Cum te poți integra într-o congregație nouă?
„ÎMI FĂCEAM griji cu privire la mutarea mea”, spune Allen. a „Nu știam dacă aveam să-mi fac prieteni sau dacă aveam să mă integrez.” Allen s-a mutat într-o congregație aflată la o distanță de aproape 1 400 de kilometri de casă și face eforturi să se adapteze.
Dacă te-ai mutat într-o altă congregație, probabil că ai propriile temeri. Ce anume te va ajuta să te integrezi în noua congregație? Ce poți face dacă adaptarea este mai dificilă decât te-ai așteptat? Sau, dacă nu ești în această situație, cum i-ai putea ajuta să se integreze pe cei nou-veniți în congregația ta?
CUM POȚI SĂ TE INTEGREZI ȘI SĂ PROGRESEZI
Să ne gândim la următorul exemplu: Când un pom este mutat dintr-un loc în altul, acesta suferă un anumit stres. El este scos din pământ, iar, pentru a fi mai ușor de transportat, i se taie o mare parte din rădăcini. Odată transplantat, pomul trebuie să prindă cât mai repede alte rădăcini. În mod asemănător, dacă te-ai mutat într-o altă congregație, este firesc să treci printr-un anumit stres. În fosta congregație te-ai aflat într-un mediu familiar; acolo „ai prins rădăcini” legând prietenii și urmând o anumită rutină spirituală. Acum însă trebuie „să prinzi rădăcini” și „să înflorești” într-un mediu nou. Ce principii biblice te vor ajuta în această privință? Să analizăm unele dintre ele.
Cel ce citește cu regularitate din Cuvântul lui Dumnezeu este „ca un pom sădit lângă niște pâraie, care își dă rodul la timpul lui și al cărui frunziș nu se veștejește. El reușește în tot ce face”. (Ps. 1:1-3)
Așa cum un pom are nevoie în mod constant de apă pentru a rămâne verde, un creștin are nevoie să se hrănească cu regularitate din Cuvântul lui Dumnezeu pentru a-și păstra vigoarea spirituală. De aceea, continuă să citești din Biblie în fiecare zi și să participi cu regularitate la întruniri. Păstrează-ți bunul obicei de a ține închinarea în familie și de a studia personal. Tot ce făceai pentru a progresa pe plan spiritual în vechea congregație trebuie să faci și în noua congregație.
„Cine îi udă din belșug pe alții va fi și el udat din belșug.” (Prov. 11:25)
Participarea din plin la lucrarea de predicare te va revigora și te va ajuta să te adaptezi mai repede. Iată ce spune Kevin, un bătrân de congregație: „Ceea ce ne-a ajutat cel mai mult să ne adaptăm a fost faptul că am făcut pionierat auxiliar la scurt timp după venirea noastră în congregație. Așa am reușit să-i cunoaștem mai repede pe frați, pe pionieri și să ne familiarizăm cu teritoriul”. Roger, care s-a mutat la peste 1 600 de kilometri de zona în care locuia, povestește: „Cea mai bună modalitate de a te integra într-o congregație este să ieși în lucrarea de predicare cât mai des posibil. De asemenea, informează-i pe bătrâni că ești dispus să oferi orice ajutor e necesar, de exemplu, să iei parte la curățenia de la sala Regatului, să înlocuiești pe cineva care nu poate să țină o temă sau să aduci cu mașina la întruniri un frate sau o soră. Frații se împrietenesc repede cu tine dacă văd spiritul tău de sacrificiu”.
„Lărgiți-vă!” (
Fă-le loc fraților în inima ta. După ce s-au mutat într-o congregație nouă, Melissa și familia ei și-au propus să-și facă noi prieteni. Ea spune: „Stăteam cu frații și surorile la sala Regatului înainte și după întruniri. Așa aveam timp să discutăm mai mult, nu doar să ne salutăm”. În plus, au reușit să învețe numele membrilor congregației mult mai repede. Melissa și familia ei ‘s-au lărgit’ și invitând frați la ei acasă, ceea ce a făcut posibil să-și întărească noile relații de prietenie. „Am făcut schimb de numere de telefon pentru a putea fi incluși în activitățile spirituale și nu numai.”
Dacă îți este greu să faci cunoștință cu persoane noi, începe cu gesturi mici. De pildă, zâmbește, chiar dacă la început nu îți vine în mod firesc să faci lucrul acesta. Un zâmbet îi atrage pe ceilalți. În fond, „o privire prietenoasă înveselește inima”. (Prov. 15:30, Cornilescu, 2001) Rachel, care s-a mutat foarte departe de zona natală, mărturisește: „Sunt o fire mai retrasă. Uneori trebuie să fac mari eforturi ca să vorbesc cu frații și surorile din noua congregație. Mă uit prin sală după cineva care este așezat și nu vorbește cu nimeni. Mă gândesc că poate acea persoană este la fel de timidă ca mine”. Stabilește-ți ca obiectiv să vorbești la fiecare întrunire cu altcineva!
