În ce fel salvează Isus?

„Isus salvează!“ „Isus este salvatorul nostru!“ Mesaje de acest gen apar în multe ţări din lume pe zidurile clădirilor şi în alte locuri publice. Milioane de oameni cred cu sinceritate că Isus este Salvatorul lor. Dacă i-aţi întreba: „În ce fel ne salvează Isus?“, v-ar răspunde probabil: „Isus a murit pentru noi“ sau „Isus a murit pentru păcatele noastre“. Într-adevăr, moartea lui Isus a făcut posibilă salvarea noastră. Însă cum e posibil ca prin moartea unui singur om să se plătească păcatele unei mulţimi de oameni? Dacă aţi fi întrebat: „Cum ne salvează moartea lui Isus?“, ce aţi răspunde?

RĂSPUNSUL pe care-l dă Biblia la această întrebare este foarte simplu, dar, în acelaşi timp, clar şi plin de semnificaţie. Însă, pentru a-i înţelege importanţa, trebuie ca mai întâi să ajungem să privim viaţa şi moartea lui Isus ca fiind soluţia la o problemă foarte dificilă. Numai după aceea vom putea înţelege pe deplin imensa valoare a morţii lui Isus.

Jertfirea vieţii lui Isus are legătură cu modul lui Dumnezeu de a soluţiona situaţia ivită când a păcătuit Adam. Ce tragedie a reprezentat acel păcat! Primul om şi soţia lui, Eva, erau perfecţi. Locuinţa lor era frumoasa grădină a Edenului. Dumnezeu le încredinţase o muncă plină de sens, îngrijirea locuinţei lor paradiziace.  Ei trebuiau să supravegheze în mod iubitor celelalte creaturi de pe pământ. Iar, pe măsură ce oamenii aveau să se înmulţească şi să umple pământul cu milioane de urmaşi, ei trebuiau să extindă paradisul până la marginile pământului (Geneza 1:28). Ce muncă fascinantă le fusese încredinţată! Mai mult decât atât, fiecare se putea bucura de compania celuilalt (Geneza 2:18). Nu duceau lipsă de nimic. În faţă le stătea o viaţă veşnică plină de fericire.

Este greu de imaginat cum au putut Adam şi Eva să păcătuiască. Prima pereche umană s-a răzvrătit chiar împotriva celui care a creat-o — Iehova Dumnezeu. Folosindu-se de un şarpe, Satan Diavolul, o creatură spirituală, a înşelat-o pe Eva făcând-o să-l nesocotească pe Iehova, iar Adam i s-a alăturat Evei. — Geneza 3:1–6.

Nu exista nici o îndoială în ce priveşte modul în care avea să procedeze Creatorul cu Adam şi Eva. El le adusese la cunoştinţă dinainte consecinţa neascultării spunând: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit“ (Geneza 2:16, 17). Prin urmare, s-a ivit o controversă de o importanţă majoră, care necesita o rezolvare.

Omenirea se confruntă cu o problemă dificilă

Păcatul originar a pus în faţa omenirii o problemă foarte greu de rezolvat. Adam îşi începuse viaţa ca om perfect. Prin urmare, copiii lui ar fi putut să se bucure de viaţă veşnică perfectă. Însă Adam a păcătuit înainte de a avea copii. Întreaga rasă umană era încă în coapsele lui când a primit sentinţa: „În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce“ (Geneza 3:19). Aşadar, când Adam a păcătuit şi moartea a început să lucreze în el, aşa cum îi spusese Dumnezeu, întreaga omenire a fost condamnată odată cu el.

În mod potrivit, apostolul Pavel a scris mai târziu: „Printr-un singur om [Adam] a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea s-a extins la toţi oamenii, deoarece toţi păcătuiseră“ (Romani 5:12). Într-adevăr, din cauza păcatului originar, copiii care ar fi trebuit să se nască perfecţi şi să aibă în faţă o viaţă fără sfârşit au venit pe lume având perspectiva de a se îmbolnăvi, de a îmbătrâni şi de a muri.

Acest lucru nu e drept, ar putea spune cineva. Nu noi am ales să-l nesocotim pe Dumnezeu, ci Adam. De ce trebuie să ne pierdem şi noi perspectiva de a trăi fericiţi pentru totdeauna? Este adevărat, dacă un complet de judecată ar condamna la închisoare un fiu pe motiv că tatăl lui a furat o maşină, fiul ar putea pe bună dreptate să se plângă spunând: „Nu este drept! Nu am făcut nimic greşit“. — Deuteronomul 24:16.

Făcându-i pe primii oameni să păcătuiască, Satan s-a gândit, probabil, că îl va pune pe Dumnezeu într-o situaţie fără ieşire. Diavolul a acţionat chiar la începuturile istoriei rasei umane — înainte de a se fi născut vreun urmaş. Din moment ce Adam a păcătuit, s-a ridicat o întrebare importantă: Ce avea să facă Iehova cu copiii pe care urmau să-i aibă Adam şi Eva?

