Salt la conţinut

Salt la cuprins

Puterea unui salut

Puterea unui salut

„BUNĂ ZIUA! Ce mai faceți?”

Fără îndoială că și voi îi salutați deseori pe alții cu aceste cuvinte. Poate că, pe lângă salut, dați mâna cu acea persoană sau o îmbrățișați. Chiar dacă obiceiurile legate de salut și formula de adresare diferă de la o zonă la alta, salutul este important oriunde în lume. Faptul de a nu saluta sau de a nu răspunde la un salut poate trăda lipsă de iubire sau de educație.

Dar nu tuturor le este ușor să salute. Poate că unii ezită să salute din cauza timidității sau pentru că au un respect de sine scăzut. Iar altora poate că le este greu să salute oameni de altă rasă, dintr-o altă cultură sau de alt statut social. Dar chiar și un salut scurt poate avea un efect puternic.

Să ne întrebăm: Ce beneficii aduce un salut? Și ce ne învață Cuvântul lui Dumnezeu despre salut?

SĂ SALUTĂM „OAMENI DE ORICE FEL”

Când l-a primit cu căldură în congregație pe Corneliu, primul creștin din națiuni, apostolul Petru a spus: „Dumnezeu nu este părtinitor”. (Fap. 10:34) Mai târziu, el a scris că Dumnezeu „dorește ca toți să ajungă la căință”. (2 Pet. 3:9) De regulă, aplicăm aceste versete la persoanele care învață adevărul. Însă Petru i-a îndemnat pe creștini să ‘onoreze oameni de orice fel și să iubească întreaga comunitate a fraților’. (1 Pet. 2:17) Așadar, dacă îi salutăm pe toți oamenii, indiferent de rasă, cultură sau mediu social, le arătăm onoare și iubire.

Apostolul Pavel i-a îndemnat pe creștini: „Primiți-vă deci cu căldură unii pe alții, așa cum și Cristos ne-a primit cu căldură”. (Rom. 15:7) Pavel i-a menționat în mod special pe frații care fuseseră pentru el ‘un ajutor care întărește’. Astăzi avem nevoie mai mult ca oricând să ne întărim unii pe alții deoarece suntem ținta atacurilor nemiloase ale lui Satan! (Col. 4:11; Rev. 12:12, 17)

Să analizăm câteva pasaje biblice care evidențiază faptul că un salut poate avea un efect mai mare decât ne așteptăm.

EFECTE BENEFICE

Când a sosit timpul ca Maria să rămână însărcinată cu Isus, Iehova a trimis un înger ca să-i vorbească. Îngerul a salutat-o astfel: „Pacea să fie cu tine, femeie căreia i s-a arătat o mare favoare! Iehova este cu tine”. Relatarea continuă: „Dar ea s-a tulburat mult la auzul acestor cuvinte și se gândea ce putea însemna salutul acesta”. Atunci îngerul i-a zis: „Nu te teme, Maria, căci ai găsit favoare la Dumnezeu!”. El i-a explicat că scopul lui Dumnezeu era acela ca ea să-l nască pe Mesia. După ce și-a revenit din tulburare, Maria a spus cu supunere: „Iată sclava lui Iehova! Să mi se facă după cuvintele tale”. (Luca 1:26-38)

Îngerul care a vorbit cu Maria a considerat un privilegiu să fie mesagerul lui Iehova și nu s-a gândit că ar fi fost sub demnitatea lui să vorbească cu un om imperfect. El a început discuția cu Maria printr-un salut. Ce putem învăța din exemplul său? Ar trebui să fim dispuși să-i salutăm pe alții și să-i încurajăm. Prin câteva cuvinte, îi putem ajuta pe frați și le putem transmite convingerea că sunt membri prețioși ai poporului lui Dumnezeu.

