Sterilizarea a devenit cea mai răspândită metodă de planificare familială. Pentru mulţi oameni, acceptarea acestei proceduri pare a fi determinată de factori ca mediul social şi educaţional, precum şi concepţiile religioase. Convingerile religioase constituie un factor de care ţin cont Martorii lui Iehova, care împărtăşesc dorinţa psalmistului: „Învaţă-mă, DOAMNE, calea Ta şi condu-mă pe cărarea cea dreaptă“ (Psalmul 27:11). Ce se poate spune despre procedurile de sterilizare?

Sterilizarea masculină, ca metodă contraceptivă, se numeşte vasectomie. Cele două cordoane spermatice înguste din scrot sunt tăiate şi blocate. Indiferent ce procedură medicală este folosită pentru efectuarea acestei operaţii, intenţia este aceea de a împiedica trecerea spermei din testicule. Sterilizarea feminină se numeşte ligatura trompelor uterine. De obicei, aceasta se face prin tăierea şi legarea strâns (sau cauterizarea) a trompelor uterine, prin care ovulele trec din ovare în uter.

Mult timp s-a crezut că aceste procedee medicale sunt permanente — că produc sterilizare ireversibilă. Unii oameni însă, din cauză că au regretat această alegere sau din cauza unor schimbări de situaţie, au solicitat ajutor medical pentru a efectua reversul vasectomiei sau al ligaturii trompelor uterine. Odată cu apariţia instrumentelor specializate şi a microchirurgiei, încercările de a se efectua reversul operaţiei de sterilizare au avut mai mult succes. Nu este ceva neobişnuit să citim că, în cazul pacienţilor a căror operaţie de sterilizare a fost reuşită, reversul operaţiei prin unirea capetelor tăiate ale canalelor care sunt foarte mici poate fi garantat pentru 50–70 la sută din cazuri. În cazul operaţiei inverse ligaturii trompelor se afirmă că succesul este garantat pentru 60–80 la sută din cazuri. Unele persoane care au aflat de acest lucru au considerat că sterilizarea nu mai trebuie privită drept o metodă permanentă. Ele cred probabil că vasectomia şi ligatura trompelor pot fi incluse în aceeaşi categorie cu contraceptivele orale, prezervativele şi diafragmele, la care se poate renunţa în cazul în care partenerii doresc să aibă un copil. Cu toate acestea, nu trebuie ignorate unele aspecte care îndeamnă la reflecţie.

Unul dintre aceste aspecte se referă la faptul că posibilitatea efectuării reversului operaţiei de sterilizare poate fi redusă foarte mult de factori ca gradul de afectare a trompelor în timpul operaţiei de sterilizare, mărimea porţiunii de trompă care a fost tăiată sau care s-a cicatrizat, numărul anilor care au trecut de la efectuarea operaţiei şi, în cazul vasectomiei, dacă au rezultat anticorpi împotriva spermei. De asemenea, nu trebuie ignorat faptul că în multe părţi nu sunt disponibile echipamente microchirurgicale sau că costul acestei operaţii poate fi enorm. Aşadar, multe persoane care ar putea dori cu disperare să facă o operaţie de desterilizare nu vor fi în stare să o facă. Pentru acestea, sterilizarea este definitivă. * Aşadar, cifrele menţionate mai sus privind succesul reversului operaţiei de sterilizare sunt de fapt doar teoretice, nu valori demne de încredere.

Unele date sunt confirmate de realitate. Într-un articol despre reversul operaţiei de vasectomie publicat în Statele Unite se spunea că, după efectuarea operaţiei, care costă 12 000 $, „numai 63 la sută dintre pacienţi îşi pot lăsa însărcinate partenerele“. Mai mult decât atât, numai „şase la sută dintre bărbaţii care îşi fac operaţie de vasectomie doresc în cele din urmă să efectueze reversul operaţiei“. Într-un studiu efectuat în Germania privind situaţia existentă în acest sens în Europa Centrală, aproximativ 3 la sută dintre bărbaţii care aleg să fie sterilizaţi doresc mai târziu reversul. Chiar dacă jumătate dintre aceste încercări ar putea avea succes, acest lucru ar însemna că pentru 98,5 la sută vasectomia este o sterilizare permanentă. Mai mult decât atât, în ţările în care microchirurgia se practică puţin sau deloc, rata este mai mare.

În consecinţă, nu este realist să tratăm cu uşurinţă problema sterilizării masculine sau feminine, ca şi când ar fi o metodă de contracepţie temporară. În plus, creştinii sinceri trebuie să ia în considerare şi alte aspecte.

