Lupta pentru o Biblie în greaca modernă

Veţi fi, probabil, surprinşi să aflaţi că în Grecia, ţară considerată de unii leagănul gândirii libere, s-a dus o luptă crâncenă şi îndelungată pentru o traducere a Bibliei care să poată fi înţeleasă de oamenii de rând. Însă cine oare s-a opus realizării unei Biblii într-o greacă uşor de înţeles? Şi de ce să fi dorit cineva să pună capăt acestei lucrări?

S-AR putea crede că vorbitorii de limbă greacă sunt privilegiaţi, întrucât o bună parte a Sfintelor Scripturi a fost scrisă iniţial în limba lor. Cu toate acestea, greaca modernă diferă foarte mult de greaca în care a fost realizată traducerea Septuaginta a Scripturilor ebraice şi în care au fost scrise Scripturile greceşti creştine. De fapt, pentru majoritatea vorbitorilor de limbă greacă din ultimele şase secole, greaca biblică a fost ca o limbă străină. Termenii vechi au fost înlocuiţi cu alţii noi, iar vocabularul, gramatica şi sintaxa s-au schimbat.

O colecţie de manuscrise greceşti datând din perioada cuprinsă între secolele al III-lea şi al XVI-lea arată ce eforturi s-au depus pentru traducerea Septuagintei într-o formă mai nouă a limbii greceşti. În secolul al III-lea, Grigorie, episcop de Neocezareea (cca 213-cca 270), a redat cartea Eclesiastul din Septuaginta într-o greacă mai simplă. În secolul al XI-lea, un iudeu din Macedonia pe nume Tobias ben Eliezer a tradus porţiuni ale Pentateuhului din Septuaginta în greaca vorbită în viaţa de zi cu zi. El chiar a folosit scrierea cu caractere ebraice, gândindu-se că aceasta le va fi de folos evreilor macedoneni care vorbeau numai greaca, dar foloseau alfabetul ebraic. O traducere a întregului Pentateuh realizată în acest mod a fost publicată la Constantinopol în 1547.

O rază de lumină în întuneric

După ce regiunile Imperiului Bizantin în care se vorbea greaca au ajuns sub ocupaţie otomană în secolul al XV-lea, cea mai mare parte a populaţiei de aici a fost privată de instruire. Deşi s-a bucurat de favoruri speciale sub Imperiul Otoman, Biserica Ortodoxă şi-a neglijat turma, lăsând-o să se cufunde în sărăcie şi ignoranţă. Scriitorul grec Thomas Spelios a spus: „Singurul obiectiv al Bisericii Ortodoxe şi al sistemului ei educaţional a fost să-şi apere credincioşii de presiunile islamismului şi de propaganda romano-catolică. Ca urmare a acestui fapt, în Grecia, instruirea a cunoscut o perioadă de stagnare“. În această atmosferă sumbră, iubitorii Bibliei au simţit nevoia de a folosi cartea Psalmilor pentru a-i încuraja şi a-i mângâia pe cei aflaţi în suferinţă. Între anii 1543 şi 1835 s-au realizat 18 traduceri ale Psalmilor în greaca vorbită.

Prima traducere a Scripturilor greceşti creştine în greacă a fost făcută în 1630 de Maximus Callipolites, un călugăr grec din Callipolis. El a lucrat sub îndrumarea şi auspiciile lui Chiril  Lucaris *, patriarh de Constantinopol, care ar fi putut deveni un reformator al Bisericii Ortodoxe. Însă mai mulţi membri ai Bisericii s-au opus lui Lucaris, neacceptând ideea unei reforme şi a unei traduceri a Bibliei în greaca vorbită. Lucaris a fost strangulat, fiind considerat trădător. Totuşi, în 1638 au fost tipărite circa 1 500 de exemplare ale traducerii realizate de Maximus. Ca măsură împotriva acestei traduceri, 34 de ani mai târziu, la un sinod ortodox ţinut la Ierusalim s-a stabilit că Scripturile „nu ar trebui citite chiar de oricine, ci doar de aceia care pătrund lucrurile adânci ale spiritului în urma unor cercetări adecvate“. Aceasta însemna că numai clericii instruiţi puteau citi Scripturile.

În 1703, Serafim, un călugăr grec din insula Lesbos, a încercat să publice la Londra o ediţie revizuită a traducerii lui Maximus. Când promisiunile cu privire la un ajutor financiar făcute de curtea Angliei s-au dovedit deşarte, el şi-a folosit propriile resurse băneşti pentru a tipări această ediţie. În prefaţa acestei lucrări, plin de înflăcărare, Serafim a accentuat necesitatea ca „fiecare creştin devotat“ să citească Biblia şi a acuzat înaltele feţe bisericeşti că „urmăreau să-şi ascundă conduita greşită ţinându-i pe oameni în ignoranţă“. Cum era de aşteptat, opozanţii săi ortodocşi l-au arestat în Rusia şi l-au exilat în Siberia, unde a şi murit în anul 1735.

