„Cuvântul lui Iehova continua să crească“

„El îşi trimite porunca pe pământ. Cuvântul Lui aleargă cu iuţeală.“ — PSALMUL 147:15.

1, 2. Ce misiune le-a încredinţat Isus discipolilor săi, şi ce presupunea aceasta?

UNA dintre cele mai uimitoare profeţii biblice este consemnată în Faptele 1:8. Cu puţin timp înainte de a se înălţa la cer, Isus le-a spus continuatorilor săi fideli: „Voi veţi primi putere când spiritul sfânt va veni peste voi, şi îmi veţi fi martori . . . până în cea mai îndepărtată parte a pământului“. Ce sarcină uriaşă avea să fie aceasta!

² Misiunea de a proclama cuvântul lui Dumnezeu pe tot pământul trebuie să-i fi intimidat pe acei câţiva discipoli. Să ne gândim ce presupunea aceasta. Ei trebuiau să-i ajute pe oameni să înţeleagă vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu (Matei 24:14). A depune mărturie despre Isus însemna totodată a le preda altora învăţăturile sale mobilizatoare şi a le face cunoscut rolul său în scopul lui Iehova. În plus, lucrarea lor însemna să facă discipoli şi apoi să-i boteze. Iar toate acestea trebuiau înfăptuite la nivel mondial! — Matei 28:19, 20.

3. Ce asigurare le-a dat Isus continuatorilor săi, şi care a fost reacţia lor vizavi de lucrarea ce le-a fost încredinţată?

³ Însă Isus i-a asigurat pe continuatorii săi că spiritul sfânt urma să-i ajute să ducă la îndeplinire lucrarea ce le fusese încredinţată. Astfel, deşi aveau de îndeplinit o misiune uriaşă, iar opozanţii depuneau eforturi înverşunate pentru a-i reduce la tăcere, creştinii din secolul I au reuşit să facă ceea ce le poruncise Isus. Acesta este un fapt istoric de necontestat.

4. Cum era demonstrată iubirea lui Dumnezeu prin misiunea de a le predica şi a le preda altora?

⁴ Campania mondială de predicare şi de predare a fost o manifestare a iubirii lui Dumnezeu faţă de cei care nu îl cunoşteau. Ea le-a dat acestora posibilitatea să se apropie de Iehova şi să beneficieze de iertarea păcatelor (Faptele 26:18). Misiunea de a predica şi de a preda a constituit o dovadă a iubirii lui Dumnezeu şi pentru cei care duceau mesajul, întrucât aceasta le permitea să-şi demonstreze devoţiunea faţă de Iehova şi să-şi arate iubirea faţă de semeni (Matei 22:37–39). Apostolul Pavel a preţuit atât de mult ministerul creştin, încât l-a numit o „comoară“. — 2 Corinteni 4:7.

5. a) Unde putem găsi cea mai demnă de încredere cronică despre creştinii din secolul I, şi ce creştere este descrisă în ea? b) De ce este cartea Faptele plină de însemnătate pentru slujitorii lui Dumnezeu din prezent?

⁵ Cea mai demnă de încredere cronică a activităţii de predicare desfăşurate de creştinii din secolul I o găsim în cartea Faptele, scrisă sub inspiraţie divină de discipolul Luca. Ea este o mărturie a unei creşteri rapide şi uimitoare. Această creştere în cunoştinţa din Cuvântul lui Dumnezeu ne aminteşte de textul din Psalmul 147:15, unde se spune: „[Iehova] îşi trimite porunca pe pământ. Cuvântul Lui aleargă cu iuţeală“. Consemnarea referitoare la creştinii din secolul I, care au primit putere prin spiritul sfânt, este emoţionantă şi plină de însemnătate pentru noi, cei de azi. Martorii lui Iehova participă la aceeaşi lucrare de predicare şi de facere de discipoli,  numai că la o scară mult mai mare. Şi noi ne confruntăm cu probleme asemănătoare celor pe care le-au întâmpinat creştinii din secolul I. Dacă analizăm modul în care Iehova i-a binecuvântat şi le-a dat putere creştinilor din secolul I, încrederea noastră în sprijinul său se va întări.

