Nu vă lăsaţi înşelaţi
Nu vă lăsaţi înşelaţi
ÎNŞELĂTORIA există aproape de când lumea. Unul dintre primele evenimente din istoria omenirii care au fost consemnate în scris este o înşelătorie. Acesta s-a petrecut în grădina Edenului, când Satan a amăgit-o pe Eva. — Geneza 3:13; 1 Timotei 2:14.
Deşi de atunci încoace înşelătoria a fost foarte răspândită pe pământ, putem spune că această practică a luat o mare amploare îndeosebi în prezent. Biblia a pronunţat următorul avertisment cu privire la timpurile moderne: „Oamenii ticăloşi şi impostorii vor înainta din rău în mai rău, inducând în eroare şi fiind induşi în eroare“. — 2 Timotei 3:13.
Motivele pentru care oamenii sunt înşelaţi sunt foarte diverse. Escrocii urmăresc să le ia oamenilor banii. Unii politicieni îşi înşală alegătorii pentru a rămâne cu orice preţ la putere. Alţii se înşală chiar pe ei înşişi. În loc să înfrunte adevărul, care poate fi neplăcut, ei se autosugestionează că practicile periculoase cum ar fi fumatul, consumul de droguri sau imoralitatea sexuală sunt inofensive.
Există, de asemenea, înşelătoria religioasă. Conducătorii religioşi din zilele lui Isus îi amăgeau pe oameni. Iată ce a spus Isus despre ei: „Sunt nişte călăuze oarbe. Iar, dacă un orb îl călăuzeşte pe un alt orb, amândoi vor cădea într-o groapă“ (Matei 15:14). Mai mult decât atât, oamenii se înşală singuri în domeniul religiei. În Proverbele 14:12 se spune: „Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte“.
La fel ca în zilele lui Isus, în prezent, mulţi sunt înşelaţi în chestiuni religioase. Acest lucru nu e de mirare. Apostolul Pavel a spus că Satan „a orbit mintea celor necredincioşi, pentru ca lumina glorioasei veşti bune despre Cristosul, care este imaginea lui Dumnezeu, să nu poată pătrunde“. — 2 Corinteni 4:4.
Dacă suntem prinşi în plasă de un escroc, pierdem bani. Dacă suntem amăgiţi de politicieni, ne putem pierde unele libertăţi. Însă, dacă suntem înşelaţi de Satan şi respingem adevărul despre Isus Cristos, pierdem viaţa veşnică! Aşadar, nu vă lăsaţi înşelaţi! Analizaţi fără prejudecăţi Biblia, sursa de necontestat a adevărului religios. Altfel riscaţi să pierdeţi foarte mult. — Ioan 17:3.