Evangheliile — Istorie sau mit?

DE LA un capăt al pământului la altul, viaţa lui Isus din Nazaret — un bărbat tânăr care a schimbat cursul istoriei omenirii — a devenit o parte intrinsecă a societăţii. Ea nu lipseşte nici din instruirea primită la şcoală, nici din cea primită acasă. Mulţi consideră că Evangheliile sunt izvoare de adevăruri şi zicale imemoriale, cum ar fi, „Cuvântul vostru Da să însemne Da, Nu al vostru, Nu“ (Matei 5:37, NW). Într-adevăr, relatările evanghelice stau probabil la baza unor lecţii de viaţă pe care părinţii vi le-au dat, indiferent că au fost sau nu creştini.

Pentru milioane de continuatori sinceri ai lui Cristos, Evangheliile conţin portretul omului pentru care ei sunt gata să sufere şi să moară. Totodată, evangheliile ne insuflă curaj, perseverenţă, credinţă şi speranţă şi furnizează o bază pentru manifestarea acestora. Nu sunteţi deci de acord că e nevoie de dovezi incontestabile pentru a considera aceste relatări simplă ficţiune? Având în vedere puternica influenţă pe care relatările biblice au exercitat-o şi o exercită asupra gândirii şi a comportamentului oamenilor, nu aţi pretinde să vi se aducă dovezi convingătoare în cazul în care cineva ar vrea să pună la îndoială autenticitatea lor?

Vă invităm să analizăm câteva întrebări referitoare la Evanghelii, întrebări care îndeamnă la reflecţie. Veţi afla personal ce anume cred anumiţi cercetători ai Evangheliilor cu privire la aceste chestiuni, chiar dacă unii dintre ei nu se declară creştini. Apoi puteţi trage propriile concluzii, în cunoştinţă de cauză.

ÎNTREBĂRI DEMNE DE ANALIZAT

◆ Ar putea fi Evangheliile o născocire ingenioasă?

Robert Funk, fondatorul Seminarului despre Isus, a spus: „Matei, Marcu, Luca şi Ioan  l-au prezentat pe Mesia în aşa fel încât acesta să corespundă doctrinei creştine care a apărut după moartea lui Isus“. Totuşi, în timpul redactării Evangheliilor, mulţi dintre cei ce auziseră cuvintele lui Isus, fuseseră martori la lucrările înfăptuite de el şi îl văzuseră după ce înviase erau încă în viaţă. Ei nu i-au acuzat pe scriitorii Evangheliilor de nici un fel de înşelătorie.

Să analizăm evenimentele legate de moartea şi învierea lui Cristos. Nu numai Evangheliile conţin relatări demne de încredere despre moartea şi învierea lui Isus, ci şi prima scrisoare, canonică, a apostolului Pavel către creştinii din Corintul antic. El a scris: „V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu: că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi sunt încă în viaţă, iar unii au adormit. Pe urmă S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. După ei toţi, ca unei stârpituri, mi S-a arătat şi mie“ (1 Corinteni 15:3–8). Aceşti martori oculari erau apărători ai faptelor istorice referitoare la viaţa lui Isus.

Spiritul inventiv invocat de criticii moderni nu se găseşte în Scripturile greceşti creştine, ci dimpotrivă apare în documentele din secolul al II-lea e.n. Aşadar, unele relatări nescripturale despre Cristos au apărut când în comunităţile înstrăinate de congregaţia apostolică a început să se dezvolte o apostazie de la adevăratul creştinism. — Faptele 20:28–30.

 ◆ Ar putea fi Evangheliile legende?

Scriitorului şi criticului C. S. Lewis i-a fost greu să considere Evangheliile doar nişte legende. „Ca istoric literar, am deplina convingere că Evangheliile sunt orice altceva, numai legende nu“, a scris el. „Acestea nu sunt suficient de artistice pentru a fi legende. . . . Cea mai mare parte din viaţa lui Isus ne este necunoscută, ceea ce nici un popor care ar inventa o legendă nu ar permite să se întâmple.“ Este, de asemenea, interesant că, deşi nu a pretins că este creştin, renumitul istoric H. G. Wells a recunoscut următoarele: „Toţi cei patru [evanghelişti] concordă în ce priveşte descrierea unei personalităţi foarte bine conturate; ei sunt . . . cât se poate de convingători“.

