DUPĂ ce a călătorit în bazinul mediteranean şi s-a implicat în viaţa politică a Siracuzei, un oraş grec din Sicilia, Platon s-a întors în Atena, unde a întemeiat Academia. Considerată de mulţi prima universitate din Europa, Academia a devenit nucleul cercetărilor matematice şi filozofice ale vremii.

Învăţăturile lui Platon au influenţat profund convingerile religioase a milioane de oameni, inclusiv ale celor ce se consideră creştini — dintre care mulţi cred în mod eronat că aceste convingeri se bazează pe Biblie. Între cele mai semnificative învăţături ale lui Platon este cea potrivit căreia oamenii au un suflet nemuritor, care supravieţuieşte morţii corpului fizic.

Interesul lui Platon faţă de viaţa de apoi a fost considerabil. Cartea Body and Soul in Ancient Philosophy afirmă că „nemurirea sufletului este unul dintre subiectele predilecte ale lui Platon“. Gânditorul era ferm convins că „sufletul este independent de întruparea lui prezentă, rămânând în viaţă după moartea corpului pentru a-şi primi [în viaţa de apoi] binemeritata răsplată ori pedeapsă“, în funcţie de viaţa pe care a dus-o persoana pe pământ. *

Pe parcursul celor nouă veacuri de existenţă, mai exact din anul 387 î.e.n. până în anul 529 e.n., Academia lui Platon şi-a pus amprenta asupra multor minţi. Gândirea platoniciană a pătruns în ţările dominate de Grecia şi Roma. Filozoful evreu Filon din Alexandria a îmbrăţişat şi el platonismul, ca de altfel mulţi conducători religioşi ai creştinătăţii. Astfel, învăţături filozofice păgâne, inclusiv cea a nemuririi sufletului, s-au strecurat în iudaism şi în creştinism.

Potrivit lucrării The Anchor Bible Dictionary, „în vreme ce întreaga teologie creştină se bazează, cel puţin într-o anumită măsură, pe filozofia contemporană greacă, îndeosebi pe platonism, unii gânditori creştini . . . pot fi numiţi pe bună dreptate platonişti creştini“. Observaţi prin comparaţie ce spun următoarele lucrări.

Ce spune Platon: „Persoana noastră este o substanţă nemuritoare prin natura sa, numită suflet; . . . după moarte sufletul se duce la alţi zei să dea socoteală, . . . socoteală pe cât de mângâietoare pentru cel bun, pe atât de plină de spaime pentru nelegiuit“ (Platon, Legile, Cartea a XII-a, editura IRI, 1995).

Ce spune Biblia: Sufletul este persoana însăşi sau viaţa acesteia. Şi animalele sunt suflete. La moarte, sufletul încetează să existe. * Gândiţi-vă la următoarele texte biblice.

• „Primul om Adam a devenit un suflet viu.“ (1 Corinteni 15:45)

• „Dumnezeu a mai zis: «Să dea pământul suflete vii după specia lor: animale domestice, alte creaturi care se mişcă şi animale sălbatice ale pământului».“ (Geneza 1:24)

• „Sufletul meu să moară.“ (Numerele 23:10)

• „Sufletul care păcătuieşte, acela va muri.“ (Ezechiel 18:4)

Evident, Biblia nu învaţă că sufletul supravieţuieşte morţii corpului fizic. Prin urmare, vă îndemnăm să vă întrebaţi: „Sunt convingerile mele bazate pe Biblie sau pe filozofia lui Platon?“.