Relatare autobiografică

Lumina spirituală străluceşte în Orientul Mijlociu

RELATARE DE NAJIB SALEM

În secolul I e.n., lumina Cuvântului lui Dumnezeu a strălucit în Orientul Mijlociu, ajungând până în cele mai îndepărtate colţuri ale pământului. În secolul al XX-lea, lumina a strălucit din nou în această parte a lumii. Daţi-mi voie să vă povestesc despre aceasta.

M-AM născut în 1913, în oraşul Amioun, situat în nordul Libanului. Era ultimul an de stabilitate şi pace relativă în lume, deoarece în anul următor a izbucnit primul război mondial. În 1918, când s-a încheiat războiul, Libanul, considerat pe atunci „perla“ Orientului Mijlociu, a trecut printr-o perioadă de criză atât pe plan economic, cât şi pe plan politic.

În 1920, când serviciile poştale au reînceput să funcţioneze în Liban, s-au primit scrisori de la libanezi stabiliţi peste hotare. Printre ei se numărau şi unchii mei Abdullah şi George Ghantous. Ei i-au scris tatălui lor, adică bunicului meu Habib Ghantous, despre Regatul lui Dumnezeu (Matei 24:14). Vorbindu-le altora din oraşul său despre conţinutul scrisorilor primite de la fiii săi, bunicul şi-a atras batjocurile lor. Aceştia au răspândit zvonul că fiii lui Habib îşi încurajau tatăl să-şi vândă pământul, să-şi cumpere un măgar şi să pornească în predicare.

Primele străluciri de lumină

În anul următor, 1921, Michel Aboud, care locuise în Brooklyn (New York, SUA), s-a întors la Tripoli (Liban). Acesta devenise Student în Biblie, cum erau numiţi pe atunci Martorii lui Iehova. Spre deosebire de majoritatea prietenilor  şi a rudelor fratelui Aboud, două persoane foarte cunoscute, profesorul Ibrahim Atiyeh şi medicul stomatolog Hanna Shammas, au manifestat interes faţă de mesajul Bibliei. De fapt, dr. Shammas şi-a pus casa şi clinica la dispoziţia fraţilor pentru a se ţine întruniri creştine.

Eram încă un copil când fraţii Aboud şi Shammas au vizitat Amiounul, unde locuiam. Vizita lor a constituit un moment hotărâtor în viaţa mea. De atunci am început să-l însoţesc pe fratele Aboud în lucrarea de predicare. Am participat în mod regulat împreună la minister timp de 40 de ani, până la moartea sa, survenită în 1963.

În perioada cuprinsă între anii 1922 şi 1925, lumina adevărului biblic s-a răspândit în multe sate din nordul Libanului. Un grup format din circa 20–30 de persoane se întrunea în case particulare, printre care şi locuinţa noastră din Amioun, pentru a purta discuţii biblice. Preoţii îi trimiteau pe copii să bată cu ciocanele în cutii de tablă şi să strige cât îi ţinea gura ca să ne perturbe întrunirile. De aceea, uneori ţineam întrunirile în pădurea de pini.

Deoarece eram un tânăr foarte zelos în minister şi participam la toate întrunirile, mi se spunea Timotei. Directorul şcolii mi-a interzis să asist la „întrunirile alea“, cum le spunea el, iar, când am refuzat, am fost exmatriculat.

Predicarea în ţinuturile biblice

La scurt timp după ce m-am botezat, în 1933, am început serviciul de pionier, cum numesc Martorii lui Iehova ministerul cu timp integral. Deşi pe atunci eram doar o mână de oameni, am predicat nu numai în majoritatea satelor din nordul Libanului, ci şi în Beirut şi suburbiile lui, până în zona de sud a Libanului. În acei ani de început, deseori călătoream pe jos sau pe măgari, la fel ca Isus Cristos şi continuatorii săi din secolul I.

În 1936, Yousef Rahhal, un Martor libanez care locuia de mulţi ani în Statele Unite, a venit în vizită în Liban. Acesta a adus cu el o staţie de sonorizare şi două fonografe. Am montat staţia pe un automobil Ford, fabricat în 1931, şi am străbătut cu el Libanul şi Siria, de la un capăt la celălalt, ducând mesajul despre Regat în cele mai izolate regiuni. Prin staţia de amplificare ne puteam face auziţi până la o distanţă de 10 km. Oamenii urcau pe acoperişul caselor lor pentru a asculta ceea ce ei spuneau că sunt voci din cer. Cei care lucrau la câmp îşi lăsau munca baltă şi veneau mai aproape ca să asculte.

În iarna anului 1937, în una dintre ultimele călătorii pe care le-am făcut cu Yousef Rahhal, am mers la Alep (Siria). Înainte ca fratele să se întoarcă în Statele Unite, am mers şi în Palestina. Acolo am vizitat oraşele Haifa şi Ierusalim, precum şi unele sate. Aici l-am întâlnit pe Ibrahim Shehadi, cu care corespondasem până atunci. Ibrahim progresase în asimilarea cunoştinţei biblice, astfel că, în timpul vizitei noastre, ni s-a alăturat în ministerul din casă în casă. — Faptele 20:20.