Să analizăm episodul în care înviatul Isus li s-a arătat discipolilor săi. Un iscusit inventator de legende ar fi pus, probabil, în scenă o revenire spectaculoasă a lui Isus, l-ar fi prezentat rostind un discurs remarcabil, fiind scăldat în lumină şi bucurându-se de un mare fast. Totuşi, evangheliştii îl prezintă pur şi simplu stând înaintea discipolilor săi. El i-a întrebat: „Copii, . . . nu aveţi ceva de mâncare?“ (Ioan 21:5). Eruditul Gregg Easterbrook a tras următoarea concluzie: „Acesta este tipul de detalii care sugerează că e vorba despre o relatare autentică, nu despre un mit“.

Un alt obstacol în calea acuzaţiei potrivit căreia Evangheliile sunt legende este rigida metodă rabinică de predare folosită în timpul când au fost scrise Evangheliile. Acea metodă susţinea cu tărie învăţarea pe de rost — un proces de memorare prin reiterare, sau repetare. Acest lucru a favorizat redarea exactă şi cu atenţie a afirmaţiilor şi a faptelor lui Isus şi a împiedicat crearea unei versiuni exagerate.

◆ Dacă Evangheliile ar fi legende, ar fi putut fi ele compilate atât de repede după moartea lui Isus?

Potrivit dovezilor disponibile, Evangheliile au fost scrise între anii 41 şi 98 e.n. Isus a murit în anul 33 e.n. Aceasta înseamnă că relatările despre viaţa sa au fost compilate într-un timp relativ scurt după încheierea ministerului său. Acest lucru pune un obstacol enorm în calea argumentului potrivit căruia naraţiunile evanghelice nu sunt decât legende. Timpul constituie un factor esenţial în crearea legendelor. Să luăm, de exemplu, Iliada şi Odiseea, scrise de poetul antic grec Homer. Unii consideră că textul acestor legende epice s-a format şi s-a definitivat pe parcursul unei perioade de sute de ani. Ce se poate spune despre Evanghelii?

În cartea sa Caesar and Christ (Cezar şi Cristos), istoricul Will Durant a scris: „Faptul ca doar câţiva oameni simpli să fi inventat . . . o personalitate atât de puternică şi de atrăgătoare, cu o etică atât de înaltă şi cu o viziune atât de însufleţitoare asupra fraternităţii umane ar constitui un miracol mult mai puţin credibil decât oricare dintre miracolele consemnate în Evanghelii. După două secole de Înaltă Critică, elementele esenţiale ale vieţii, ale personalităţii şi ale învăţăturii lui Cristos rămân suficient de clare şi constituie cea mai impresionantă caracteristică a istoriei lumii occidentale“.

◆ Au fost Evangheliile redactate mai târziu pentru a satisface necesităţile comunităţii creştinilor din secolul I?

Unii critici spun că politica promovată de comunitatea creştinilor din secolul I i-a determinat pe evanghelişti să redacteze biografia lui Isus sau să facă adăugiri la ea. Cu toate acestea, o analiză aprofundată a Evangheliilor arată că nu a avut loc nici o falsificare de acest gen. Dacă relatările evanghelice despre Isus ar fi fost falsificate ca urmare a înşelătoriei creştinilor din secolul I, de ce apar totuşi în text remarce negative atât la adresa evreilor, cât şi la adresa neevreilor?

Un exemplu în acest sens este consemnat în Matei 6:5–7, unde Isus este citat spunând: „Când vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage stând în picioare în sinagogi şi la colţurile străzilor, ca să fie văzuţi de oameni. Adevărat vă spun că şi-au luat răsplata“. Evident, aceasta era o condamnare a conducătorilor religioşi evrei. Isus a spus în continuare: „Când vă rugaţi, să nu folosiţi repetări fără rost, ca păgânii [neevreii], care gândesc că, dacă spun  o mulţime de cuvinte, vor fi ascultaţi“. Citând aceste cuvinte ale lui Isus, scriitorii Evangheliilor nu încercau să câştige adepţi. Ei nu făceau decât să consemneze afirmaţiile făcute într-adevăr de Isus Cristos.

