V-ați întrebat?
Cum făceau focul oamenii din vechime în timp ce călătoreau?
RELATAREA biblică din Geneza, capitolul 22, spune că Avraam s-a pregătit să ofere o jertfă într-un loc îndepărtat. El „a luat lemnele pentru ofranda arsă și i le-a pus în spate lui Isaac, fiul său, a luat în mână focul și cuțitul de înjunghiat și amândoi și-au continuat drumul împreună”. (Gen. 22:6)
Biblia nu spune ce metode se foloseau în timpurile antice pentru aprinderea focului. Cu privire la relatarea menționată anterior, un biblist consideră că este puțin probabil ca focul „să fi fost ținut aprins pe parcursul lungii călătorii” pe care au făcut-o Avraam și Isaac. Așadar, se pare că relatarea face referire la ustensilele necesare pentru aprinderea focului.
Alții susțin că în vechime nu era simplu să aprinzi un foc. Când puteau, oamenilor le era mai ușor să ia un cărbune aprins de la un foc făcut deja de vecinii lor decât să încerce să-l aprindă singuri. Astfel, mai mulți erudiți sunt de părere că Avraam a transportat un recipient – probabil, un vas atârnat de un lanț – ce conținea cărbuni aprinși luați de la un foc făcut cu o seară înainte. (Is. 30:14) Cărbunii aprinși transportați astfel puteau fi ușor folosiți, împreună cu vreascurile, pentru a aprinde focul oriunde pe drum.