Salt la conţinut

Salt la cuprins

Să-i slujim lui Dumnezeu cu un spirit de bunăvoinţă

Să-i slujim lui Dumnezeu cu un spirit de bunăvoinţă

Să-i slujim lui Dumnezeu cu un spirit de bunăvoinţă

„CÂT se poate de bucuros voi cheltui şi voi fi complet cheltuit pentru sufletele voastre“, a scris apostolul Pavel (2 Corinteni 12:15). Ce vă spun aceste cuvinte despre concepţia şi atitudinea pe care ar trebui să încerce să şi le însuşească slujitorii lui Iehova? Conform opiniei unui biblist, scriindu-le aceste cuvinte creştinilor din Corint, Pavel spunea, de fapt, următoarele: „Sunt dornic să-mi cheltuiesc pentru bunăstarea voastră puterea, timpul, viaţa şi tot ceea ce am, aşa cum face plin de bucurie un tată pentru copiii lui“. Pavel era pregătit să ‘fie complet cheltuit’, sau „epuizat“, dacă acest lucru avea să fie necesar pentru a-şi îndeplini ministerul creştin.

Mai mult decât atât, Pavel a făcut toate acestea „cât se poate de bucuros“. El a fost „plin de bunăvoinţă“ în acest scop, spune The Jerusalem Bible. Ce se poate spune despre noi? Avem noi bunăvoinţă pentru a ne cheltui timpul, energia, talentele şi resursele în serviciul lui Iehova Dumnezeu şi în folosul altora, chiar dacă, procedând astfel, am putea fi uneori „epuizaţi“? Şi facem acest lucru ‘cât se poate de bucuroşi’?

Ei nu vor deloc să slujească

Majoritatea oamenilor nu numai că ezită să-i slujească lui Dumnezeu, dar refuză categoric să facă acest lucru. Ei manifestă un spirit de nerecunoştinţă, de independenţă egoistă, ba chiar de răzvrătire. Satan i-a ademenit pe Adam şi Eva să adopte un mod de gândire de acest fel. El i-a minţit spunându-le că aveau să ‘fie ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul’ — fiind în stare să stabilească ei înşişi ce este bine şi ce este rău (Geneza 3:1–5). Cei care în prezent manifestă acelaşi spirit cred că ar trebui să aibă libertate deplină ca să facă numai ceea ce doresc ei, fără să aibă vreo obligaţie faţă de Dumnezeu sau fără ca acesta să intervină în vreun fel (Psalmul 81:11, 12). Ei vor să folosească tot ceea ce au pentru a-şi urmări propriile interese. — Proverbele 18:1.

Probabil că voi nu împărtăşiţi această concepţie extremistă. Probabil că apreciaţi cu adevărat darul vieţii de care vă bucuraţi în prezent, precum şi perspectiva şi mai minunată de a trăi pentru totdeauna într-un paradis pământesc (Psalmul 37:10, 11; Revelaţia 21:1–4). Poate că îi sunteţi profund recunoscători lui Iehova pentru bunătatea sa faţă de voi. Însă cu toţii trebuie să fim atenţi la un pericol: Satan ne poate perverti gândirea în aşa fel încât serviciul nostru să nu mai fie acceptat de Dumnezeu (2 Corinteni 11:3). Cum s-ar putea întâmpla acest lucru?

Se cere un serviciu efectuat cu bunăvoinţă

Iehova doreşte să-i aducem un serviciu cu bunăvoinţă, un serviciu din toată inima. El nu ne forţează niciodată să facem voinţa sa. Satan este cel care ar face orice pentru a-i constrânge sau ademeni pe oameni să-i facă voinţa. Este adevărat că, în legătură cu serviciul adus lui Dumnezeu, Biblia foloseşte termeni cum ar fi obligaţie, porunci, cerinţe şi aşa mai departe (Eclesiastul 12:13; Luca 1:6). Totuşi, principalul motiv pentru care îi slujim lui Dumnezeu este iubirea faţă de el. — Exodul 35:21; Deuteronomul 11:1.

Indiferent cât de mult s-ar fi cheltuit în serviciul lui Dumnezeu, Pavel ştia că acest lucru nu ar fi valorat absolut nimic ‘dacă nu avea iubire’ (1 Corinteni 13:1–3). Când îi numesc pe creştini sclavi ai lui Dumnezeu, scriitorii Bibliei nu se referă la o sclavie înjositoare, bazată pe constrângere (Romani 12:11; Coloseni 3:24). Ei se referă la o supunere caracterizată prin bunăvoinţă şi care are la bază o iubire profundă, din inimă, pentru Dumnezeu şi pentru Fiul său, Isus Cristos. — Matei 22:37; 2 Corinteni 5:14; 1 Ioan 4:10, 11.

