Moartea, o realitate crudă
IMAGINEAZĂ-ȚI că urmărești un film despre o persoană celebră, probabil artista ta preferată. Filmul începe cu scene din copilăria ei, când ia lecții de muzică și petrece ore în șir cântând la pian. Apoi, artista apare în concerte, călătorește prin toată lumea și devine celebră. Nu după mult timp, filmul îi prezintă ultimii ani din viață, încheindu-se cu moartea ei.
Acest film nu e o simplă ficțiune, ci surprinde o realitate crudă. În linii mari, povestea este aceeași, indiferent că personajul este un cântăreț, un om de știință, un sportiv sau altă persoană renumită. Poate că a realizat multe lucruri de-a lungul vieții, dar câte ar mai fi putut face dacă nu ar fi îmbătrânit și nu ar fi murit!
Din nefericire, bătrânețea și moartea nu cruță pe nimeni. (Eclesiastul 9:5) Oricât ne-am strădui, nu putem scăpa de ele. Mai mult decât atât, viața noastră ar putea fi curmată brusc de un accident sau de o boală gravă. Așa cum spune Biblia, suntem ca „un abur care apare pentru puțin timp și apoi dispare”. (Iacov 4:14)
Unii consideră că viața este nesigură și lipsită de sens, așa că trăiesc după dictonul: „Să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri”. (1 Corinteni 15:32) Dar oare nu vădește acest mod de viață resemnare în fața realității crude a morții? Mai devreme sau mai târziu, probabil când vei trece prin mari necazuri, s-ar putea să te întrebi: „Este această viață totul?”. Unde poți găsi răspunsul la această întrebare?
Mulți se îndreaptă spre știință. Datorită progreselor în știință și în medicină, speranța de viață a crescut. Oamenii de știință încearcă să prelungească viața și mai mult. Indiferent de rezultate, rămân următoarele întrebări: De ce îmbătrânim și murim? Putem spera că dușmanul nostru, moartea, va fi învins? Articolele ce urmează vor analiza aceste subiecte și vor răspunde la întrebarea: „Este această viață totul?”.