Problema diferenţelor de clasă

„EGALITATEA POATE FI UN DREPT, ÎNSĂ NICI O AUTORITATE DE PE PĂMÂNT NU O POATE FACE SĂ DEVINĂ UN FAPT.“

Această afirmaţie îi aparţine lui Honoré de Balzac, romancier francez din secolul al XIX-lea. Sunteţi de acord cu spusele lui? Multor oameni bunul simţ le spune că nu ar trebui să existe diferenţe de clasă. Totuşi, chiar şi în prezent, în secolul al XXI-lea, societatea umană este încă divizată în numeroase clase sociale.

CALVIN COOLIDGE, preşedinte al Statelor Unite între anii 1923 şi 1929, a acordat o atenţie deosebită problemei diferenţelor de clasă. El a vorbit despre „abolirea tuturor claselor privilegiate“. Însă, după aproximativ 40 de ani de la preşedinţia lui Coolidge, Comisia Kerner, însărcinată să studieze relaţiile interrasiale, şi-a exprimat temerile că Statele Unite se vor diviza în mod inevitabil în două „societăţi separate şi inegale: o societate a negrilor şi o societate a albilor“. Unii afirmă că această prezicere s-a împlinit deja şi că Statele Unite „vor fi din ce în ce mai divizate din punct de vedere economic şi rasial“.

De ce este atât de greu să existe egalitate între oameni? Un factor important este natura umană. William Randolph Hearst, fost membru al Congresului American, a spus odată: „Toţi oamenii se nasc egali cel puţin într-o privinţă: dorinţa de a fi inegali“. Ce a vrut el oare să spună prin aceste cuvinte? Poate că modul în care Henry Becque, dramaturg francez din secolul al XIX-lea, a exprimat această idee este mai clar: „Ceea ce face ca egalitatea să fie atât de greu de realizat este faptul că vrem să fim egali numai cu superiorii noştri“. Cu alte cuvinte, oamenii vor să fie egali cu cei ce se află într-o poziţie superioară lor pe scara socială; însă puţini ar fi dispuşi să renunţe la unele dintre privilegiile şi avantajele lor pentru ca aceia pe care îi consideră inferiori să le devină egali.

În trecut, oamenii erau împărţiţi în clase sociale încă de la naştere: unii erau consideraţi oameni de rând, alţii membri ai aristocraţiei sau chiar membri ai casei regale. În unele ţări, acest lucru este valabil şi azi. Însă în prezent, în cele mai multe state, ceea ce determină apartenenţa cuiva la clasa de jos, la cea de mijloc sau la cea privilegiată sunt banii — sau lipsa lor. Dar mai sunt şi alţi factori, cum ar fi: rasa, educaţia şi nivelul de instruire. Iar, în unele locuri, sexul este un factor principal de discriminare, femeile fiind considerate inferioare.

 Licăriri de speranţă?

Legislaţia drepturilor omului a dus la eliminarea unor diferenţe de clasă. În Statele Unite au fost adoptate legi împotriva segregaţiei. În Africa de Sud apartheidul a fost scos în afara legii. Sclavia, deşi există încă, este ilegală în cea mai mare parte a lumii. S-au luat decizii judecătoreşti care impun recunoaşterea dreptului de proprietate al unor popoare indigene asupra anumitor pământuri, iar legile împotriva discriminării au uşurat mult povara unor clase dezavantajate.

S-a reuşit oare prin aceste măsuri să se pună capăt diferenţelor de clasă? Nu tocmai. Deşi unele diferenţe de clasă nu mai sunt atât de evidente, au început să apară noi conflicte de interese. Iată ce se spune în cartea Class Warfare in the Information Age (Lupta de clasă în era informaţiei): „În prezent, împărţirea oamenilor în cele două clase generice, deţinătorii de capital şi muncitorii, pare să fi căzut în desuetudine, însă acest lucru s-a întâmplat numai pentru că cele două mari clase s-au fragmentat în grupuri mai mici de oameni nemulţumiţi“.

Vor fi oamenii întotdeauna divizaţi în clase sociale? Aşa cum va arăta articolul următor, situaţia nu este lipsită de speranţă.