Ce este filozofia?

TERMENUL grecesc philosophía înseamnă literalmente „dragoste de înţelepciune“. În accepţiunea modernă, termenul se referă la strădaniile omului de a înţelege şi a interpreta pe baza raţiunii şi a speculaţiei întreaga experienţă umană, inclusiv cauzele şi principiile fundamentale ale realităţii.

Termenii greceşti pentru „filozofie“ şi „filozof“ apar fiecare numai o dată în Scripturile greceşti creştine (Coloseni 2:8; Faptele 17:18). După cât se pare, când Pavel a scris congregaţiei din Colose, în Asia Mică, unii dintre membrii ei riscau să cadă pradă ‘filozofiei şi amăgirii goale, potrivit tradiţiei oamenilor’. Pe atunci erau foarte răspândite anumite curente filozofice greceşti. Cu toate acestea, contextul versetului 8 din Coloseni capitolul 2 arată că Pavel era deosebit de îngrijorat din cauza iudaizanţilor, care încercau să-i determine pe creştini să respecte din nou Legea mozaică, ce impunea circumcizia, respectarea zilelor festive şi abţinerea de la consumarea anumitor alimente (Coloseni 2:11, 16, 17). Pavel nu era împotriva cunoaşterii, pentru că el s-a rugat ca creştinii să fie umpluţi de ea. Dar, după cum a explicat el, pentru a avea o adevărată înţelepciune şi o cunoştinţă exactă trebuie să recunoaştem rolul lui Isus Cristos în desfăşurarea scopului lui Dumnezeu (Coloseni 1:9, 10; 2:2, 3). Colosenii trebuiau să fie atenţi ca nu cumva să fie induşi în eroare de persoane cu raţionamente convingătoare, căzând pradă unui mod de gândire sau unui punct de vedere uman. O astfel de filozofie făcea parte din ‘lucrurile elementare [stoikhéia] ale lumii’, adică din principiile (elementele fundamentale) şi factorii motivaţionali ai lumii, „şi nu [era] potrivit lui Cristos“. — Coloseni 2:4, 8.

În timp ce era în Atena, Pavel a avut o confruntare cu „filozofii epicurieni şi stoici“ (Faptele 17:18). Aceştia l-au numit pe apostol ‘guraliv’, folosind cuvântul grecesc spermológos, care literalmente se referă la o pasăre ce ciuguleşte seminţe. Cuvântul se referă totodată la o persoană care culege frânturi de informaţii, pe care le repetă incoerent sau nesistematic. Acei filozofi îl dispreţuiau pe Pavel şi mesajul său. În principal, epicurianismul susţinea ideea că binele suprem al omului rezidă în obţinerea plăcerii, îndeosebi a plăcerii intelectuale (1 Corinteni 15:32); deşi admitea existenţa zeilor, acest curent filozofic spunea că ei erau străini de viaţa şi preocupările oamenilor. Stoicismul punea accentul pe fatalitate, sau destinul natural; fiecare trebuia să cultive virtutea la un nivel foarte înalt, dar trebuia să depună eforturi pentru a fi indiferent la durere sau plăcere. Nici epicurienii, nici stoicii nu credeau în înviere. În discursul ţinut în faţa acestor oameni, Pavel a scos în evidenţă faptul că fiecare fiinţă umană poate lega relaţii cu Creatorul şi că lui trebuie să-i dea socoteală, corelând această idee cu învierea lui Cristos şi „garanţia“ pe care le-a oferit-o aceasta oamenilor. Pentru greci, care căutau „înţelepciune“, mesajul despre Cristos era „o nebunie“ (1 Corinteni 1:22, 23), iar, când Pavel a vorbit despre înviere, mulţi dintre ascultătorii săi au început să-şi bată joc, dar unii au devenit credincioşi. — Faptele 17:22–33.

În scrisorile sale inspirate, Pavel a scos în evidenţă de mai multe ori că înţelepciunea lumii şi cunoştinţa ei, în mod fals numită astfel, sunt nebunie în ochii lui Dumnezeu şi trebuie evitate de creştini. — 1 Corinteni 1:18–31; 2:6–8, 13; 3:18–20; 1 Timotei 6:20.