Rolul decisiv al vremii în cursul istoriei

ÎN PAGINILE istoriei găsim evenimente remarcabile în deznodământul cărora vremea a jucat un rol decisiv. Prezentăm în cele ce urmează două astfel de exemple.

Loviţi de furtună

În 1588, regele Filip al II-lea al Spaniei a trimis o flotă militară, cunoscută sub numele de Invincibila Armada, să invadeze Anglia. Însă lucrurile nu au mers strună, căci vremea le-a dat spaniolilor toate planurile peste cap.

Armada a pătruns în Canalul Mânecii, unde a fost întâmpinată de o escadră de corăbii englezeşti. Acestea, mult mai uşoare şi mai rapide, au atacat galioanele spaniolilor, provocându-le însă puţine daune. Apoi, Armada a ancorat în Calais, având ordin să ia la bord trupe care, conform planului, urmau să participe la invadarea Angliei.

La adăpostul întunericului, englezii şi-au incendiat câteva corăbii fără echipaj, pe care vântul şi curenţii prielnici le-au mânat spre navele spaniole ancorate. Cuprinşi de panică, marinarii de pe unele galioane au tăiat ancorele pentru a evita impactul cu corăbiile incendiare. Cu toate acestea, acţiunea lor pripită avea să se dovedească mai târziu o mare greşeală.

După incidentul de la Calais, ambele flote s-au îndreptat spre Marea Nordului, cu vântul la pupa. Rămase fără praf de puşcă, navele englezeşti s-au retras spre coasta Angliei. Vântul fiindu-i potrivnic, iar drumul spre casă blocat de englezi, spaniolii s-au văzut siliţi să o ia spre nord, să ocolească Scoţia, să coboare apoi spre sud, trecând pe lângă Irlanda, ca într-un târziu să ajungă în Spania.

Flota spaniolă era acum la mare strâmtorare: alimentele şi apa erau pe sfârşite, navele, avariate, mulţi marinari, grav răniţi, iar alţii, bolnavi de scorbut. Drept urmare, întregul echipaj al flotei a trecut la raţii foarte mici, ceea ce nu a făcut decât să slăbească şi mai mult puterile marinarilor.

După ce a ocolit Scoţia, Armada a fost împinsă spre ţărmurile Irlandei de o furtună  năprasnică iscată în Atlantic. Soluţia într-o asemenea situaţie ar fi fost aruncarea ancorelor şi aşteptarea unui vânt prielnic. Întrucât multe ancore fuseseră tăiate pentru a se evita ciocnirea cu corăbiile incendiare, 26 de galioane au naufragiat în apropierea coastei irlandeze, în dezastru pierind peste 5 000 de oameni.

Când a ajuns în sfârşit în Spania, Armada pierduse 20 000 de oameni. Factorul determinant în greul tribut de vieţi omeneşti şi de pierderi materiale a fost, după cât se pare, vremea. Sau cel puţin aşa au socotit olandezii. Ulterior, pe o medalie bătută în amintirea înfrângerii Invincibilei Armade, olandezii au dat glas credinţei populare potrivit căreia dezastrele naturale sunt provocate de Dumnezeu. Pe medalie se poate citi: „Iehova a suflat, iar ei s-au risipit“.

Înfrânţi de ploaie

Un alt eveniment care a schimbat faţa lumii şi în care vremea a jucat un rol important a fost Bătălia de la Waterloo, din 1815. Potrivit consemnărilor istorice, în doar câteva ore, peste 70 000 de oameni au fost răpuşi sau răniţi pe câmpul de luptă de la Waterloo, aflat la circa 21 km sud de Bruxelles (Belgia). Ducele de Wellington, om politic şi militar britanic, a fost cel care a ales câmpul de bătălie, situându-se într-o poziţie avantajoasă. Deşi armata franceză depăşea numeric trupele lui Wellington, Napoleon trebuia să înfrângă inamicul înainte de lăsarea serii, deoarece, pe parcursul nopţii, Wellington urma să primească întăriri din partea armatei prusace. Şi în această bătălie, vremea a fost factorul hotărâtor.

În noaptea dinaintea luptei au căzut ploi torenţiale. Pentru majoritatea soldaţilor, acea noapte a fost una dintre cele mai îngrozitoare din viaţa lor. Unii au reuşit să-şi ridice câte un cort mic, dar, aşa cum se plângea un soldat, patul le era atât de ud de parcă s-ar fi aflat pe fundul unui lac. Câmpia îmbibată cu apa ploii s-a transformat într-o adevărată mlaştină. Ca să-l învingă cât mai repede pe Wellington, Napoleon a vrut să-şi lanseze atacul la revărsatul zorilor. N-a reuşit însă să atace decât după câteva ore.

Motivul principal al întârzierii a fost starea câmpului de luptă, care trebuia să fie cât de cât uscat. Noroiul îngreuna mult folosirea tunurilor, armele preferate de Napoleon. Din cauza mocirlei, soldaţii le urneau cu greu, motiv pentru care inamicul era în afara bătăii tunurilor. În plus, ghiulelele ar fi trebuit să ricoşeze din pământ, provocând astfel daune şi mai mari trupelor lui Wellington. Aceasta însă nu s-a întâmplat, căci ghiulelele se înfundau în pământul jilav. În asemenea condiţii, victoria părea improbabilă! De fapt, din pricina vremii nefavorabile, armata lui Napoleon a fost înfrântă, iar el a fost dus în exil.

Vremea, aşadar, a avut un rol decisiv în deznodământul celor două evenimente amintite ce au zguduit scena lumii şi au înlesnit totodată ascensiunea Imperiului Britanic.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 24]

Invincibila Armada

[Provenienţa ilustraţiei]

© 19th era/Alamy

[Legenda ilustraţiei de la pagina 25]

Bătălia de la Waterloo

[Provenienţa ilustraţiei]

© Bettmann/CORBIS