ÎN 1621, un explorator italian a descoperit în ruinele anticului oraş persan Persepolis o scriere nemaiîntâlnită. Pe parcursul secolului al XIX-lea, arheologii care au făcut săpături în Irak au scos la iveală numeroase inscripţii similare, gravate pe tăbliţe de argilă şi pe pereţii unor palate. Textele păstrează limbile mesopotamiene vorbite de conducători precum Sargon al II-lea, Hammurabi şi Nebucadneţar al II-lea. Scrierea, ale cărei litere erau în formă de cuie, a ajuns să fie cunoscută drept scriere cuneiformă.

Acest gen de scriere a constituit cheia ce a deschis uşa spre cunoaşterea marilor civilizaţii din Mesopotamia antică. Învăţaţii care au lucrat la descifrarea documentelor au socotit necesară realizarea unui dicţionar enciclopedic al limbii akkadiene, cu care erau înrudite dialectul asirian şi cel babilonian.

Covârşitorul proiect a fost demarat de Institutul Oriental al Universităţii din Chicago (SUA) în 1921 şi a fost finalizat 90 de ani mai târziu, în 2011. Rezultatul este monumentalul Dicţionar asirian, care are peste 9 700 de pagini împărţite  în 26 de volume. Prezintă limbile şi dialectele vorbite în Iran, Irak, Siria şi Turcia din mileniul al III-lea î.e.n. până în secolul I e.n.

De ce este dicţionarul o lucrare atât de vastă? De ce a durat atât de mult elaborarea lui? Şi cine ar fi interesat să-l folosească?

„Dicţionarul nu este o simplă listă de cuvinte“, explică Gil Stein, directorul Institutului Oriental din Chicago. „Întrucât detaliază istoria şi uzanţa fiecărui cuvânt, această lucrare unică este în esenţă o enciclopedie culturală a istoriei, a societăţii, a literaturii, a legislaţiei şi a religiei mesopotamiene, precum şi un instrument de cercetare indispensabil oricărui erudit care doreşte să exploreze mărturiile scrise ale civilizaţiei mesopotamiene.“

Editorii au înţeles încă de la început că, „pentru redarea corectă a sensului unui cuvânt, trebuie puse laolaltă toate ocurenţele lui, iar cuvintele trebuie preluate cu atât context cât e necesar pentru a se putea stabili înţelesul lor într-un context anume sau în funcţie de modul în care erau folosite“. Astfel, dicţionarul a devenit o colecţie de citate din texte cuneiforme originale şi traduceri ale lor în care apar cuvintele-titlu.

În ultimele două secole, literalmente milioane de texte cuneiforme au fost aduse la lumină. Ele abordează tematici dintre cele mai variate. Asiro-babiloniana, sau akkadiana, a fost limba internaţională, folosită în relaţiile diplomatice, pe tot cuprinsul Orientului Mijlociu antic. În plus, locuitorii acestei zone au scris literatură, au practicat negoţul, au studiat matematica, astronomia şi magia, au elaborat legi, au inventat şi dezvoltat meserii şi au practicat religia. Nu este de mirare deci că scrierile lor pe aceste teme, dar şi pe altele constituie un adevărat tezaur de informaţii.

Imaginea pe care o zugrăvesc aceste texte nu este cea a unei civilizaţii bizare. „Scrierile dezvăluie manifestări absolut fireşti: oameni care îşi exprimă teama, furia, iubirea sau dorinţa de a fi iubiţi“, afirmă Matthew Stolper, profesor de asiriologie la Universitatea din Chicago, care a lucrat la proiect 30 de ani, cu unele întreruperi. „Există inscripţii ale unor regi în care aceştia se laudă cu măreţia lor, dar şi inscripţii ale altora, care-ţi spun că acei regi nu erau chiar atât de măreţi“, adaugă el. În plus, unele texte găsite în Nuzi, aflat pe teritoriul actualului Irak, atestă dispute juridice de acum 3 500 de ani privitoare la chestiuni precum moştenirea unei văduve, un teren irigat sau un măgar împrumutat.

La finalizarea proiectului au participat asiriologi din întreaga lume. Personalul institutului a petrecut zeci de ani întocmind aproape 2 milioane de fişe cu termenii explicaţi şi utilizarea lor. Primul volum a văzut lumina tiparului în 1956. De atunci, pe măsură ce au fost finalizate, au apărut alte 25 de volume. Întregul set de volume se vinde cu circa 1 600 de euro, însă conţinutul a fost pus la dispoziţia publicului online gratuit.

Au fost necesari 90 de ani pentru definitivarea dicţionarului. Totuşi, cei ce au lucrat la acest proiect colosal îi recunosc limitele. Iată ce se afirmă într-un articol: „Încă nu se cunoaşte semnificaţia anumitor cuvinte; şi, întrucât se fac în permanenţă descoperiri, lucrarea . . . este într-un progres continuu“.