SUBIECTUL DE COPERTĂ
Ce înseamnă a avea cu adevărat succes?
CE POATE fi mai rău decât eşecul? Falsul succes. Când dai greş, poţi lua măsuri să îndrepţi lucrurile. În cel mai rău caz, poţi să înveţi din acea experienţă şi să te străduieşti să procedezi mai bine pe viitor.
Însă nu la fel stau lucrurile în cazul falsului succes. Acesta îţi lasă impresia că câştigi, când în realitate pierzi. Când ajungi să-ţi dai seama că trebuie să faci o schimbare, ar putea fi prea târziu.
Să luăm un exemplu. Isus Cristos a întrebat cândva: „Ce folos va avea un om dacă va câştiga întreaga lume, dar îşi va pierde sufletul [viaţa]?” (Matei 16:26). Cuvintele lui Isus li s-ar putea aplica foarte bine celor ce îşi axează existenţa asupra câştigării de bani şi a lucrurilor ce pot fi cumpărate cu bani – însăşi esenţa falsului succes. „Dacă nu te gândeşti decât la următoarea ta promovare, la modul în care să câştigi mai mulţi bani sau să-ţi cumperi mai multe lucruri, nu-ţi hrăneşti deloc sufletul”, scrie Tom Denham, consilier pe probleme de carieră. „Când îţi măsori succesul în termeni financiari dai dovadă de superficialitate, iar în timp vei simţi un imens gol interior.”
Mulţi oameni sunt de acord cu aceste cuvinte. În cadrul unui sondaj condus în Statele Unite, „faptul de a avea mulţi bani” s-a situat doar pe locul al 20-lea pe o listă cu 22 de „factori ce contribuie la o viaţă de succes”. Pe primele locuri s-au aflat sănătatea, relaţiile bune cu alţii şi un loc de muncă plăcut.
Evident, majoritatea oamenilor pot face diferenţa dintre falsul succes şi adevăratul succes, cel puţin când sunt întrebaţi. Însă mai greu le este să ia decizii care să reflecte un punct de vedere corect asupra succesului.