Salt la conţinut

Salt la cuprins

Puteţi avea parte de binecuvântările Regatului

Puteţi avea parte de binecuvântările Regatului

Puteţi avea parte de binecuvântările Regatului

APOSTOLUL creştin Pavel vorbea fluent câteva limbi de largă circulaţie în zilele sale. În termeni actuali s-ar putea spune că primise o instruire universitară. El s-a bucurat de toate avantajele şi drepturile unui cetăţean roman (Faptele 21:37–40; 22:3, 28). Aceste recomandări l-ar fi ajutat să devină bogat şi să-şi facă un renume. Dar iată ce a spus el: „Lucrurile care pentru mine erau câştiguri, pe acestea le-am considerat o pierdere, de dragul Cristosului . . . şi le consider ca o grămadă de deşeuri, ca să-l câştig pe Cristos“ (Filipeni 3:7, 8). De ce a făcut Pavel această afirmaţie?

Cunoscut înainte sub numele de Saul din Tars şi renumit ca persecutor al celor „ce aparţineau Căii“, Pavel a devenit credincios după ce a primit o viziune a înviatului şi glorificatului Isus (Faptele 9:1–19). Pentru Pavel, întâmplarea de pe drumul spre Damasc a fost o dovadă incontestabilă că Isus era promisul Mesia, sau Cristosul, viitorul conducător al promisului Regat. Totodată, acest episod, consemnat mai sus, a marcat o schimbare radicală în modul de viaţă al lui Pavel, după cum reiese din cuvintele lui rostite cu convingere. Cu alte cuvinte, pentru că a avut o inimă sinceră, Pavel s-a căit. — Galateni 1:13–16.

În Biblie, verbul „a se căi“ este, în general, tradus dintr-un cuvânt grecesc care, ad litteram, înseamnă „a şti la o dată ulterioară“, antonimul lui „a şti dinainte“. Astfel, căinţa presupune o schimbare a modului de gândire, a atitudinii sau a obiectivelor, o abandonare a fostelor căi, considerându-le nepotrivite (Faptele 3:19; Revelaţia 2:5). Pentru Pavel, acel eveniment important pe care l-a trăit pe drumul spre Damasc nu a rămas un simplu episod cu o anumită încărcătură emoţională şi nici o aşa-numită experienţă mistică, ci a fost o conştientizare a inutilităţii modului său de viaţă din trecut, în ignoranţă faţă de Cristos. De asemenea, el a înţeles că, pentru a trage foloase de pe urma proaspetelor sale cunoştinţe despre Cristos, trebuia să facă ceva ca să-şi corecteze modul de viaţă. — Romani 2:4; Efeseni 4:24.

O schimbare care a adus binecuvântări

Cunoştinţele despre Dumnezeu dobândite de Pavel înainte se datorau în mare măsură asocierii lui cu secta fariseilor, Pavel fiind un adept al acesteia. Convingerile fariseilor conţineau multe filozofii şi tradiţii umane. Din cauza prejudecăţilor religioase, zelul şi strădaniile lui Pavel erau greşit direcţionate. Deşi credea că îi slujea lui Dumnezeu, el de fapt lupta împotriva lui. — Filipeni 3:5, 6.

După ce a dobândit o cunoştinţă exactă despre Cristos şi rolul său în scopul lui Dumnezeu, Pavel a înţeles că îi era pusă în faţă o alegere: să rămână fariseu şi să se bucure în continuare de prestigiu şi stimă sau să-şi schimbe modul de viaţă şi să înceapă să facă tot ce era necesar pentru a obţine aprobarea lui Dumnezeu. Din fericire, Pavel a făcut alegerea corectă. Iată ce a spus el: „Nu îmi este ruşine cu vestea bună; ea este, de fapt, puterea lui Dumnezeu pentru salvarea oricui are credinţă, mai întâi a iudeului şi de asemenea a grecului“ (Romani 1:16). Pavel a devenit un predicator zelos al veştii bune despre Cristos şi Regat.

După mulţi ani, el le-a spus colaboratorilor săi creştini: „Eu însumi încă nu consider că l-am apucat; dar ştiu un lucru în această privinţă: Uitând lucrurile care sunt în urmă şi întinzându-mă spre lucrurile care sunt înainte, urmăresc să ating ţinta pentru premiul chemării spre înalt a lui Dumnezeu, prin intermediul lui Cristos Isus“ (Filipeni 3:13, 14). Pavel a tras foloase de pe urma veştii bune deoarece a renunţat de bunăvoie la ceea ce îl îndepărta de Dumnezeu şi a urmărit din toată inima obiective conforme cu scopul lui Dumnezeu.

