ORBIREA sau afecţiunile oculare grave pot avea multe cauze, între care leziuni şi boli. Acestea pot afecta ochii, nervul optic sau creierul. Persoanele care îşi pierd vederea, total sau parţial, încearcă deseori sentimente de negare, durere şi teamă. Cu toate acestea, multe învaţă să facă faţă situaţiei cu succes şi au parte de o viaţă plină de satisfacţii.

În general, ochii reprezintă principala noastră sursă de informaţii despre lumea înconjurătoare. Astfel, când o persoană îşi pierde vederea, ea ajunge să se bazeze mult mai mult pe celelalte simţuri: auditiv, olfactiv, tactil şi gustativ.

Potrivit revistei Scientific American, cercetările din domeniul neuroplasticităţii lasă să se înţeleagă că creierul are capacitatea de „a se modifica în urma experienţei”. În articol se mai spune: „Numeroase dovezi arată că, atunci când creierul nu primeşte stimuli prin intermediul unui anumit simţ, el are capacitatea de a se reorganiza pentru a susţine şi a dezvolta alte simţuri”. Să analizăm câteva informaţii în acest sens.

Auzul: De la voci la paşi, sunetele pot crea o imagine mintală. „Am învăţat să-mi amintesc şi să recunosc oamenii după voce sau chiar după felul în care merg”, spune un bărbat orb pe nume Fernando. Juan, şi el orb, recunoaşte: „Pentru un nevăzător, vocea unei persoane reprezintă identitatea acesteia”. În plus, la fel ca fiecare dintre noi, o persoană nevăzătoare e atentă la tonul vocii, care poate transmite o varietate de emoţii.

Pentru urechea formată a unui nevăzător, sunetele oferă foarte multe informaţii şi despre mediul în care se află, de la sensul de mers al maşinilor până la dimensiunea unei camere sau poziţia unor obstacole.

Mirosul: Simţul olfactiv poate fi şi el o bogată sursă de informaţii, şi nu doar despre sursa aromelor. De exemplu, când  o persoană oarbă parcurge un anumit traseu, simţul olfactiv o poate ajuta să-şi întocmească o hartă mintală care include cafenele, restaurante, pieţe şi aşa mai departe. Desigur, la „hartă” se adaugă şi sunetele familiare, precum şi detaliile obţinute prin intermediul simţului tactil.

Simţul tactil: „Degetele sunt ochii mei”, spune Francisco. Raza de acţiune a acestor „ochi” poate fi extinsă prin intermediul unui baston. Manasés, care s-a născut orb şi a învăţat să folosească bastonul în copilărie, spune: „Ştiu exact unde mă aflu mulţumită celorlalte simţuri, memoriei şi elementelor permanente de pe trotuar pe care le detectez cu ajutorul bastonului”.

De asemenea, simţul tactil le permite multor nevăzători să citească literatură publicată în Braille. De fapt, în zilele noastre, o persoană oarbă are acces la numeroase resurse pentru a-şi îmbogăţi viaţa pe plan intelectual şi spiritual. Pe lângă publicaţii în Braille, are la dispoziţie înregistrări audio şi tehnologie computerizată. Cu ajutorul acestor mijloace, un nevăzător poate citi Biblia şi numeroase auxiliare de studiere a Bibliei. *

 Accesul la astfel de publicaţii le-a adus multă mângâiere şi speranţă lui Paqui şi soţului ei, menţionaţi la începutul articolului. Ei beneficiază şi de sprijinul unei familii spirituale, congregaţia locală a Martorilor lui Iehova. „În prezent, reuşim să ducem o viaţă plină de sens şi relativ independentă”, spune Paqui.

Este adevărat, lipsa vederii prezintă provocări particulare. Însă cei ce depăşesc aceste provocări şi îşi continuă viaţa cu bucurie sunt dovezi vii ale tenacităţii şi capacităţii de adaptare a omului!