Poate că îți place să cunoști oameni noi, dar, după primele săptămâni, îți pierzi entuziasmul deoarece noutatea dispare. În acest caz, străduiește-te în continuare să-ți faci prieteni.
ESTE NEVOIE DE TIMP
Unii pomi transplantați au nevoie de mai mult timp decât alții pentru a prinde bine rădăcini. În mod asemănător, fiecare are propriul ritm de adaptare. Dacă a trecut ceva timp de când te-ai mutat într-o congregație, dar simți că încă nu te-ai integrat, ține cont de următoarele principii biblice:
„Să nu renunțăm deci să facem ce este bine, căci la timpul potrivit vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.” (Gal. 6:9)
Acordă-ți mai mult timp pentru a te integra. De exemplu, mulți misionari care au absolvit Galaadul stau câțiva ani în repartiția lor din străinătate înainte de a face o vizită în țara lor de origine. Acest lucru îi ajută să lege relații strânse cu frații locali și să se adapteze la noua cultură.
Alejandro, care s-a mutat de mai multe ori, știe că procesul adaptării nu poate fi grăbit. El povestește: „După ultima mutare, soția mea a spus: «Toți prietenii noștri sunt în vechea congregație»”. Însă el i-a amintit că la fel a spus și când se mutaseră cu doi ani înainte. Însă, în acei doi ani, întrucât soția lui a arătat interes față de alții, cei ce îi erau străini i-au devenit prieteni apropiați.
„Nu zice: «Cum se face că zilele de odinioară au fost mai bune decât acestea?», căci nu din înțelepciune întrebi asta.” (Ecl. 7:10)
Încearcă să nu faci comparație între noua congregație și cea veche. De pildă, poate că frații din noua congregație sunt mai rezervați sau mai direcți în exprimare. Concentrează-te asupra calităților lor, așa cum ai dori să facă și ei cu privire la tine. Unii frați au constatat că mutarea într-o nouă congregație le-a dat ocazia să-și analizeze 1 Pet. 2:17)
profunzimea iubirii pentru „întreaga comunitate a fraților”. („Continuați să cereți și vi se va da.” (Luca 11:9)
Continuă să te rogi pentru ajutor. David, bătrân de congregație, spune: „Nu încerca să duci singur povara. Multe lucruri nu le putem face decât cu ajutorul lui Iehova. Roagă-te!”. Rachel, menționată anterior, este de aceeași părere. Ea spune: „Dacă eu și soțul meu simțim că nu ne-am integrat bine într-o congregație, îl rugăm concret pe Iehova să ne ajute să ne dăm seama dacă ceva din comportamentul nostru îi ține pe ceilalți la distanță de noi. Apoi încercăm să petrecem mai mult timp cu frații”.
Dragi părinți, dacă observați că copiii voștri nu reușesc să se integreze în congregație, rugați-vă împreună cu ei pentru acest lucru. Ajutați-i să-și facă noi prieteni creându-le ocazii de a fi în compania ziditoare a membrilor congregației.
AJUTĂ-I PE CEI NOI SĂ SE INTEGREZE
Ce poți face pentru a-i ajuta pe cei noi să se simtă bine-veniți? Străduiește-te să fii un prieten bun chiar de la început. Gândește-te cum ai vrea să se poarte alții cu tine dacă ai fi nou în congregație și poartă-te întocmai. (Mat. 7:12) I-ai putea invita pe cei noi în lucrarea de predicare sau la închinarea în familie ori ați putea viziona împreună programul lunar de pe JW Broadcasting. Sau i-ai putea invita să luați împreună o masă simplă. În mod sigur vor aprecia ospitalitatea voastră! Ce alt ajutor practic ai putea oferi?
Carlos povestește: „Când ne-am mutat în congregație, o soră ne-a dat o listă cu magazinele care aveau prețuri rezonabile. Această listă ne-a fost de mare ajutor”. Cei care vin dintr-o zonă cu climă diferită vor aprecia foarte mult dacă le vei arăta cum este potrivit să se îmbrace în zona voastră, unde vremea este toridă, mai rece sau mai ploioasă. I-ai putea ajuta să fie mai eficienți în predicare dacă le-ai vorbi puțin despre istoria comunității sau despre convingerile religioase locale.
MERITĂ EFORTUL
Allen, menționat la început, este deja de un an în noua congregație. El spune: „La început a trebuit să fac eforturi ca să-i cunosc pe frați. Dar acum mă simt în mijlocul lor ca în familie și sunt fericit”. Allen și-a dat seama că mutarea lui nu a însemnat să piardă prieteni, ci să câștige alții noi. În mod sigur, și cu aceștia va rămâne prieten pe viață.
a Unele nume au fost schimbate.