Referindu-se la cumplita foame spirituală de care sufereau vorbitorii de limbă greacă în acea vreme, un cleric din Grecia a spus despre revizuirea traducerii lui Maximus făcută mai târziu: „Grecii au primit această Sfântă Biblie, precum şi altele, cu iubire şi cu sete. Au citit-o şi au simţit cum le-a alinat durerea din suflet, iar credinţa lor în Dumnezeu . . . s-a reînsufleţit“. Cu toate acestea, conducătorii spirituali se temeau că, dacă poporul începea să înţeleagă Biblia, convingerile şi faptele nebiblice ale clerului aveau să fie demascate. Prin urmare, în 1823 şi, mai târziu, în 1936, patriarhatul Constantinopolului a emis un edict prin care se ordona arderea tuturor exemplarelor acestei traduceri.

Un traducător curajos

Pe fundalul acestei opoziţii îndârjite, dar şi al setei de cunoştinţă biblică a apărut o figură marcantă, care a jucat un rol hotărâtor în lucrarea de traducere a Scripturilor în greaca modernă. Acest om curajos a fost Neofit Vamvas, un distins lingvist şi un biblist remarcabil, considerat în general unul dintre „Învăţătorii naţiunii“.

Vamvas era ferm convins că Biserica Ortodoxă se făcea vinovată de ignoranţa spirituală a poporului. El credea cu tărie că, pentru a-i deştepta pe oameni din punct de vedere spiritual, Biblia trebuia tradusă în greaca vorbită în vremea aceea. Ajutat de alţi erudiţi, în 1831 el a început să traducă Biblia în greaca literară. Întreaga lucrare a fost tipărită în 1850. Întrucât Biserica Ortodoxă Greacă nu i-a acordat nici un sprijin, el a colaborat cu British and Foreign Bible Society (BFBS) în vederea publicării şi distribuirii acestei traduceri. Biserica l-a etichetat drept „protestant“ şi, nu după mult timp, a fost tratat ca proscris.

Traducerea lui Vamvas a urmat îndeaproape textul Bibliei King James şi, din cauza cunoştinţelor lingvistice şi spirituale limitate ale vremii, a preluat lipsurile acestei versiuni. Cu toate acestea, timp de mulţi ani, ea a fost Biblia cu limbajul cel mai apropiat de greaca modernă, la care au avut acces masele. Este demn de remarcat că numele lui Dumnezeu apărea  în patru locuri sub forma „Ieová“. — Geneza 22:14; Exodul 6:3; 17:15; Judecătorii 6:24.

Reacţia oamenilor la primirea acestei Biblii şi a altor versiuni uşor de înţeles a depăşit orice aşteptare. Un colportor al BFBS, aflat pe un vas în apropierea unei insule greceşti, „a fost asaltat de bărcile pline cu copii care voiau [Biblii], astfel că s-a văzut nevoit . . . să-i ceară căpitanului să ridice ancora şi să părăsească portul“, ca să nu-şi epuizeze aici întregul stoc! Însă opoziţia nu a întârziat să apară.

Preoţii ortodocşi au avertizat masele să nu primească astfel de traduceri. În Atena, de exemplu, Bibliile au fost confiscate. În 1833, episcopul ortodox de Creta a ars toate exemplarele „Noului Testament“ găsite în mănăstiri. Un preot a reuşit să ascundă un exemplar, iar oamenii din satele învecinate şi-au ascuns şi ei cărţile până când prelatul a părăsit insula.

Câţiva ani mai târziu, pe insula Corfu, traducerea lui Vamvas a fost interzisă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Greceşti. Nu s-a mai permis vânzarea ei, iar exemplarele găsite au fost distruse. Pe insulele Chios, Síros şi Mykonos, din cauza ostilităţii preoţilor locali au fost arse multe Biblii. Însă lucrarea de traducere a Bibliei urma să întâmpine un nou val de opoziţii.

Interesul unei regine pentru Biblie

În anii ’70 ai secolului al XIX-lea, regina Olga a Greciei şi-a dat seama că poporul grec, în general, avea puţine cunoştinţe biblice. Gândindu-se că Scripturile le-ar fi adus mângâiere şi înviorare oamenilor, ea a luptat pentru realizarea unei Biblii într-un limbaj mai accesibil decât cel al versiunii lui Vamvas.

Procopius, arhiepiscop de Atena şi preşedintele Sfântului Sinod, a încurajat-o neoficial pe regină în iniţiativa ei. Însă, când regina a cerut oficial Sfântului Sinod aprobarea acestei lucrări, cererea i-a fost respinsă. Totuşi a insistat şi a mai înaintat o cerere în 1899, care a fost şi de această dată respinsă. În pofida acestor răspunsuri nefavorabile, regina s-a hotărât să publice pe propria-i cheltuială o ediţie limitată, ceea ce a şi făcut în anul 1900.