Creşterea numărului de discipoli

6. Ce expresie referitoare la creştere apare de trei ori în cartea Faptele, şi ce înseamnă ea?

⁶ Putem observa cum s-a împlinit textul din Faptele 1:8 dacă analizăm expresia „cuvântul lui Iehova continua să crească“, expresie ce apare, cu mici variaţii, doar de trei ori în Biblie, mai precis în cartea Faptele (Faptele 6:7; 12:24; 19:20). În aceste pasaje, „cuvântul lui Iehova“, sau „cuvântul lui Dumnezeu“, înseamnă vestea bună — emoţionantul mesaj al adevărului divin, un mesaj viu şi puternic care a schimbat viaţa celor ce l-au acceptat. — Evrei 4:12.

7. În textul din Faptele 6:7, cu ce este pusă în legătură creşterea cuvântului lui Dumnezeu, şi ce s-a petrecut în ziua Penticostei din anul 33 e.n.?

⁷ O primă referire la creşterea cuvântului lui Dumnezeu o găsim în Faptele 6:7, unde citim: „Prin urmare, cuvântul lui Dumnezeu continua să crească, iar numărul discipolilor se înmulţea foarte mult în Ierusalim; şi o mare mulţime de preoţi au început să asculte de credinţă“. În acest verset, creşterea este pusă în legătură cu sporirea numărului de discipoli. Mai înainte, în ziua Penticostei din anul 33 e.n., spiritul sfânt al lui Dumnezeu fusese turnat peste aproximativ 120 de discipoli adunaţi într-o cameră de la etaj. Apostolul Petru a ţinut o cuvântare însufleţitoare, iar aproximativ 3 000 dintre ascultători au devenit credincioşi chiar în ziua aceea. Ce forfotă trebuie să fi fost când mii de oameni s-au îndreptat spre bazinul sau bazinele din Ierusalim şi spre apele din împrejurimile  lui pentru a fi botezaţi în numele lui Isus, omul care fusese răstignit ca un criminal în urmă cu aproximativ 50 de zile! — Faptele 2:41.

8. Cum a crescut numărul de discipoli în anii de după Penticosta din 33 e.n.?

⁸ Bineînţeles, acesta a fost doar începutul. Strădaniile conducătorilor religioşi evrei de a opri activitatea de predicare erau zadarnice. Spre dezamăgirea lor, „Iehova continua să li-i adauge zilnic [discipolilor] pe cei care erau salvaţi“ (Faptele 2:47). În scurt timp, „numărul bărbaţilor s-a ridicat la aproximativ cinci mii“. După aceea, „continuau să fie adăugaţi credincioşi în Domnul, mulţimi de bărbaţi, precum şi de femei“ (Faptele 4:4; 5:14). Despre anii de mai târziu citim că, „într-adevăr, congregaţia din toată Iudeea, Galileea şi Samaria a intrat într-o perioadă de pace, şi ea se zidea; şi, în timp ce umbla în teamă de Iehova şi în mângâierea spiritului sfânt, continua să se înmulţească“ (Faptele 9:31). După câţiva ani, probabil în jurul anului 58 e.n., se vorbea despre mai multe „mii de credincioşi“ (Faptele 21:20). Pe vremea aceea, existau şi mulţi credincioşi dintre neevrei.

9. Ce s-ar putea spune despre creştinii din secolul I?

⁹ Această creştere numerică s-a datorat în mare parte adăugării de nou-convertiţi. Religia era nouă, însă dinamică. Discipolii nu erau nici pe departe nişte enoriaşi pasivi ai unei biserici, ci erau persoane pe deplin devotate lui Iehova şi Cuvântului său. Unii dintre ei au aflat adevărul de la cei ce erau aspru persecutaţi (Faptele 16:23, 26–33). Cei care acceptau creştinismul făceau aceasta în urma a unei decizii raţionale, luate în cunoştinţă de cauză (Romani 12:1). Ei erau instruiţi în căile lui Dumnezeu; adevărul era în mintea şi în inima lor (Evrei 8:10, 11). Ei erau dispuşi să moară pentru convingerile lor. — Faptele 7:51–60.

