundenţa de electronice ieftine importate“ i-ar putea scoate în şomaj pe spărgătorii britanici, semnalează un raport din Londra dat publicităţii de agenţia de presă Reuters. Raportul îl cita pe James Treadwell, profesor de criminologie la Universitatea Leicester (Anglia). Preţurile DVD playerelor noi sunt atât de mici, încât la mâna a doua aceste aparate aproape că nu mai au valoare. „Pur şi simplu nu merită să fie furate“, spune Treadwell. Cu toate acestea, preţurile mici n-au dus la eliminarea furturilor. Hoţii au pus acum ochii pe obiecte mai scumpe şi mai căutate pe piaţă, ‘precum telefoanele mobile şi iPod-urile, pe care oamenii le poartă cu ei’. Astfel, spargerilor le-au luat locul alte forme de furt, cum ar fi jaful.