Opozanţi înverşunaţi

În 1901, în binecunoscutul ziar atenian The Acropolis s-a publicat Evanghelia lui Matei în greaca populară, traducere realizată de Alexander Pallis, care lucra la Liverpool (Anglia). Intenţia clară a lui Pallis şi a colegilor săi era aceea de „a-i instrui pe greci“ şi de „a ajuta naţiunea să-şi revină“ din declin.

 Studenţii la teologie ortodoxă şi profesorii lor au catalogat această traducere drept „o batjocură la adresa celor mai valoroase vestigii ale naţiunii“, o desacralizare a Sfintelor Scripturi. Ioachim al III-lea, patriarh de Constantinopol, a emis un document prin care dezaproba această lucrare. Controversa s-a extins şi în sfera politică, fiind folosită ca armă de diverse facţiuni politice aflate în conflict.

Multe ziare cunoscute din Atena au început să atace traducerea lui Pallis, etichetându-i pe susţinătorii ei drept „atei“, „trădători“ şi „agenţi străini“ care urmăreau destabilizarea societăţii greceşti. Din 5 până în 8 noiembrie 1901, instigaţi de elementele ultraconservatoare ale Bisericii Ortodoxe Greceşti, studenţii s-au revoltat, ieşind pe străzile Atenei. Ei au luat cu asalt sediul redacţiei ziarului The Acropolis, au înaintat până la palat, au preluat controlul asupra Universităţii din Atena şi au cerut guvernului să-şi dea demisia. În vâltoarea acestor revolte, opt oameni şi-au pierdut viaţa în confruntările cu armata. A doua zi, regele i-a cerut arhiepiscopului Procopius să-şi dea demisia, iar două zile mai târziu întregul cabinet a demisionat.

După o lună, studenţii au făcut din nou demonstraţie şi au ars în public un exemplar al traducerii lui Pallis. Ei au formulat o rezoluţie împotriva distribuirii acestei traduceri şi au cerut ca în viitor orice încercare de acest gen să fie aspru pedepsită. Totodată au profitat de ocazie pentru a interzice folosirea oricărei versiuni a Bibliei în greaca modernă. Într-adevăr, o perioadă întunecată în istorie!

„Cuvântul lui Iehova dăinuie pentru totdeauna“

Interdicţia privind folosirea Bibliei în greaca modernă a fost ridicată în 1924. De atunci, eforturile Bisericii Ortodoxe Greceşti de a-i ţine pe oameni departe de Biblie s-au dovedit a fi zadarnice. Între timp, Martorii lui Iehova s-au aflat în fruntea lucrării de instruire biblică din Grecia şi din multe alte ţări. Folosindu-se de traducerea lui Vamvas încă din 1905, ei au ajutat mii de vorbitori de limbă greacă să-şi însuşească cunoştinţa despre adevărul biblic.

De-a lungul anilor, mulţi erudiţi şi profesori au depus eforturi lăudabile pentru a realiza o Biblie în greaca modernă. În prezent există peste 30 de traduceri integrale sau parţiale ale Bibliei, care pot fi înţelese de grecul de rând. Dintre acestea, Sfintele Scripturi — Traducerea lumii noi este o adevărată nestemată. Ea a fost lansată în 1997 şi se dovedeşte a fi un instrument foarte util pentru cele 16 milioane de vorbitori de limbă greacă de pe întregul pământ. Această traducere realizată de Martorii lui Iehova redă Cuvântul lui Dumnezeu într-un mod simplu şi uşor de înţeles, urmând îndeaproape textul originar.

Lupta pentru o Biblie în greaca modernă ilustrează un fapt important: În pofida eforturilor depuse de opozanţi, „cuvântul lui Iehova dăinuie pentru totdeauna“. — 1 Petru 1:25.

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiei de la pagina 27]

Sub îndrumarea lui Chiril Lucaris, în 1630 s-a realizat prima traducere a Scripturilor greceşti creştine în greacă

[Provenienţa fotografiei]

Bib. Publ. Univ. de Genève

[Legenda fotografiilor de la pagina 28]

Unele traduceri în greaca vorbită: Psalmii tipăriţi: (1) în 1828 de Ilarion, (2) în 1832 de Vamvas şi (3) în 1643 de Julianus. (4) „Vechiul Testament“ tipărit în 1840 de Vamvas

Regina Olga

[Provenienţa fotografiilor]

Biblii: National Library of Greece; Regina Olga: Culver Pictures

[Provenienţa fotografiei de la pagina 26]

Papirus: reprodus cu aprobarea Custozilor de la Chester Beatty Library, Dublin

[Provenienţa fotografiei de la pagina 29]

Papirus: reprodus cu aprobarea Custozilor de la Chester Beatty Library, Dublin