Salt la conţinut

Salt la cuprins

Lumea în obiectiv

Lumea în obiectiv

Israel

Copiii „născuţi cu malformaţii care puteau fi depistate prin screening prenatal“ nu mai pot da în judecată autorităţile medicale „pentru că au permis să se nască“, semnalează Haaretz.com. Părinţii lor însă pot cere în instanţă despăgubiri pentru „cheltuielile suplimentare pe care le presupune creşterea unui copil cu dizabilităţi şi satisfacerea necesităţilor lui tot restul vieţii“.

Australia

În Australia, 8 din 10 cupluri trăiesc în concubinaj înainte de a se căsători.

Grecia

Din statisticile puse la dispoziţie de Ministerul Sănătăţii din Grecia reiese că în primele cinci luni ale anului 2011 s-a înregistrat o creştere cu 40% a cazurilor de suicid faţă de aceeaşi perioadă a anului 2010. Creşterea a coincis cu începutul recentei crize economice.

Statele Unite

Potrivit Consiliului pentru Apărarea Resurselor Naturale, la nivel naţional se risipesc aproape 40% din produsele alimentare. Se estimează că 7% din culturile de plante agricole rămân nestrânse, 17% din preparatele servite în restaurante şi autoserviri rămân neconsumate, iar aproximativ 25% din alimentele cumpărate de familiile americane ajung la gunoi.

Madagascar

Cel mai mic cameleon din lume a fost descoperit recent în Madagascar. Având o lungime de 29 mm, unele dintre aceste şopârle maronii încap pe o unghie! Din cauză că habitatul îi este ameninţat, micuţa vietate este în pericol de extincţie.