Să analizăm, de asemenea, relatările evanghelice cu privire la femeile care au mers la mormântul lui Isus şi au constatat că era gol (Marcu 16:1–8). Potrivit opiniei lui Gregg Easterbrook, „în sociologia Orientului Mijlociu antic, mărturia depusă de femei era de la sine considerată nedemnă de crezare: de exemplu, erau suficienţi doi martori bărbaţi pentru a o declara pe o femeie vinovată de adulter, în timp ce un bărbat nu putea fi declarat vinovat pe baza mărturiei depuse de vreo femeie“. De fapt, nici chiar discipolii lui Isus nu le-au crezut pe femei (Luca 24:11)! Este, aşadar, foarte improbabil că această relatare a fost inventată în mod deliberat.

Absenţa parabolelor din epistole şi din cartea Faptele Apostolilor este o dovadă convingătoare că parabolele din Evanghelii nu au fost introduse de creştinii din secolul I, ci au fost rostite de însuşi Isus. În plus, o comparare atentă a Evangheliilor cu epistolele dezvăluie că nici cuvintele lui Pavel, nici cele ale altor scriitori ai Scripturilor greceşti nu au fost parafrazate şi atribuite în mod subtil lui Isus. Dacă comunitatea creştinilor din secolul I ar fi făcut acest lucru, ar trebui să ne aşteptăm să găsim cel puţin o parte din conţinutul epistolelor în relatările evanghelice. Întrucât nu găsim aşa ceva, putem concluziona, fără să greşim, că materialul evanghelic este original şi autentic.

◆ Ce putem spune despre aparentele contradicţii din Evanghelii?

Criticii pretind de mult timp că Evangheliile abundă în contradicţii. Istoricul Durant a încercat să analizeze relatările evanghelice dintr-un punct de vedere cât se poate de obiectiv — considerându-le documente istorice. Deşi spune că în ele există aparente contradicţii, el conchide: „Contradicţiile sunt legate de mici amănunte [detalii banale], nu de substanţă; în esenţă, evangheliile sinoptice se armonizează într-un mod remarcabil şi alcătuiesc un portret coerent al lui Cristos“.

Aparentele contradicţii din relatările evanghelice sunt adesea uşor de explicat. Să ilustrăm: În Matei 8:5 se spune că „un ofiţer de armată a venit la el [la Isus], implorându-l“ (NW) să-i vindece un servitor. În Luca 7:3 citim că ofiţerul „a trimis la El [la Isus] pe nişte bătrâni ai iudeilor ca să-L roage să vină să vindece pe robul lui“. Ofiţerul i-a trimis pe bătrâni în calitate de reprezentanţi ai săi. Matei spune că ofiţerul l-a implorat pe Isus deoarece ofiţerul îşi adresase rugămintea prin intermediul bătrânilor, care serveau drept purtători de cuvânt ai săi. Acesta nu este decât un exemplu care  arată că pretinsele neconcordanţe din Evanghelii pot fi explicate.

Ce putem spune despre pretenţiile adepţilor Înaltei Critici că Evangheliile nu întrunesc cerinţele unei istorii reale? Durant a spus în continuare: „Mânaţi de entuziasmul propriilor descoperiri, susţinătorii Înaltei Critici au aplicat Noului Testament criterii atât de severe pentru a-i verifica autenticitatea, încât, pe baza aceloraşi criterii, sute de oameni faimoşi ai antichităţii — Hammurabi, David, Socrate, de exemplu — ar deveni figuri legendare. În pofida prejudecăţilor şi a ideilor teologice preconcepute ale evangheliştilor, ei au consemnat multe fapte pe care simpli inventatori le-ar fi trecut sub tăcere: de exemplu, întrecerea dintre apostoli pentru ocuparea primelor locuri în Regat, fuga lor după arestarea lui Isus, renegarea lui Petru . . . Oricine ar citi aceste pasaje nu ar putea pune la îndoială realitatea personajului la care se face referire“.

