Salt la conţinut

Salt la cuprins

UN GUVERN CARE VA MERGE LA RĂDĂCINA PROBLEMEI

„Pacea nu va avea sfârșit”

„Pacea nu va avea sfârșit”

Organizația Națiunilor Unite promovează din ce în ce mai mult conceptul de „cetățenie globală”. Unele dintre obiectivele organizației sunt încurajarea cooperării internaționale, respectarea drepturilor omului și ocrotirea planetei. De ce? „Schimbările climatice, crima organizată, inegalitățile crescânde, conflictele nesoluționate, strămutarea în masă a oamenilor, terorismul global, bolile infecțioase și alte pericole asemănătoare nu țin cont . . . de granițe”, a declarat Maher Nasser în revista UN Chronicle.

Alții au mers chiar mai departe susținând ideea unui guvern mondial. Printre aceștia se numără filozoful, poetul și omul politic italian Dante Alighieri (1265-1321) și fizicianul Albert Einstein (1879-1955). Dante considera că pacea nu poate dura într-o lume divizată politic. Un „regat care se dezbină și se ridică împotriva lui însuși se ruinează”, a spus el, citând cuvintele lui Isus Cristos. (Luca 11:17)

La scurt timp după Cel de-Al Doilea Război Mondial, în care au fost folosite două bombe atomice, Albert Einstein a trimis o scrisoare deschisă Adunării Generale a Națiunilor Unite. „Națiunile Unite, spunea el, trebuie să acționeze fără întârziere și să creeze condițiile necesare siguranței internaționale punând bazele unui guvern mondial autentic.”

Dar ar fi oare posibil ca politicienii care ar alcătui un astfel de guvern să rămână neatinși de corupție, să nu devină incompetenți și să nu dezvolte un caracter opresiv? Sau ar tinde și ei, la fel ca alții, să dobândească astfel de trăsături nocive? Aceste întrebări ne duc cu gândul la cuvintele lordului Acton, istoric britanic: „Puterea tinde să corupă, iar puterea absolută corupe în mod absolut”.

Oricum ar sta lucrurile, dacă familia umană vrea să se bucure de pace și armonie autentice, ea trebuie să fie unită. Cum se poate realiza acest deziderat? Este el realist? Potrivit Bibliei, da. El poate fi realizat și chiar va fi! Cum anume? Nu prin intermediul unui guvern alcătuit din politicieni coruptibili, ci prin intermediul unui guvern instituit de Dumnezeu. Mai mult, prin acest guvern, Dumnezeu își va exercita dreptul – care i se cuvine doar lui – de a domni peste creația sa. Ce este acest guvern? Biblia îl numește „Regatul [sau Împărăția] lui Dumnezeu”. (Luca 4:43)

„SĂ VINĂ REGATUL TĂU”

Isus Cristos s-a referit la Regatul lui Dumnezeu când a spus în rugăciunea-model: „Să vină Regatul tău. Să se facă voința ta . . . pe pământ”. (Matei 6:9, 10) Într-adevăr, Regatul lui Dumnezeu va asigura îndeplinirea voinței lui Dumnezeu pe pământ, nu a oamenilor egoiști și avizi de putere.

Regatul lui Dumnezeu mai este numit „Regatul cerurilor”. (Matei 5:3) De ce? Deoarece va guverna asupra pământului, însă nu de pe pământ, ci din cer. Gândește-te ce va însemna aceasta. El nu va pretinde sprijin material sau financiar. Ce ușurare va fi pentru supușii săi de pe pământ!

Așa cum și sugerează termenul „regat”, Regatul lui Dumnezeu este o formă de guvernământ regală. El are în frunte un Rege, pe Isus Cristos, care a primit autoritate de la Dumnezeu. Biblia spune referitor la Isus:

  • „Conducerea va fi pe umărul lui. . . . Conducerea sa se va extinde peste tot și pacea nu va avea sfârșit.” (Isaia 9:6, 7)

  • „Și i s-a dat stăpânire, onoare și un regat, pentru ca oamenii din toate popoarele, din toate națiunile și de toate limbile să-i slujească cu toții. Stăpânirea lui . . . nu va trece.” (Daniel 7:14)

  • „Regatul lumii a devenit Regatul Domnului nostru [al lui Dumnezeu] și al Cristosului său.” (Revelația 11:15)

Ca împlinire a rugăciunii-model rostite de Isus, Regatul lui Dumnezeu va îndeplini în totalitate voința lui Dumnezeu pe pământ. Sub acest Regat, toți oamenii vor învăța să se îngrijească de planetă, astfel încât aceasta să se regenereze și să freamăte de viață!

Mai presus de orice, Regatul lui Dumnezeu își va instrui supușii. Toți vor fi învățați aceleași norme. Nu vor exista disensiuni sau dezbinare. „Nu se va face niciun rău și nicio pagubă . . . , căci pământul va fi plin de cunoștința lui Iehova așa cum fundul mării este acoperit de ape”, se spune în Isaia 11:9.

Locuitorii pământului vor fi atunci adevărați cetățeni ai globului, care iubesc pacea, ceea ce Națiunile Unite nu au reușit să realizeze. Ei „vor găsi desfătare în belșug de pace”, se spune în Psalmul 37:11. În timp, cuvinte precum „criminalitate”, „poluare”, „sărăcie” și „război” vor dispărea din vocabularul nostru. Când se va întâmpla aceasta? Când va prelua Regatul lui Dumnezeu conducerea asupra pământului? Și cum va face acest lucru? Ce foloase poți avea și tu grație conducerii sale? Vom vedea în continuare.