10. Ce responsabilitate au acceptat creştinii din secolul I, şi ce similitudine observăm în prezent?

¹⁰ Cei care au acceptat învăţătura creştină au înţeles că aveau responsabilitatea de a le împărtăşi altora adevărul, ceea ce a dus în scurt timp la înregistrarea de noi creşteri numerice. Iată ce a spus un biblist: „Împărtăşirea credinţei nu era considerată un drept ce îi revenea doar unui evanghelizator foarte zelos sau unuia numit în mod oficial. Evanghelizarea era privilegiul şi datoria fiecărui membru al Bisericii. . . . Eforturile voluntare ale întregii comunităţi creştine au dat mişcării un avânt extraordinar de la bun început“. El a mai spus: „Evanghelizarea era însăşi forţa motrice a creştinilor din secolul I“. Acelaşi lucru se poate spune şi despre adevăraţii creştini din prezent.

Creştere sub aspect teritorial

11. Ce gen de creştere este descrisă în Faptele 12:24, şi cum a avut loc aceasta?

¹¹ A doua referire la creşterea cuvântului lui Dumnezeu o găsim în Faptele 12:24, unde citim: „Cuvântul lui Iehova continua să crească şi să se răspândească“. Aici, expresia este pusă în legătură cu creşterea sub aspect teritorial. În pofida opoziţiei autorităţilor guvernamentale, lucrarea a continuat să progreseze. Spiritul sfânt a fost turnat mai întâi în Ierusalim, iar de aici cuvântul s-a răspândit cu repeziciune. Persecuţia din Ierusalim a dus la împrăştierea discipolilor în regiunile Iudeii şi ale Samariei. Rezultatul? „Cei care fuseseră împrăştiaţi străbăteau ţara, anunţând vestea bună a cuvântului“ (Faptele 8:1, 4). Filip a fost trimis să-i depună mărturie unui om care, după ce a fost botezat, a dus mesajul în Etiopia (Faptele 8:26–28, 38, 39). Nu după mult timp, adevărul a prins rădăcini şi în Lida, Câmpia Saronului şi Iope (Faptele 9:35, 42). Mai târziu, apostolul Pavel a călătorit mii de kilometri pe mare şi pe uscat, înfiinţând congregaţii în multe ţări mediteraneene. Apostolul Petru a mers în Babilon (1 Petru 5:13). La 30 de ani de la revărsarea spiritului sfânt la Penticostă, Pavel a scris că vestea bună fusese „predicată în toată creaţia de sub cer“, ceea ce însemna, probabil, în lumea cunoscută la data aceea. — Coloseni 1:23.

12. Cum au recunoscut adversarii creştinismului creşterea cuvântului lui Dumnezeu sub aspect teritorial?

¹² Până şi adversarii creştinismului au recunoscut că cuvântul lui Dumnezeu prinsese rădăcini  pe tot cuprinsul Imperiului Roman. De pildă, în Faptele 17:6 se spune că, în Tesalonic, aflat în nordul Greciei, adversarii au strigat: „Oamenii aceştia care au răscolit pământul locuit sunt prezenţi şi aici“. Mai târziu, la începutul secolului al II-lea, într-o scrisoare trimisă din Bitinia împăratului roman Traian, Pliniu cel Tânăr s-a plâns împotriva creştinismului astfel: „[Acesta] a împânzit oraşele şi a contaminat satele şi regiunile învecinate“.

13. În ce fel a reflectat creşterea sub aspect teritorial iubirea lui Dumnezeu pentru omenire?

¹³ Creşterea sub aspect teritorial a fost o expresie a iubirii profunde a lui Iehova faţă de omenirea răscumpărabilă. Când a observat că spiritul sfânt acţiona asupra unui neevreu pe nume Corneliu, Petru a spus: „Cu certitudine, îmi dau seama că Dumnezeu nu este părtinitor, ci că, în orice naţiune, omul care se teme de el şi practică dreptatea este demn de a fi acceptat de el“ (Faptele 10:34, 35). Da, vestea bună a fost şi este un mesaj pentru toţi oamenii, iar creşterea cuvântului lui Dumnezeu sub aspect teritorial le-a dat oamenilor de pretutindeni ocazia să reacţioneze favorabil la iubirea lui Dumnezeu. În acest secol al XXI-lea, cuvântul lui Dumnezeu este răspândit literalmente pe tot globul.

