AJUTOR PENTRU FAMILII | TINERI
Cum să te împotriveşti tentaţiilor
DIFICULTATEA
„Uneori, fetele îmi cer numărul de telefon şi îmi spun că vor să se combine cu mine. Eu le refuz şi mă îndepărtez. Însă undeva, într-un colţ al minţii mele, îmi stăruie gândul: Dacă îi dădeam numărul meu? Sincer, unele fete sunt foarte drăguţe. Nu e greu să te gândeşti: De ce nu?” (Cătălin *, 16 ani)
Te confrunţi şi tu, asemenea lui Cătălin, cu tentaţii? Dacă da, poţi câştiga bătălia.
CE AR TREBUI SĂ ŞTII
Cu toţii suntem expuşi tentaţiilor, chiar şi adulţii. Tentaţiile pot îmbrăca multe forme. Apostolul Pavel nu mai era tânăr când a scris: „Într-adevăr, . . . îmi place legea lui Dumnezeu, dar văd în mădularele mele o altă lege, care poartă război împotriva legii minţii mele şi mă ţine captiv sub legea păcatului” (Romani 7:22, 23). În pofida presiunilor, Pavel a reuşit să nu cedeze tentaţiilor. Şi tu poţi! La urma urmei, de ce să fii sclavul dorinţelor tale? (1 Corinteni 9:27) Faptul de a învăţa să te împotriveşti tentaţiilor cât eşti încă tânăr te va scuti de multe îngrijorări acum şi se va dovedi o aptitudine de mare folos în viaţa de adult.
Mass-media alimentează tentaţiile. Biblia vorbeşte despre „dorinţele tinereţii”, care sunt în sine foarte puternice (2 Timotei 2:22). Însă multe dintre filmele, emisiunile TV, muzica şi cărţile destinate tinerilor intensifică aceste dorinţe, lăsând impresia că nu e nimic greşit în a ceda tentaţiei. De pildă, dacă două personaje dintr-un film „se iubesc”, mai mult ca sigur la un moment dat vor avea relaţii sexuale. Cu toate acestea, Biblia spune că bărbaţii şi femeile adevărate au puterea de ‘a se abţine de la dorinţele carnale’ (1 Petru 2:11). Aceasta înseamnă că poţi alege să rezişti tentaţiei. Cum?
CE POŢI FACE?
Cunoaşte-ţi slăbiciunile. Niciun lanţ nu este mai rezistent decât cea mai slabă verigă a lui. În mod asemănător, hotărârea ta de a face ce este drept poate „ceda” chiar în aspectele în care eşti cel mai vulnerabil. Cu privire la ce domenii trebuie să fii în gardă? (Principiu biblic: Iacov 1:14)
Anticipează tentaţia. Gândeşte-te la situaţii în care te-ai putea confrunta cu unele tentaţii. Repetă în minte cum te vei împotrivi acestora. (Principiu biblic: Proverbele 22:3)
Întăreşte-ţi convingerile. Biblia arată că, atunci când a fost tentat să comită imoralitate sexuală, Iosif a spus: „Cum aş putea să fac un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” (Geneza 39:9). Cuvintele „cum aş putea” arată că Iosif avea convingeri puternice privitoare la ce este bine şi ce este rău. Tu ai?
Găseşte-ţi prieteni care să te susţină. Poţi evita multe tentaţii în viaţă alegându-ţi prieteni dintre cei care îţi împărtăşesc convingerile morale. Biblia spune: „Cine umblă cu înţelepţii devine înţelept” (Proverbele 13:20).
Evită situaţiile care amplifică tentaţiile. De exemplu:
-
Nu permite să fii singur cu o persoană de sex opus.
-
Nu folosi internetul la o oră sau într-un loc în care te-ai putea simţi tentat să te uiţi la materiale pornografice.
-
Stai departe de oameni a căror vorbire şi conduită fac ca răul să pară atrăgător.
Ce norme care să te ajute să eviţi tentaţiile ţi-ai putea stabili? (Principiu biblic: 2 Timotei 2:22)
Roagă-te pentru ajutor. Isus le-a spus discipolilor săi: „Rugaţi-vă neîncetat, ca să nu cădeţi în ispită!” (Matei 26:41). Adevărul este că Iehova Dumnezeu vrea să rezişti tentaţiilor şi te poate ajuta. Biblia spune: „Dumnezeu . . . nu va lăsa să fiţi ispitiţi peste ceea ce puteţi îndura, ci, împreună cu ispita, va pregăti şi calea de ieşire, ca s-o puteţi suporta” (1 Corinteni 10:13).
^ par. 4 Numele a fost schimbat.