Este pierdută bătălia împotriva sărăciei?
Este pierdută bătălia împotriva sărăciei?
TURIŞTII care vizitează sediul din New York al Organizaţiei Naţiunilor Unite pot vedea Camera Consiliului Economic şi Social. În tavanul galeriei publice se pot observa conducte şi ţevi. Ghidul explică: „Tavanul «neterminat» este considerat, în general, o simbolică aducere-aminte a faptului că munca economică şi socială desfăşurată de Naţiunile Unite nu se termină niciodată; întotdeauna va mai fi ceva de făcut pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale oamenilor de pe întregul pământ“.
Deşi Consiliul este dedicat nobilei cauze de promovare a unui nivel de trai mai înalt pentru toţi oamenii, această sarcină pare interminabilă. Este interesant că, în timpul ministerului său pământesc efectuat în secolul I e.n., Isus Cristos a spus: „Spiritul lui Iehova este peste mine, căci el m-a uns să le anunţ săracilor vestea bună“ (Luca 4:18). Ce ‘veste bună’ a declarat el? Mesajul referitor la Regatul pe care Iehova Dumnezeu, care devine „o fortăreaţă pentru cel nenorocit, în necaz“, îl va instaura, Isus Cristos fiind Regele acestui Regat. Ce va realiza acest Regat? Isaia a profeţit: „DOMNUL oştirilor pregăteşte tuturor popoarelor . . . un ospăţ de mâncăruri gustoase, un ospăţ de vinuri vechi, de lucruri grase, pline de măduvă, de vinuri vechi şi limpezite. Nimiceşte moartea pe vecie: Stăpânul, DOMNUL va şterge lacrimile de pe toate feţele“. — Isaia 25:4–6, 8.
V-ar face plăcere să aflaţi mai multe lucruri despre modul în care Regatul lui Dumnezeu va „îmbunătăţi condiţiile de trai ale oamenilor de pe întregul pământ“, astfel încât să nu mai fie nici un fel de lipsuri? Pentru a afla cum puteţi fi vizitat de o persoană calificată care să vă înveţe mai multe lucruri despre ce anume spune Biblia în acest sens, vă rugăm să citiţi informaţiile de mai jos.