Creşterea cuvântului şi câştigarea supremaţiei

14. Despre ce fel de creştere este vorba în Faptele 19:20, şi asupra a ce a câştigat cuvântul lui Dumnezeu supremaţie?

¹⁴ Cea de-a treia referire la creşterea cuvântului lui Dumnezeu o găsim în Faptele 19:20: „Cuvântul lui Iehova continua cu tărie să crească şi să câştige supremaţie“. Cuvântul original tradus prin ‘a câştiga supremaţie’ înseamnă „a exercita putere“. În versetele anterioare se spune că mulţi efeseni au devenit credincioşi şi că un mare număr dintre cei ce practicaseră artele magice şi-au ars cărţile înaintea tuturor. Astfel, cuvântul lui Dumnezeu a câştigat supremaţie asupra credinţelor religioase false. De asemenea, vestea bună a câştigat supremaţie asupra altor obstacole, ca persecuţia. Nimic nu a putut-o opri. Şi în această privinţă găsim o asemănare remarcabilă cu creştinismul adevărat din timpul nostru.

15. a) Ce a scris un cercetător al istoriei biblice despre creştinii din secolul I? b) Cui i-au atribuit discipolii meritul pentru succesul lor?

¹⁵ Apostolii şi alţi creştini din secolul I au proclamat cu zel cuvântul lui Dumnezeu. Referindu-se la ei, un cercetător al istoriei biblice a făcut următoarea remarcă: „Atunci când oamenii nutresc dorinţa de a vorbi despre Domnul lor, ei găsesc multe modalităţi. De fapt, ceea ce ne impresionează mai mult decât metodele acestor bărbaţi şi femei este motivaţia lor“. Totuşi, creştinii din secolul I au recunoscut că succesul ministerului lor nu se datora în exclusivitate eforturilor depuse de ei. Întrucât Dumnezeu le încredinţase sarcina de a îndeplini această lucrare, tot el îi şi sprijinea în acest scop. Creşterea spirituală este asigurată de Dumnezeu. Apostolul Pavel a certificat această idee în  scrisoarea sa adresată congregaţiei din Corint. El a scris: „Eu am plantat, Apolo a udat, dar Dumnezeu făcea să crească. Căci noi suntem colaboratori ai lui Dumnezeu“. — 1 Corinteni 3:6, 9.

Spiritul sfânt este activ

16. Ce anume arată că spiritul sfânt le-a dat putere discipolilor să vorbească plini de curaj?

¹⁶ Să ne amintim că Isus şi-a asigurat discipolii că spiritul sfânt urma să contribuie la creşterea cuvântului lui Dumnezeu, dându-le putere în activitatea lor de predicare (Faptele 1:8). Cum s-a întâmplat aceasta? La scurt timp de la revărsarea spiritului sfânt asupra discipolilor la Penticostă, lui Petru şi Ioan li s-a poruncit să vorbească în faţa Sanhedrinului iudaic, Curtea Supremă a Statului, ai cărui judecători erau vinovaţi de executarea lui Isus Cristos. Aveau apostolii să tremure de frică în faţa acestei adunări impunătoare şi ostile? Nicidecum! Graţie puterii date de spiritul sfânt, Petru şi Ioan au vorbit cu atâta îndrăzneală, încât împotrivitorii lor au rămas uimiţi şi „au început să recunoască în aceştia pe cei care fuseseră cu Isus“ (Faptele 4:8, 13). Spiritul sfânt l-a determinat şi pe Ştefan să vorbească plin de curaj în faţa Sanhedrinului (Faptele 6:12; 7:55, 56). Mai înainte, spiritul sfânt îi impulsionase pe discipoli să predice cu îndrăzneală. Luca relatează: „După ce au făcut implorarea, locul în care erau adunaţi s-a clătinat; şi toţi s-au umplut cu spirit sfânt şi vorbeau cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală“. — Faptele 4:31.

17. În ce alte moduri i-a ajutat spiritul sfânt pe discipoli în ministerul lor?

