Adevărul despre viitor
Te-ai întrebat vreodată ce ne rezervă viitorul? Biblia ne spune că în față ne stau evenimente importante, care vor avea un impact puternic asupra tuturor oamenilor.
Isus a explicat cum ‘vom ști că Regatul lui Dumnezeu este aproape’. (Luca 21:31) El a profețit că vor fi, printre altele, războaie de proporții, cutremure mari, lipsuri de alimente și epidemii – exact ceea ce vedem în zilele noastre. (Luca 21:10-17)
Biblia mai arată că, în „zilele din urmă” ale guvernării umane, oamenii aveau să se caracterizeze prin anumite atitudini. Poți citi în acest sens 2 Timotei 3:1-5. Cu siguranță că, atunci când vezi astfel de atitudini la oamenii din jurul tău, ești de acord că profeția biblică descrie ceea ce se întâmplă în prezent.
Ce concluzie putem trage? În curând, Regatul lui Dumnezeu va aduce schimbări majore, ce vor îmbunătăți considerabil viața pe pământ. (Luca 21:36) În Biblie, Dumnezeu promite lucruri bune atât pentru oameni, cât și pentru planeta noastră. Să analizăm câteva exemple.
O GUVERNARE SUPERIOARĂ
„[Lui Isus] i s-a dat stăpânire, onoare și un regat, pentru ca oamenii din toate popoarele, din toate națiunile și de toate limbile să-i slujească cu toții. Stăpânirea lui este o stăpânire veșnică, ce nu va trece, iar regatul lui nu va fi distrus.” (DANIEL 7:14)
Ce înseamnă: Te vei putea bucura de viață sub conducerea unui guvern mondial care le este superior celor de azi și îl are ca Rege pe Fiul lui Dumnezeu.
SĂNĂTATE PERFECTĂ
„Niciun locuitor nu va spune: «Sunt bolnav».” (ISAIA 33:24)
Ce înseamnă: Nu vei avea nicio boală și niciun handicap. Vei putea trăi veșnic.
PACE ABSOLUTĂ
„El pune capăt războaielor pe tot pământul.” (PSALMUL 46:9)
Ce înseamnă: Războaiele și suferința cauzată de ele nu vor mai exista.
PĂMÂNTUL VA FI PLIN DE OAMENI BUNI
„Cei răi nu vor mai fi . . . Cei smeriți vor stăpâni pământul.” (PSALMUL 37:10, 11)
Ce înseamnă: Nu vor mai exista oameni răi, ci doar oameni care doresc să asculte de Dumnezeu.
TOT PĂMÂNTUL VA FI UN PARADIS
„Vor construi case și vor locui în ele, vor sădi vii și le vor mânca rodul.” (ISAIA 65:21, 22)
Ce înseamnă: Întregul pământ va fi o frumoasă locuință. Voința lui Dumnezeu se va face „pe pământ”, așa cum cerem în rugăciunile noastre. (Matei 6:10)