 Un aspect important este acela că funcţiile noastre de reproducere sunt un dar de la Creatorul nostru. Potrivit scopului său iniţial, oamenii perfecţi urmau să procreeze şi, astfel, să ‘umple pământul şi să-l supună’ (Geneza 1:28). După ce Potopul a redus populaţia pământului la opt persoane, Dumnezeu a repetat aceste instrucţiuni importante (Geneza 9:1). Dumnezeu nu a repetat această poruncă naţiunii Israel, însă israeliţii considerau faptul de a avea urmaşi drept un lucru foarte demn de dorit. — 1 Samuel 1:1–11; Psalmul 128:3.

Legea lui Dumnezeu dată Israelului conţinea indicaţii despre modul în care consideră el capacitatea omului de procreare. De exemplu, dacă un bărbat căsătorit murea înainte de a da naştere unui fiu care să-i continue linia genealogică, fratele său trebuia să dea naştere unui fiu căsătorindu-se cu cumnata lui (Deuteronomul 25:5). Mult mai relevantă era legea referitoare la o soţie care încerca să-i ia apărarea soţului ei într-o încăierare. Dacă ea îl prindea pe adversarul soţului ei de părţile intime, ei trebuia să i se taie mâna; este semnificativ faptul că Dumnezeu nu a cerut să se aplice pedeapsa ochi pentru ochi în ce priveşte organele de reproducere ale ei sau ale soţului ei (Deuteronomul 25:11, 12). Această lege promova, evident, respect faţă de organele de reproducere; acestea nu trebuiau să fie distruse în mod inutil. *

Noi ştim că creştinii nu se află sub Legea lui Israel, prin urmare, porunca consemnată în Deuteronomul 25:11, 12 nu se aplică la ei. Isus nici nu a poruncit, nici nu a lăsat să se înţeleagă că discipolii săi trebuiau să se căsătorească şi să aibă cât mai mulţi copii posibil, lucru pe care multe cupluri l-au luat în considerare când au decis dacă să folosească sau nu metode contraceptive (Matei 19:10–12). Apostolul Pavel le-a îndemnat pe ‘văduvele tinere [pătimaşe] să se mărite şi să aibă copii’ (1 Timotei 5:11–14). El nu a menţionat sterilizarea permanentă a creştinilor, adică sacrificarea de bunăvoie a facultăţilor lor de reproducere.

Este bine ca creştinii să cântărească aceste indicii ale faptului că Dumnezeu preţuieşte capacităţile lor de reproducere. Fiecare cuplu trebuie să hotărască dacă va folosi metode potrivite de planificare familială, şi, dacă da, când va face acest lucru. Într-adevăr, partenerii vor trebui să cântărească şi mai bine lucrurile în cazul în care există confirmarea medicală că mama sau copilul ar fi expuşi unor riscuri medicale grave, chiar riscului de a muri, în cazul unei sarcini. Unii parteneri care s-au aflat în această situaţie au apelat cu o oarecare reţinere la operaţia de sterilizare descrisă mai înainte pentru a se asigura că nu va fi ameninţată viaţa mamei (care mai are probabil copii) de vreo sarcină sau viaţa copilului, care s-ar putea naşte cu probleme de sănătate.

Totuşi creştinii care nu se confruntă cu riscuri atât de neobişnuite şi de evidente trebuie, bineînţeles, să dea dovadă de „judecată sănătoasă“ şi să-şi modeleze gândirea şi acţiunile în armonie cu valoarea pe care Dumnezeu o acordă facultăţilor de reproducere (1 Timotei 3:2, NW; Tit 1:8; 2:2, 5–8). Acest mod de a proceda va reflecta o sensibilitate matură la indicaţiile oferite în Scripturi. Cu toate acestea, ce s-ar întâmpla dacă s-ar auzi că un creştin a desconsiderat în mod necugetat evaluările lui Dumnezeu? Nu ar pune alţii la îndoială faptul că el (sau ea) constituie un bun exemplu, că are reputaţia de persoană care ia decizii în armonie cu Biblia? O astfel de pată stânjenitoare asupra reputaţiei cuiva ar putea, bineînţeles, să nu îi permită unui ministru să fie calificat pentru privilegii speciale de serviciu. Totuşi lucrurile nu ar sta astfel dacă cineva şi-a făcut această operaţie din neştiinţă. — 1 Timotei 3:7.