Voi ce veţi face?

Probabil că numai de curând aţi auzit vestea bună a Regatului. Vi se pare atrăgătoare speranţa vieţii veşnice într-un paradis? Nu e de mirare, pentru că toţi avem dorinţa înnăscută de a trăi şi de a ne bucura de viaţă în pace şi siguranţă. Biblia spune că Dumnezeu a pus „veşnicia“ în inima noastră (Eclesiastul 3:11). Prin urmare, e normal să tânjiţi după timpul când oamenii vor putea trăi pentru totdeauna în pace şi fericire. Chiar o astfel de speranţă ne oferă vestea bună a Regatului.

Totuşi, ca ea să devină şi pentru noi realitate, trebuie să cercetaţi şi să aflaţi în ce constă această veste bună. Apostolul Pavel a îndemnat: ‘Constataţi voi înşivă care este voinţa cea bună, plăcută şi perfectă a lui Dumnezeu’ (Romani 12:2). Aşadar, asemenea lui Pavel, după ce aţi dobândit cunoştinţă şi pricepere, trebuie să faceţi o alegere.

Probabil că aveţi deja anumite convingeri cu privire la viitorul vostru. Amintiţi-vă că, înainte de a deveni apostolul Pavel, Saul avea propriile idei despre voinţa lui Dumnezeu. Totuşi, în loc să aşteptaţi o dezvăluire miraculoasă din partea lui Dumnezeu, de ce să nu priviţi lucrurile cu obiectivitate? Întrebaţi-vă: Ştiu cu adevărat care este voinţa lui Dumnezeu cu privire la pământ şi oameni? Cu ce dovezi îmi pot susţine convingerile? Pot dovezile mele să stea în picioare în faţa unei examinări în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, Biblia? Nu aveţi nimic de pierdut dacă vă examinaţi convingerile religioase în acest mod. De fapt, chiar ar trebui să vă faceţi o astfel de analiză, deoarece Biblia ne îndeamnă: „Asiguraţi-vă de toate lucrurile; ţineţi ferm la ceea ce este excelent“ (1 Tesaloniceni 5:21). La urma urmei, nu aprobarea lui Dumnezeu este cea care contează cel mai mult? — Ioan 17:3; 1 Timotei 2:3, 4.

Conducătorii religioşi ne promit, probabil, un viitor etern. Dar, dacă nu se bazează pe învăţăturile Bibliei, promisiunile lor nu ne vor ajuta să obţinem binecuvântările Regatului lui Dumnezeu. În celebra sa Predică de pe munte, Isus a avertizat cu putere: „Nu oricine îmi zice: «Doamne, Doamne» va intra în regatul cerurilor, ci acela care face voinţa Tatălui meu care este în ceruri“. — Matei 7:21.

Remarcaţi accentul pus de Isus pe faptul de a face voinţa Tatălui său, considerându-l criteriul pentru primirea binecuvântărilor Regatului lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, ceea ce pare a fi evlavios nu este neapărat aprobat de Dumnezeu. De fapt, Isus a spus în continuare: „Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, nu am profeţit noi în numele tău şi nu am expulzat demoni în numele tău şi nu am înfăptuit multe lucrări de putere în numele tău?» Şi totuşi, atunci le voi mărturisi: Niciodată nu v-am cunoscut! Plecaţi de la mine, voi, lucrători ai nelegiuirii“ (Matei 7:22, 23). În mod cert, e important să ne asigurăm că înţelegem cu exactitate ce este vestea bună a Regatului şi apoi să acţionăm în armonie cu ea. — Matei 7:24, 25.

Dispuneţi de ajutor

Martorii lui Iehova predică vestea bună a Regatului lui Dumnezeu de peste 100 de ani. Atât prin intermediul publicaţiilor, cât şi verbal, ei îi ajută pe oamenii de pretutindeni să cunoască cu exactitate ce este Regatul, ce binecuvântări va aduce el şi ce trebuie să facă cineva pentru a avea parte de aceste binecuvântări.

Vă îndemnăm să răspundeţi favorabil la mesajul predicat de Martorii lui Iehova. Acceptând vestea bună şi acţionând potrivit ei, veţi putea primi mari binecuvântări nu numai în prezent, ci şi în viitor, când Regatul lui Dumnezeu va guverna peste întregul pământ. — 1 Timotei 4:8.

Treceţi acum la acţiune, pentru că binecuvântările Regatului lui Dumnezeu sunt aproape!

[Legenda fotografiilor de la pagina 7]

Atât prin intermediul publicaţiilor, cât şi verbal, Martorii lui Iehova predică vestea bună a Regatului lui Dumnezeu