ȚĂRI ȘI POPOARE
O vizită în Spania
SPANIA este o țară ce se remarcă prin diversitate, nu numai în privința peisajului, ci și a locuitorilor. O mare parte din țară este acoperită de lanuri de grâu, podgorii și plantații de măslini. În sud, la o distanță de numai 14 km se află continentul african.
Oameni din multe popoare, printre care fenicieni, greci și cartaginezi, au migrat în acest colț sud-vestic al Europei. Romanii au ajuns pe aceste meleaguri în secolul al III-lea î.e.n. și au numit provincia nou cucerită Hispania. Apoi, teritoriul a fost ocupat, pe rând, de vizigoți și de mauri, fiecare lăsând în urma lor o vastă moștenire culturală.
În 2015, Spania a fost vizitată de peste 68 de milioane de turiști. Mulți dintre aceștia vin aici pentru
clima caldă, pentru plajele însorite și pentru tezaurul ei artistic, istoric și arhitectural bogat. Și bucătăria spaniolă atrage nenumărați turiști. Aceasta include fructe de mare, jamon, tocane bogate, salate și legume gătite sau condimentate cu ulei de măsline. Tortilla española, paella și tapas sunt renumite în întreaga lume.Spaniolii sunt prietenoși și deschiși. Cei mai mulți se declară romano-catolici, însă relativ puțini dintre ei asistă la Liturghie. În ultimii ani, Spania și-a deschis porțile unui val de imigranți din Africa, Asia și America Latină. Multor imigranți le face plăcere să discute despre credința și obiceiurile lor. Martorii lui Iehova au purtat discuții frumoase cu aceștia și au reușit să-i ajute pe mulți să afle ce spune Biblia cu privire la diferite subiecte.
În 2015, peste 10 500 de Martori au ajutat în mod voluntar la construirea sau renovarea a 70 de săli ale Regatului, locurile lor de închinare. Autoritățile municipale le-au pus la dispoziție terenuri pentru unele dintre aceste proiecte. Pentru a-i ajuta pe imigranți, Martorii lui Iehova țin întruniri în peste 30 de limbi, în afară de spaniolă. În 2016, peste 186 000 de persoane au asistat la o întrunire specială organizată de Martorii lui Iehova pentru a comemora moartea lui Isus Cristos.