Eram nerăbdător să-l cunosc şi pe profesorul Khalil Kobrossi, un catolic credincios care studia Biblia cu Martorii lui Iehova prin corespondenţă. Cum a făcut el rost de adresa Martorilor din Liban? Ei bine, vânzătorul de la un magazin din Haifa i-a împachetat lui Khalil câteva alimente în foi rupte din una dintre publicaţiile Martorilor lui Iehova. Pe o bucată de hârtie era scrisă adresa noastră. A fost o mare  plăcere pentru noi să-l vizităm. În 1939 el a venit la Tripoli pentru a fi botezat.

În 1937, Petros Lagakos şi soţia lui au venit şi ei la Tripoli. În anii care au urmat, noi trei am reuşit să parcurgem cea mai mare parte a teritoriului din Liban şi Siria, vizitându-i pe oameni şi prezentându-le mesajul despre Regat. Fratele Lagakos a murit în 1943. Până la acea vreme, Martorii ajunseseră cu lumina spirituală în majoritatea oraşelor şi satelor din Liban, Siria şi Palestina. Uneori ne întâlneam circa 30 de persoane şi porneam dimineaţa la ora 3, cu maşina sau autobuzul, pentru a ajunge în zone izolate.

În anii ’40, Ibrahim Atiyeh traducea revista Turnul de veghere în arabă. După aceea, eu copiam de mână revista în patru exemplare, pe care le trimiteam Martorilor din Palestina, Siria şi Egipt. În perioada celui de-al doilea război mondial, lucrarea noastră de predicare a înfruntat o cruntă opoziţie, însă am păstrat legătura cu toţi iubitorii adevărului biblic din Orientul Mijlociu. Eu trasam hărţile oraşelor şi satelor din jur, iar apoi cu toţii făceam tot posibilul să ajungem la ele cu vestea bună.

În 1944, când cel de-al doilea război mondial era încă în toi, m-am căsătorit cu Evelyn, fiica partenerului meu de pionierat Michel Aboud. Am avut trei copii, o fată şi doi băieţi.

Colaborăm cu misionari

În Liban, primii absolvenţi ai Şcolii Galaad, o şcoală pentru misionari, au sosit la scurt timp după încheierea războiului. Drept rezultat, a fost întemeiată prima congregaţie din Liban, iar eu am fost numit serv de comunitate. Apoi, în 1947, Nathan Knorr şi secretarul lui, Milton Henschel, au vizitat Libanul. Ei au fost o reală sursă de încurajare pentru fraţi. La scurt timp după aceea, au venit şi alţi misionari, care ne-au fost de mare ajutor în organizarea ministerului şi în conducerea întrunirilor congregaţiei.

Într-una din călătoriile noastre într-o zonă izolată din Siria, ne-am confruntat cu opoziţie din partea episcopului de aici. El ne-a acuzat că distribuiam „publicaţii sioniste“, cum le numea el. În mod paradoxal, înainte de 1948, clericii ne etichetau deseori drept „comunişti“.  Am fost arestaţi şi interogaţi două ore, timp în care am depus o mărturie excelentă.

În cele din urmă, judecătorul care a audiat cazul a spus: „Deşi îl blestem pe «bărbos» că v-a acuzat, trebuie să-i mulţumesc că mi-a dat ocazia să vă cunosc şi să aflu despre învăţăturile voastre“. Apoi, el ne-a cerut scuze pentru neplăcerile care ne-au fost create.

Zece ani mai târziu, când călătoream cu autobuzul spre Beirut, am intrat în vorbă cu un bărbat care şedea alături. Era inginer agronom. După ce a ascultat câteva minute ce-i spuneam despre convingerile noastre, ne-a zis că mai auzise aceste lucruri de la un prieten din Siria. Despre cine era vorba? Despre judecătorul care ne audiase cazul cu 10 ani înainte!

În anii ’50, i-am vizitat pe Martorii din Irak şi i-am însoţit în lucrarea de predicare de la uşă la uşă. De asemenea, am făcut multe călătorii în Iordania şi Cisiordania. În 1951, m-am numărat printre cei patru Martori care au mers la Betleem. Am ţinut Cina Domnului acolo. În dimineaţa acelei zile, toţi cei care veniseră pentru Comemorare au mers cu autobuzul la râul Iordan, unde 22 de persoane au fost botezate ca simbol al dedicării lor lui Iehova. Când ne confruntam cu opoziţie în această zonă, obişnuiam să spunem: „Am venit să vă spunem că unul dintre compatrioţii voştri va deveni Rege peste întregul pământ! De ce vă deranjează asta? Ar trebui să vă bucure!“

Predicarea în timpuri de restrişte

Locuitorii Orientului Mijlociu sunt, în general, persoane inimoase, umile şi ospitaliere. Mulţi manifestă interes faţă de mesajul despre Regatul lui Dumnezeu. Într-adevăr, nimic nu este mai reconfortant decât certitudinea că, în curând, se va împlini promisiunea biblică potrivit căreia „însuşi Dumnezeu va fi cu [poporul său]. Şi el va şterge orice lacrimă din ochii lor, şi moartea nu va mai fi; nici jale, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi“. — Revelaţia 21:3, 4.

