Salt la conţinut

Salt la cuprins

Arată empatie

Arată empatie

Problema

Când ne concentrăm prea mult la cât de diferiți sunt alții de noi, putem ajunge să credem că acele diferențe sunt defecte. Ba chiar am putea să-i considerăm inferiori pe cei ce sunt diferiți. Dacă adoptăm această concepție greșită, ne va fi greu să arătăm empatie. Lipsa de empatie ar putea fi „simptomul” unei probleme mai ascunse: prejudecățile.

Principiu biblic

„Bucurați-vă cu cei ce se bucură, plângeți cu cei ce plâng.” (ROMANI 12:15)

Ce înseamnă? Simplu spus, arată empatie. Empatia este capacitatea de a te pune în locul altcuiva și de a simți ce simte el.

De ce e important să arăți empatie

Când arătăm empatie față de cineva, conștientizăm cât de mult ne asemănăm cu persoana respectivă. Realizăm că simte și poate chiar reacționează ca noi. Dacă manifestăm empatie, reușim să înțelegem că toți oamenii, indiferent de mediul din care provin, fac parte din familia umană. Cu cât ne concentrăm mai mult la asemănările dintre noi, cu atât îi vom judeca pe alții mai puțin.

Empatia ne ajută și să-i respectăm pe ceilalți. Anne-Marie, din Senegal, obișnuia să-i privească de sus pe cei ce făceau parte din castele așa-zis inferioare. Ea povestește cum a ajutat-o empatia să se schimbe: „Când am văzut cu ce greutăți se confruntau cei din castele inferioare, m-am întrebat cum m-aș simți eu dacă aș fi în locul lor. Ulterior, am conștientizat că nu le sunt cu nimic superioară și că nu făcusem nimic care să mă situeze deasupra lor”. Într-adevăr, dacă ne străduim să înțelegem problemele prin care trece cineva, îl vom critica mai puțin și vom fi mai empatici.

Ce poți face

Încearcă să vezi dincolo de diferențe și să găsești asemănări între tine și cei ce aparțin grupului despre care ai o părere proastă. De exemplu, gândește-te cum se simt ei. . .

Dacă manifestăm empatie, înțelegem că toți oamenii fac parte din familia umană

  • când iau masa cu familia;

  • la sfârșitul unei zile grele de muncă;

  • când petrec timp cu prietenii;

  • când ascultă muzica lor preferată.

Apoi, încearcă să te pui în locul lor. Întreabă-te:

  • „Cum aș reacționa dacă cineva m-ar face să mă simt lipsit de valoare?”

  • „Cum m-aș simți dacă alții m-ar judeca fără să mă cunoască?”

  • „Dacă aș face parte din acest grup, cum mi-aș dori să fiu tratat?”