◆ Îl reprezintă creştinismul din zilele noastre pe Isus, personajul Evangheliilor?

Membrii Seminarului despre Isus au declarat că cercetările lor pe marginea Evangheliilor „nu sunt conduse de ordinele conciliilor bisericeşti“. Totuşi, istoricul Wells a remarcat că între învăţăturile lui Isus, aşa cum sunt prezentate în Evanghelii, şi cele ale creştinătăţii există o prăpastie imensă. El a scris: „Nu există nici o dovadă că apostolii lui Isus au auzit vreodată despre Trinitate — în orice caz nu de la el. . . . Nici [Isus] nu a spus nimic despre închinarea la mama lui, Maria, sub masca lui Isis, Regina cerului. El a ignorat tot ceea ce este tipic creştinătăţii în ce priveşte închinarea şi obiceiurile“. Prin urmare, valoarea Evangheliilor nu poate fi judecată pe baza învăţăturilor creştinătăţii.

 CARE ESTE CONCLUZIA DUMNEAVOASTRĂ?

După ce am analizat aspectele amintite mai înainte, ce părere v-aţi format dumneavoastră? Există dovezi reale şi convingătoare că Evangheliile nu sunt decât mituri? Mulţi consideră că întrebările şi îndoielile legate de autenticitatea Evangheliilor sunt şubrede şi neconvingătoare. Pentru a vă forma o opinie personală, trebuie să citiţi Evangheliile fără prejudecăţi (Faptele 17:11). Când analizaţi coerenţa, onestitatea şi exactitatea cu care Evangheliile prezintă personalitatea lui Isus, veţi înţelege că aceste relatări nu sunt nicidecum o culegere de mituri. *

Dacă analizaţi cu atenţie Biblia şi puneţi în aplicare sfaturile ei, veţi vedea cum vă poate schimba viaţa în bine (Ioan 6:68). Acest lucru este adevărat îndeosebi în ce priveşte afirmaţiile făcute de Isus şi consemnate în Evanghelii. Mai mult decât atât, în ea puteţi afla ce viitor minunat le este rezervat oamenilor ascultători. — Ioan 3:16; 17:3, 17.

[Notă de subsol]

[Chenarul de la pagina 7]

Dovezi ale unei consemnări autentice

CU CÂŢIVA ani în urmă, un scenarist australian, fost critic al Bibliei, a făcut următoarea mărturisire: „Pentru prima oară în viaţă am făcut ceea ce, în mod normal, orice ziarist ar trebui să facă mai întâi de toate: mi-am verificat informaţiile. . . . Am rămas înmărmurit, pentru că ceea ce citeam [în relatările evanghelice] nu era nici legendă, nici roman naturalist. Era reportaj. Relatări ale unor evenimente extraordinare provenite din surse directe sau indirecte . . . Reportajul are o notă specifică, şi această notă specifică o putem găsi în Evanghelii“.

În mod asemănător, E. M. Blaiklock, profesor de filologie clasică la Universitatea Auckland, a spus: „Mă consider un istoric. Modul în care abordez filologia clasică este istoric. Vă asigur că dovezile referitoare la viaţa, moartea şi învierea lui Cristos sunt mai bine autentificate decât majoritatea faptelor din istoria antică“.

[Hărţile/Ilustraţiile de la paginile 8, 9]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

FENICIA

GALILEEA

Râul Iordan

IUDEEA

[Legenda ilustraţiilor]

„Dovezile referitoare la viaţa, moartea şi învierea lui Cristos sunt mai bine autentificate decât majoritatea faptelor din istoria antică.“ — PROFESOR E. M. BLAIKLOCK

[Provenienţa hărţilor]

Hărţile care alcătuiesc fundalul: Bazate pe o hartă al cărei drept de autor este deţinut de Pictorial Archive (Near Eastern History) Est. and Survey of Israel.