Serviciul nostru adus lui Dumnezeu trebuie să oglindească, de asemenea, o iubire profundă pentru oameni. „Am devenit blajini în mijlocul vostru, ca atunci când o mamă care alăptează îşi îngrijeşte cu drag copiii“, a scris Pavel congregaţiei din Tesalonic (1 Tesaloniceni 2:7). Astăzi, în multe ţări, mamele au prin lege obligaţia de a se îngriji de copiii lor. Însă, cu siguranţă, majoritatea mamelor nu fac aceasta doar pentru că legea le-o cere, nu-i aşa? Într-adevăr, ele acţionează astfel deoarece îşi iubesc copiii. De fapt, o mamă care alăptează face cu bucurie mari sacrificii pentru copiii ei! În mod asemănător, întrucât Pavel a avut o „tandră afecţiune“ pentru cei cărora le-a slujit, lui i-a „făcut multă plăcere“ (a avut „bunăvoinţă“, King James Version; a fost „încântat“, New International Version) să-şi folosească propria viaţă pentru a-i ajuta (1 Tesaloniceni 2:8). Iubirea ne îndeamnă să imităm exemplul lui Pavel. — Matei 22:39.

Ce se poate spune despre serviciul efectuat fără tragere de inimă?

Desigur, nu trebuie să lăsăm ca iubirea de sine să întreacă iubirea de Dumnezeu şi de oameni. Altminteri există pericolul real de a efectua doar un serviciu superficial, fără tragere de inimă. Am putea chiar începe să nutrim sentimente negative, fiind indignaţi pentru că nu ne putem trăi viaţa exact aşa cum vrem noi. Acest lucru li s-a întâmplat unor israeliţi care îşi pierduseră iubirea pentru Dumnezeu, dar care îi aduceau încă într-o anumită măsură un serviciu doar din simţul datoriei. Care a fost rezultatul? Serviciul adus lui Dumnezeu a devenit ceva „istovitor“ pentru ei. — Maleahi 1:13, NW.

Toate ofrandele aduse lui Dumnezeu trebuie să fie „fără cusur“, „cele mai bune“ (Leviticul 22:17–20; Exodul 23:19, NW). Însă, în loc să-i ofere lui Iehova animalele lor cele mai bune, oamenii din zilele lui Maleahi au început să i le ofere pe acelea pe care nu le voiau pentru ei înşişi. Cum a reacţionat Iehova? El le-a spus preoţilor: „Când prezentaţi un animal orb ca jertfă [voi spuneţi]: «Nu este nimic rău». Şi, când prezentaţi un animal şchiop sau unul bolnav: «Nu este nimic rău». «Du-l, te rog, înaintea guvernatorului tău. Îşi va găsi el plăcerea în tine sau te va primi el cu bunătate?» . . . Şi aţi adus lucruri luate cu forţa şi animalul şchiop şi bolnav; da, l-aţi adus ca dar. Pot eu găsi plăcere în ceea ce provine din mâinile voastre?“ — Maleahi 1:8, 13, NW.

Cum ni s-ar putea întâmpla şi nouă acest lucru? Jertfele noastre ar putea ajunge pentru noi ceva „istovitor“ dacă nu sunt aduse din inimă şi cu un spirit de bunăvoinţă (Exodul 35:5, 21, 22; Leviticul 1:3; Psalmul 54:6; Evrei 13:15, 16). De exemplu, primeşte Iehova „resturile“ timpului nostru?

Poate cineva crede pe bună dreptate că ar fi fost ceva plăcut lui Dumnezeu dacă un membru al familiei bine intenţionat sau un levit zelos l-ar fi forţat pe un israelit lipsit de bunăvoinţă să aducă cel mai bun animal al lui ca jertfă când de fapt acesta nu dorea să îl ofere (Isaia 29:13; Matei 15:7, 8)? Iehova a respins astfel de jertfe şi, în cele din urmă, şi pe poporul care le-a oferit. — Osea 4:6; Matei 21:43.

Plăcerea de a înfăptui voinţa lui Dumnezeu

Pentru ca serviciul pe care i-l aducem lui Dumnezeu să fie acceptat de el, trebuie să urmăm exemplul lăsat de Isus Cristos. „Nu caut propria mea voinţă“, a spus el, „ci voinţa celui care m-a trimis“ (Ioan 5:30). Isus a găsit o mare fericire în faptul de a-i sluji cu bunăvoinţă lui Dumnezeu. Isus a împlinit cuvintele profetice ale lui David: „Am găsit plăcere, o, Dumnezeul meu, să înfăptuiesc voinţa ta“. — Psalmul 40:8, NW.

Deşi pentru Isus a fost o plăcere să înfăptuiască voinţa lui Iehova, nu i-a fost întotdeauna uşor. Să analizăm ce s-a întâmplat chiar înainte de arestarea, procesul şi execuţia sa. În timp ce se afla în grădina Ghetsimani, Isus era „profund mâhnit“ şi a fost „cuprins de zbucium“. Tensiunea emoţională era atât de puternică, încât, în timp ce se ruga, „sudoarea sa a devenit ca nişte picături de sânge care cădeau pe pământ“. — Matei 26:38; Luca 22:44.

