De la cititorii noştri
De la cititorii noştri
Îngrijirea bolnavilor în stadiu terminal (iulie 2011) Sunt asistentă socială şi am făcut practică la un centru de îngrijiri paliative. Pot confirma din proprie experienţă că tot ce aţi scris în articol este perfect adevărat. În lumea de azi, unităţi dotate cu echipamente adecvate îngrijirii bolnavilor în stadiu terminal sunt o necesitate stringentă. Aştept cu nerăbdare venirea Regatului lui Dumnezeu, sub domnia căruia nimeni nu va spune „Sunt bolnav“, iar Dumnezeu va şterge lacrimile de pe toate feţele (Isaia 33:24; Revelaţia 21:3, 4).
M. R., Italia
Ce rol are tiroida în organism? (mai 2009) Vă mulţumesc foarte mult pentru acest articol. Cu câtva timp în urmă am aflat că am probleme cu tiroida, dar nu am făcut nimic pentru a le rezolva. Totuşi, după ce am citit articolul, am mers la un specialist, care mi-a spus că am boala Graves. Din fericire, a fost descoperită la timp, simptomele fiind încă uşoare. Vă mulţumesc foarte mult!
T. K., Japonia
O carte demnă de încredere — Părţile I–VII (noiembrie 2010 – mai 2011) Vă mulţumesc pentru seria de şapte articole de înaltă erudiţie, splendid redactate, care s-au concentrat asupra principalelor puteri din istoria biblică. Mi-ar plăcea să avem aceste capodopere reunite într-o singură broşură. Seria, bogată în informaţii istorice, are puterea de a spori în noi respectul care i se cuvine Autorului profeţiilor biblice, şi anume Iehova.
G. H., Statele Unite
Tinerii se întreabă. . . Ce ar trebui să ştiu despre reţelele sociale? (iulie 2011) Vă mulţumesc pentru acest articol. Am 26 de ani. Intenţionam să-mi deschid cont [pe o reţea de socializare] nu ca să am mai mulţi prieteni, ci pentru că mulţi mă îndemnau să fac asta. Articolul mi-a fost de un real folos. Îţi poţi face prieteni şi dacă nu eşti pe o reţea socială.
M. P., Filipine
Mă aşteptam ca articolul să prezinte reţelele sociale într-o lumină negativă. Însă perspectiva din care a fost abordat subiectul mi s-a părut echilibrată. Erau amintite atât aspecte pozitive, cât şi aspecte negative, oferindu-se sfaturi referitoare la modul în care putem evita posibilele pericole ale socializării online. Mi-a rămas întipărită în minte sugestia de a fi atenţi la postarea pe internet a informaţiilor de natură personală.
C. W., Statele Unite
Cum poţi avea o familie fericită (octombrie 2009) Această ediţie specială a fost de mare ajutor pentru familia noastră. Mi-au plăcut în mod deosebit chenarele intitulate „Fă acest exerciţiu“, din toate cele şapte articole ale seriei. Ca familie, am pus deja în practică sugestiile concrete oferite.
H. H., Coreea
De discutat în familie Vă mulţumesc foarte mult pentru această rubrică. Fetiţei noastre de şase ani îi place mult secţiunea intitulată „Copii, căutaţi imaginile!“ şi adoră să coloreze imaginile. Aceste articole accentuează rolul părinţilor în instruirea copiilor încă de la o vârstă fragedă. Munca pe care o faceţi în folosul celor mici este de nepreţuit.
M. P., Polonia