¹⁷ Prin intermediul puternicului său spirit sfânt, Iehova, împreună cu înviatul Isus, a condus activitatea de predicare (Ioan 14:28; 15:26). Când spiritul sfânt a fost turnat peste Corneliu şi peste rudele şi prietenii lui apropiaţi, apostolul Petru a înţeles că şi păgânii necircumcişi puteau întruni cerinţele necesare pentru a fi botezaţi în numele lui Isus Cristos (Faptele 10:24, 44–48). Mai târziu, spiritul sfânt a avut un rol important în numirea lui Barnaba şi a lui Saul (apostolul Pavel) pentru activitatea misionară, îndrumându-i apoi unde să meargă şi unde nu (Faptele 13:2, 4; 16:6, 7). Spiritul sfânt i-a îndrumat pe apostolii şi bătrânii de la Ierusalim în luarea deciziilor (Faptele 15:23, 28, 29). Tot spiritul sfânt a coordonat numirea de supraveghetori în congregaţia creştină. — Faptele 20:28.

18. Cum au dat dovadă de iubire creştinii din secolul I?

¹⁸ Pe lângă toate acestea, spiritul sfânt a acţionat chiar asupra creştinilor, producând în ei calităţi divine, ca iubirea (Galateni 5:22, 23). Iubirea i-a îndemnat pe discipoli să se ajute unii pe alţii. De exemplu, după Penticosta din anul 33 e.n., s-a format un fond comun pentru satisfacerea necesităţilor materiale ale discipolilor din Ierusalim. Biblia spune: „Nu era nici unul în nevoie printre ei; căci toţi cei care erau proprietari de terenuri sau de case le vindeau şi aduceau valoarea lucrurilor vândute şi o depuneau la picioarele apostolilor. Apoi se distribuia fiecăruia, după cum avea nevoie“ (Faptele 4:34, 35). Ei au manifestat această iubire nu numai faţă de colaboratorii în credinţă, ci şi faţă de alţii, atât prin predicarea veştii bune, cât şi prin alte acte de bunătate (Faptele 28:8, 9).  Isus a spus că iubirea plină de sacrificiu avea să-i identifice pe continuatorii săi (Ioan 13:34, 35). Cu siguranţă, iubirea, această calitate esenţială, i-a atras pe oameni la Dumnezeu şi a contribuit la creşterea înregistrată în secolul I, aşa cum se întâmplă şi astăzi. — Matei 5:14, 16.

19. a) Care sunt cele trei moduri în care a crescut cuvântul lui Iehova în secolul I? b) Ce vom analiza în articolul următor?

¹⁹ Expresia „spiritul sfânt“ apare în total de 41 de ori în cartea Faptele. Evident, creşterea reală pe care au cunoscut-o creştinii în secolul I a fost indisolubil legată de puterea şi îndrumarea spiritului sfânt. Numărul discipolilor a crescut, iar cuvântul lui Dumnezeu s-a răspândit pe o mare suprafaţă şi a câştigat supremaţie asupra religiilor şi a filozofiilor din vremea aceea. Creşterea înregistrată în secolul I îşi găseşte un corespondent în lucrarea Martorilor lui Iehova din prezent. În articolul următor vom examina creşterea la fel de impresionantă pe care a cunoscut-o cuvântul lui Dumnezeu în timpurile moderne.

Vă amintiţi?

• Cum a crescut numărul de discipoli în secolul I?

• În ce fel s-a răspândit cuvântul lui Dumnezeu sub aspect teritorial?

• Cum a câştigat cuvântul lui Dumnezeu supremaţie în secolul I?

• Ce rol a avut spiritul sfânt în creşterea cuvântului lui Dumnezeu?

[Întrebări de studiu]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 12]

Filip i-a predicat etiopianului, ceea ce a dus la răspândirea veştii bune într-o altă zonă

[Legenda ilustraţiei de la pagina 13]

Spiritul sfânt i-a îndrumat pe apostolii şi bătrânii din Ierusalim

[Provenienţa ilustraţiei de la pagina 10]

Dreapta, sus: Reprezentare a oraşului Ierusalim din epoca celui de-al doilea templu, aflată în grădina Hotelului Holyland, din Ierusalim