De ce a trecut Isus prin acest zbucium? Desigur nu pentru că ar fi fost egoist sau pentru că nu ar fi dorit din toată inima să facă voinţa lui Dumnezeu. El era pregătit să moară, ba chiar a reacţionat cu fermitate când Petru a spus: „Fii bun cu tine însuţi, Doamne; nu vei avea deloc soarta aceasta“ (Matei 16:21–23). Ceea ce l-a îngrijorat pe Isus a fost efectul pe care moartea sa asemănătoare celei a unui criminal josnic putea să-l aibă asupra lui Iehova şi asupra numelui Său sfânt. Isus ştia că Tatăl său urma să fie foarte îndurerat să vadă cum Fiul lui iubit este tratat cu atâta cruzime.

De asemenea, Isus a înţeles că se apropia un moment extrem de important în realizarea scopului lui Iehova. Respectarea cu fidelitate a legilor lui Dumnezeu avea să demonstreze fără putinţă de tăgadă că Adam ar fi putut să facă aceeaşi alegere. Fidelitatea lui Isus avea să arate că afirmaţia lui Satan potrivit căreia, în încercări, oamenii nu îi vor sluji lui Dumnezeu în mod fidel şi cu bunăvoinţă este complet falsă. Prin intermediul lui Isus, Iehova urma în cele din urmă să-l zdrobească pe Satan şi să înlăture consecinţele răzvrătirii lui. — Geneza 3:15.

Ce responsabilitate enormă apăsa pe umerii lui Isus! Reputaţia Tatălui său, pacea universală şi salvarea familiei umane depindeau de fidelitatea lui Isus. Conştientizând acest lucru, el s-a rugat: „Tatăl meu, dacă este posibil, să treacă paharul acesta de la mine. Totuşi, nu cum vreau eu, ci cum vrei tu“ (Matei 26:39). Chiar şi în momentele cele mai tensionante, Isus nu a ezitat să se supună de bunăvoie voinţei Tatălui său.

‘Spiritul este înflăcărat, dar carnea este slabă’

De vreme ce Isus a suferit un puternic stres emoţional în timp ce i-a slujit lui Iehova, ne putem aştepta ca Satan să exercite presiuni şi asupra noastră, ca slujitori ai lui Dumnezeu (Ioan 15:20; 1 Petru 5:8). În plus, noi suntem imperfecţi. Prin urmare, chiar dacă ne străduim să îi slujim cu bunăvoinţă lui Dumnezeu, nu ne este uşor. Isus a observat eforturile mari pe care le depuneau apostolii săi pentru a face ceea ce le ceruse el. Iată de ce el a spus: „Spiritul, desigur, este înflăcărat, dar carnea este slabă“ (Matei 26:41). Nu exista nimic slab în carnea sa umană perfectă. Însă el se referea la slăbiciunea cărnii discipolilor săi, adică imperfecţiunea pe care ei o moşteniseră de la Adam. Isus ştia că, din cauza imperfecţiunii moştenite şi a limitelor umane generate de această stare, ei aveau de dus o luptă pentru a face tot ceea ce-şi propuneau în serviciul lui Iehova.

Aşadar, ne-am putea simţi la fel ca apostolul Pavel, care suferea foarte mult când imperfecţiunea îl împiedica să-i slujească lui Dumnezeu în mod deplin. „Capacitatea de a vrea este prezentă în mine“, a scris Pavel, „însă capacitatea de a produce ceea ce este excelent nu este prezentă“ (Romani 7:18). Şi noi constatăm că nu putem efectua în mod complet toate lucrurile bune pe care am dori să le facem (Romani 7:19). Iar aceasta nu pentru că ne-ar lipsi bunăvoinţa, ci pur şi simplu pentru că slăbiciunea cărnii ne zădărniceşte chiar şi cele mai mari eforturi.

Totuşi, să nu disperăm! Dacă dorim din toată inima să facem tot ce ne stă în putinţă, cu siguranţă Dumnezeu va accepta serviciul nostru (2 Corinteni 8:12). Să ‘facem tot posibilul’ să imităm spiritul lui Cristos, un spirit de supunere totală faţă de voinţa lui Dumnezeu (2 Timotei 2:15; Filipeni 2:5–7; 1 Petru 4:1, 2). Iehova va răsplăti şi va susţine acest spirit de bunăvoinţă. El ne va da „puterea care depăşeşte normalul“ pentru a compensa slăbiciunile noastre (2 Corinteni 4:7–10). La fel ca Pavel, cu ajutorul lui Iehova ‘vom cheltui şi vom fi complet cheltuiţi’ în serviciul Său preţios ‘cât se poate de bucuroşi’.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 21]

Pavel i-a slujit cu bunăvoinţă lui Dumnezeu cât a putut mai bine

[Legenda ilustraţiei de la pagina 23]

Chiar şi în momentele cele mai tensionante, Isus a făcut voinţa Tatălui său