Pavel cunoștea frați din multe congregații din Asia Mică și din Europa. Scrisorile sale conțin numeroase salutări. De exemplu, în Romani, capitolul 16, citim că Pavel le-a transmis salutări multor colaboratori creștini. El a menționat-o pe Fivi, pe care a numit-o „sora noastră”, și i-a îndemnat pe frați ‘s-o primească cu căldură în Domnul, într-un mod demn de cei sfinți, și s-o ajute în orice lucru în care ar avea nevoie’. Pavel le-a transmis salutări și Priscăi și lui Aquila, ‘cărora le-a mulțumit nu numai el, ci și toate congregațiile națiunilor’. De asemenea, i-a salutat pe unii frați despre care nu cunoaștem multe lucruri: pe ‘iubitul său frate Epenet’, precum și pe ‘Trifena și pe Trifosa, femei care lucrau din greu în Domnul’. Da, Pavel i-a salutat cu entuziasm pe frații și pe surorile lui. (Rom. 16:1-16)

Să ne imaginăm câtă bucurie le-a adus fraților faptul că Pavel și-a amintit cu drag de ei. Cu siguranță, iubirea lor față de Pavel și unul față de celălalt s-a adâncit! Și alți creștini care au auzit salutările sale s-au simțit încurajați și au fost mai hotărâți să rămână tari în credință. Salutările prin care îi lăudăm pe alții și ne exprimăm interesul sincer față de ei consolidează relațiile de prietenie dintre noi și contribuie la unitatea poporului lui Dumnezeu.

Când Pavel a debarcat în portul Puteoli în drum spre Roma, unii creștini de acolo au pornit spre sud ca să-l întâmpine. Văzându-i de la distanță, Pavel „i-a mulțumit lui Dumnezeu și a prins curaj”. (Fap. 28:13-15) Uneori, poate că nu putem decât să zâmbim sau să facem cu mâna. Dar chiar și astfel de gesturi mici pot ridica moralul cuiva care este trist sau deprimat.

UN BUN ÎNCEPUT

Discipolul Iacov a trebuit să le dea creștinilor sfaturi ferme, deoarece unii dintre ei ajunseseră să comită adulter spiritual împrietenindu-se cu lumea. (Iac. 4:4) Dar să remarcăm cum și-a început Iacov scrisoarea:

„Iacov, sclav al lui Dumnezeu și al Domnului Isus Cristos, către cele douăsprezece triburi care sunt răspândite pretutindeni: Salutare!” (Iac. 1:1) Prin aceste cuvinte, Iacov i-a asigurat că aveau același statut ca el înaintea lui Dumnezeu, lucru ce i-a ajutat să accepte mai ușor sfaturile sale. Într-adevăr, un salut adresat cu umilință poate pregăti calea pentru discutarea unor chestiuni serioase.

Chiar dacă este scurt, salutul trebuie să fie sincer și plin de iubire pentru a avea rezultatul scontat, inclusiv atunci când pare să treacă neobservat. (Mat. 22:39) Odată, o soră din Irlanda a ajuns la sala Regatului când întrunirea era pe punctul să înceapă. În timp ce intra grăbită în sală, un frate s-a întors, i-a zâmbit și i-a spus: „Bună seara! Mă bucur mult să te văd!”. Sora s-a așezat pe scaun fără să spună nimic.

După câteva săptămâni, ea l-a abordat pe frate și i-a mărturisit că, în ultimul timp, avea probleme în familie. „Eram atât de supărată în acea seară, încât era cât pe ce să nu vin la sala Regatului. Nu-mi amintesc mai nimic din program, cu excepția salutului tău. M-a făcut să mă simt cu adevărat bine-venită. Îți mulțumesc!”

Acel frate nici nu și-a imaginat ce efect puternic a avut salutul său scurt. El spune: „Când mi-a zis ce mult au însemnat acele cuvinte pentru ea, m-am bucurat că am luat inițiativa s-o salut. M-a făcut să mă simt și eu bine!”.

Solomon a scris: „Aruncă-ți pâinea pe ape, căci după multe zile o vei găsi iarăși”. (Ecl. 11:1) Dacă vom fi mereu gata să-i salutăm pe alții, în special pe frații noștri, îi vom îmbogăți pe ei, dar ne vom îmbogăți și pe noi. Așadar, să nu subestimăm niciodată puterea unui salut!