De ce recurg unii oameni la violenţă

JOSEBA, care trăieşte în Spania, a fost întrebat de ce a intrat într-o grupare militantă. „Asuprirea şi nedreptăţile la care am fost supuşi în acea vreme deveniseră de nesuportat“, mărturiseşte el. „În Bilbao, oraşul în care locuiam, poliţia obişnuia să dea buzna în casele oamenilor, să-i bată şi să-i aresteze.“

Joseba a adăugat: „Într-o dimineaţă am fost arestat pentru că mi-am exprimat părerea în legătură cu astfel de abuzuri ale poliţiei. Eram atât de furios, încât, pentru a îndrepta situaţia, eram gata să fac orice, chiar să recurg la violenţă, dacă era necesar“.

Asuprirea trezeşte dorinţa de răzbunare

Deşi nu justifică violenţa, Biblia recunoaşte că „asuprirea îl poate face pe cel înţelept să se poarte nebuneşte“, cu alte cuvinte, să acţioneze iraţional (Eclesiastul 7:7). Mulţi ajung stăpâniţi de furie când sunt trataţi în mod nedrept din cauza rasei lor, a religiei lor sau a naţiunii lor.

De exemplu, Hafeni, menţionat în articolul precedent, spune: „Ţara ne-a fost luată în mod abuziv. La fel cum animalele se luptă pentru teritoriu, şi nouă ni s-a părut firesc să ne luptăm pentru teritoriul nostru şi pentru drepturile noastre“. Într-o declaraţie dată publicităţii după moartea sa, autorul unui atac sinucigaş cu bombă a declarat: „Până când nu veţi înceta să ne întemniţaţi, să ne torturaţi ori să ne ucideţi în atacuri cu bombe şi cu gaz, noi nu vom înceta să luptăm!“.

Motive religioase

Deşi majoritatea militanţilor acţionează din considerente laice, deseori ei iau parte la acte violente în virtutea convingerilor lor religioase. Un important şef de stat a primit următorul fax de la un purtător de cuvânt al unei grupări militante: „Nu suntem nici nebuni, nici însetaţi după putere. Suntem în slujba lui Dumnezeu şi de aceea ţinem cu fermitate la poziţia noastră“.

Privitor la motivele religioase invocate, Daniel Benjamin şi Steven Simon au scris în cartea lor intitulată The Age of Sacred Terror: „Într-o lume ce devine tot mai religioasă, din ce în ce mai  mulţi adepţi ai marilor religii, dar şi ai noilor secte ce câştigă teren consideră că violenţa este o cerinţă divină“. Iată ce observaţie a făcut un cercetător după ce a studiat unele dintre „cele mai tulburătoare acte teroriste de pe glob“, cum le-a numit el: „Toţi cei ce comit acte teroriste au în comun credinţa că acţiunile lor sunt aprobate de Dumnezeu, ba chiar poruncite de el“.

Mulţi militanţi religioşi însă au convingeri extremiste, care nu reflectă învăţăturile şi valorile tradiţionale ale religiei din care fac parte.

Minţi şi inimi mutilate

Joseba, menţionat mai înainte, a fost supus unor grave abuzuri când a fost arestat. El spune: „Cruzimea cu care am fost tratat m-a convins că ura mea era justificată. Dacă ar fi trebuit să mor pentru a aduce o schimbare, aş fi făcut-o fără să stau pe gânduri“.

Deseori, grupările militante alimentează dorinţa membrilor lor de a recurge la violenţă prin ceea ce-i învaţă. „Cât timp am stat în taberele de refugiaţi, se organizau adunări în care eram învăţaţi că albii născoceau în permanenţă modalităţi şi mijloace de a-i domina pe negri“, recunoaşte Hafeni. Care a fost rezultatul?

„Simţeam cum ura mea faţă de albi creştea“, adaugă el. „Nu aveam încredere în niciun alb. În cele din urmă, n-am mai putut suporta şi m-am gândit că generaţia noastră trebuie să facă ceva.“

În mod surprinzător, atât Joseba, cât şi Hafeni au reuşit să smulgă din inima lor sentimentele de ură şi neîncredere adânc înrădăcinate. Ce anume le-a sensibilizat mintea şi inima? În următorul articol vom afla răspunsul.

[Text generic pe pagina 6]

„Cruzimea cu care am fost tratat m-a convins că ura mea era justificată. Dacă ar fi trebuit să mor pentru a aduce o schimbare, aş fi făcut-o fără să stau pe gânduri.“ (Joseba)