Iehova a făcut ce era drept. „Departe de Dumnezeu nedreptatea, departe de Cel Atotputernic ce este rău“, a declarat dreptul Elihu (Iov 34:10). Tot despre Iehova, profetul Moise a scris: „El este Stânca, lucrarea Lui este perfectă, Căci toate căile Lui sunt drepte; El este un Dumnezeu al credincioşiei şi fără nedreptate, El este drept şi integru“ (Deuteronomul 32:4). Soluţia pe care adevăratul Dumnezeu a oferit-o la problema ivită odată cu păcatul lui  Adam nu ne privează de posibilitatea de a trăi veşnic pe un pământ paradiziac.

Dumnezeu oferă o soluţie perfectă

Să analizăm soluţia pe care a oferit-o Dumnezeu când a pronunţat sentinţa dată lui Satan Diavolul. Iehova i-a spus lui Satan: „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie [organizaţia cerească a lui Dumnezeu], între sămânţa ta [lumea condusă de Satan] şi sămânţa ei [Isus Cristos]. Aceasta îţi va zdrobi [ţie, Satan] capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul [adică Isus avea să moară]“ (Geneza 3:15). În această primă profeţie biblică, Iehova a făcut referire la scopul său de a-l trimite pe fiul lui spiritual din ceruri pe pământ pentru a trăi ca om perfect, omul Isus, şi apoi pentru a muri — a-i fi zdrobit călcâiul — în această stare lipsită de păcat.

De ce a cerut Dumnezeu moartea unui om perfect? Să ne gândim: care a fost pedeapsa dată de Iehova Dumnezeu lui Adam pentru păcatul lui? Nu a fost oare moartea (Geneza 2:16, 17)? „Salariul pe care îl plăteşte păcatul este moartea“, a scris apostolul Pavel (Romani 6:23). Adam a plătit pentru păcatul său cu propria lui moarte. El primise viaţă, a ales să păcătuiască şi a murit ca pedeapsă pentru păcatul lui (Geneza 3:19). Însă ce se poate spune despre condamnarea de care are parte întreaga omenire din cauza acestui păcat? Pentru ispăşirea păcatelor oamenilor era necesar ca cineva să moară. Însă a cui moarte putea să acopere în mod legal păcatele tuturor oamenilor?

Legea dată de Dumnezeu naţiunii antice Israel cerea „viaţă pentru viaţă“ (Exodul 21:23). Potrivit acestui principiu juridic, moartea ce urma să acopere păcatele omenirii trebuia să aibă o valoare egală cu ceea ce a pierdut Adam. Numai moartea unui alt om perfect ar fi putut plăti salariul păcatului. Acest om a fost Isus. Într-adevăr, Isus a fost o „răscumpărare corespunzătoare“ pentru salvarea întregii omeniri răscumpărabile ce a descins din Adam. — 1 Timotei 2:6; Romani 5:16, 17.

Moartea lui Isus are o valoare inestimabilă

Moartea lui Adam nu a avut valoare; el a meritat să moară pentru păcatul lui. Însă moartea lui Isus a avut o valoare inestimabilă, deoarece el a murit fără să fi păcătuit. Iehova Dumnezeu a putut să accepte viaţa perfectă a lui Isus ca preţ de răscumpărare pentru descendenţii ascultători ai păcătosului Adam. Iar valoarea jertfei lui Isus nu se limitează la a acoperi păcatele noastre din trecut. Dacă ar fi aşa, nu am avea nici un viitor. Fiind concepuţi în păcat, suntem condamnaţi să greşim din nou (Psalmul 51:5). Cât de recunoscători putem fi pentru că moartea lui Isus ne oferă posibilitatea de a primi perfecţiunea pe care Iehova a avut-o în vedere de la început pentru descendenţii lui Adam şi ai Evei!

Adam poate fi comparat cu un tată care a murit şi ne-a lăsat datorii financiare atât de mari (păcatul), încât noi nu am avea niciodată posibilitatea de a scăpa de ele. Însă Isus este asemenea unui tată bun ce a murit şi ne-a lăsat o moştenire mare care nu numai că ne eliberează de uriaşa datorie cu care ne-a împovărat Adam, dar ne şi susţine pentru a trăi veşnic. Moartea lui Isus nu reprezintă pur şi simplu o anulare a păcatelor din trecut; ea este şi o măsură minunată ce vizează viitorul.

Isus este salvatorul deoarece a murit pentru noi. Şi ce măsură valoroasă este moartea sa! Dacă o privim ca pe o parte a soluţiei lui Dumnezeu la complexa problemă ridicată de păcatul lui Adam, credinţa noastră în Iehova şi în modul său de a proceda se întăreşte. Într-adevăr, moartea lui Isus deschide posibilitatea ‘oricărui om care exercită credinţă’ în el să fie salvat din păcat, boală, bătrâneţe şi chiar din moarte (Ioan 3:16). Nu îi sunteţi recunoscători lui Dumnezeu pentru că a luat această măsură iubitoare în favoarea salvării noastre?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 5]

Adam a adus păcatul şi moartea asupra omenirii

[Legenda ilustraţiei de la pagina 6]

Iehova a oferit o soluţie perfectă