 Mi-am dat seama că majoritatea persoanelor care pun piedici activităţii noastre în realitate nu înţeleg ce facem şi nu înţeleg nici mesajul nostru. Clericii creştinătăţii s-au străduit din răsputeri să ne prezinte într-o lumină falsă! Astfel, în perioada războiului civil care a izbucnit în Liban în 1975 şi care a durat mai bine de 15 ani, Martorii au trecut prin timpuri de restrişte.

Un timp am condus un studiu biblic cu o familie care fusese foarte bisericoasă. Progresul frumos pe care-l făceau membrii acestei familii în acumularea cunoştinţei despre adevărurile Bibliei i-a înfuriat pe preoţi. Într-o noapte, o grupare religioasă locală i-a instigat pe enoriaşi să atace magazinul familiei respective. Aceştia au dat foc la marfă, pierderile ridicându-se la aproximativ 10 000 de dolari americani. În aceeaşi noapte au venit şi m-au răpit. Totuşi, am reuşit să vorbesc cu şeful lor şi i-am spus că dacă erau cu adevărat creştini nu se puteau purta într-un mod barbar. Atunci şeful a ordonat să oprească maşina şi mi-a spus să plec.

Altă dată am fost răpit de 4 miliţieni. După ce am fost ameninţat în fel şi chip, la un moment dat şeful lor, care-mi spusese c-o să mă împuşte, s-a răzgândit şi am fost eliberat. Doi dintre aceşti bărbaţi sunt acum închişi pentru jaf şi crimă, iar ceilalţi doi au fost executaţi.

Alte ocazii de a depune mărturie

Am avut deseori ocazia să călătoresc cu avionul dintr-o ţară în alta. Odată, când mergeam din Beirut în Statele Unite, am avut locul lângă Charles Malek, fost ministru de externe libanez. El m-a ascultat cu atenţie, mulţumindu-mi pentru fiecare verset pe care i-l citeam din Biblie. În cele din urmă, el mi-a spus că a urmat cursurile unei şcoli din Tripoli, unde l-a avut ca profesor pe Ibrahim Atiyeh, căruia socrul meu îi predase adevărul Bibliei! Dl Malek mi-a spus că Ibrahim i-a inspirat respect pentru Biblie.

Altă dată am stat lângă un reprezentant al Palestinei la Naţiunile Unite. Am avut ocazia să-i fac cunoscută vestea bună despre Regatul lui Dumnezeu. Mai târziu, el mi-a făcut cunoştinţă cu familia fratelui său din New York, pe care am vizitat-o deseori. Şi eu aveam o rudă care lucra la sediul Naţiunilor Unite, din New York. I-am făcut într-o zi o vizită la birou şi am stat 3 ore, timp în care i-am depus mărturie despre Regatul lui Dumnezeu.

Acum am 88 de ani şi reuşesc încă să contribui la îndeplinirea responsabilităţilor în congregaţie. Soţia mea, Evelyn, continuă să-i slujească lui Iehova alături de mine. Fiica noastră s-a căsătorit cu un supraveghetor itinerant, care slujeşte ca bătrân într-o congregaţie din Beirut. Şi fiica lor este Martoră. Fiul nostru mai mic şi soţia sa sunt Martori, iar fiica lor este şi ea la adevăr. În ce-l priveşte pe fiul nostru cel mare, lui i-a fost întipărită credinţa creştină în inimă şi sperăm ca, în timp, să devină şi el creştin.

În 1933, când am fost numit pionier, eram primul pionier din Orientul Mijlociu. Nici un alt mod de viaţă pe care l-aş fi putut alege nu se poate compara cu cei 68 de ani de serviciu adus lui Iehova ca pionier. Sunt ferm hotărât să continuu să umblu în lumina spirituală pe care o revarsă el asupra noastră.

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Najib în 1935

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

În 1940, în munţii Liban, cu o maşină prevăzută cu staţie de sonorizare

[Legenda fotografiilor de la pagina 25]

Sus: începând din colţul din stânga sus, în sensul acelor de ceasornic: Najib, Evelyn, fiica lor, fratele Aboud şi fiul cel mare al lui Najib, în 1952

Jos (pe rândul din faţă): fraţii Shammas, Knorr, Aboud şi Henschel acasă la Najib, la Tripoli, în 1952

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Najib şi soţia lui, Evelyn